Consultare de piaţă pentru înregistrarea imobilelor din 309 localităţi, cu fonduri  europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a iniţiat o consultare de piaţă pentru obţinerea de soluţii financiare, în vederea estimării preţurilor pentru realizarea cadastrului general în 309 unităţi administrativ-teritoriale (UAT).

Potrivit Ministerului Dezvoltării, finanţarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR).  

Astfel, prin consultarea de piaţă, ANCPI solicită soluţii financiare, respectiv preţ estimat pe hectar, pentru fiecare dintre cele 309 localităţi care vor face obiectul unor proceduri de achiziţie publică.

Termenul până la care persoanele/organizaţiile pot transmite soluţiile sau recomandările este de 10 zile de la data publicării anunţului în SEAP.

Conform sursei citate, proiectul „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT- uri situate în zone rurale ale României. 

Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi 46.933.673 - cofinanţare de la bugetul de stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite