COMENTARIUL ZILEI - Romania, in piata unica europeana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeana nu slabeste din ochi Romania. "Nu va respectati angajamentele luate in timpul negocierilor, actionam clauza de salvgardare", a tinut sa avertizeze din nou Bruxellesul. Consiliul

Uniunea Europeana nu slabeste din ochi Romania. "Nu va respectati angajamentele luate in timpul negocierilor, actionam clauza de salvgardare", a tinut sa avertizeze din nou Bruxellesul. Consiliul European din decembrie trecut a dat lumina verde aderarii Romaniei la 1 ianuarie 2007, dar a insotit gestul sau cu o amenintare inedita: "cei 25" pot decide, cu majoritate calificata, sa amane cu un an integrarea, daca pana atunci Bucurestiul nu va indeplini conditiile suplimentare puse de executivul european. Multe dintre ele se refera la capitolul "Concurenta", indeosebi la ajutorul de stat. Ajutoarele viciaza concurenta, dar pentru reglajele care se fac, practic, permanent in economie sunt acceptate in toata lumea. Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana nu va insemna deci disparitia ajutoarelor de stat. Regulile jocului vor fi insa altele. Romania vine de departe, de unde se spunea ca nu prea exista concurenta, iar ajutoarele ar fi un instrument de dezvoltare. O astfel de mentalitate trebuie schimbata, chiar daca partizanii vechiului mod de gandire prevestesc "consecinte catastrofale, daca economia romaneasca va fi deschisa concurentei straine". Nimic mai neadevarat in asemenea afirmatii. Economia romaneasca este deschisa de ani buni. Primul sector liberalizat dupa 1989 a fost comertul exterior. Astazi, 85% din importurile Romaniei sunt lipsite de taxe vamale. Cat de puternic ar putea fi impactul liberalizarii a ceea ce mai este inca protejat? Problema nu este deci concurenta, ci competitivitatea, care, asa cum se arata si in raportul de tara al tehnocratilor de la Bruxelles, va trebui sa asigure intreprinderilor romanesti capacitatea de a face fata nemiloasei competitii din Uniunea Europeana. Competitivitatea - care inseamna management performant, tehnologie moderna, resurse financiare importante - este insa o stacheta inalta pentru Romania. Multe intreprinderi au primit subventii si ajutoare de stat numai pentru a se putea mentine in viata. De ce? Motivul declarat a fost unul social: evitarea unor disponibilizari in masa ale salariatilor. Temeiul real a fost, insa, asa cum a dovedit si cazul RAFO, cu totul altul: imbogatirea unor indivizi pe seama banului public. Pentru intreprinderile in cauza, care au costat enorm contribuabilul roman, "tranzitia" s-a incheiat. Explicatia nu trebuie cautata in declaratiile vreunui oficial de la Bucuresti, ci in intelegerile realizate de Romania la Bruxelles. Capitolul "Concurenta" este singurul din cele 31 de capitole negociate cu Comisia Europeana care nu se bazeaza pe promisiuni, ci pe fapte. Romania nu va trebui sa astepte anul 2007 pentru a face ceea ce a promis. Bucurestiul este obligat sa aplice regulile europene inca de la inchiderea provizorie, luna trecuta, a capitolului "Concurenta". Pentru ca, din acel moment, Romania a devenit de facto membra a pietei unice europene. Or, nu poti juca pe o piata dupa alte reguli decat cele care guverneaza piata respectiva. Anul 2005 va aduce si in Romania schimbari profunde in ce priveste criteriile de acordare a ajutorului de stat. Pana acum, partea leului a revenit ajutorului pentru restructurare. Iar principalul beneficiar a fost industria siderurgica (60% din total). Rezultatele favorabile n-au intarziat sa apara. Siderurgia este in prezent privatizata in totalitate si restructurata in buna masura. Programele de investitii, in baza carora au fost acordate ajutoarele, au facut dintr-un sector cu pierderi uriase (Sidexul de stat "ardea" zilnic un milion de dolari) o importanta sursa de profituri. Daca exporturile romanesti au cunoscut anul trecut o crestere rapida, principalul merit l-a avut siderurgia. Din 2005, siderurgia nu va mai primi ajutoare de stat, dar uzinele sale vor trebui sa-si continue restructurarea. Altfel, le va fi foarte greu sa respecte noile reguli ale jocului. Siderurgia europeana, ca si cea mondiala, este, de mai multa vreme, complet restructurata. Toata lumea a inchis capacitati de productie si a disponibilizat salariati. S-a creat un raport rezonabil intre cerere si oferta. Actualele preturi bune, care au facut siderurgia profitabila, se vor mentine cat timp nu va fi deteriorat raportul stabilit. De aceea, nimeni nu este dispus sa faca favoruri celor care nu pot respecta regulile jocului. Desi ajutoare pentru restructurare se vor acorda pana la incheierea procesului de privatizare, inca din 2005, preponderente vor deveni tipurile de ajutoare care se acorda in tarile industrializate: pentru cercetare-dezvoltare, pentru protectia mediului sau dezvoltarea regionala. Se va trece, deci, de la ajutoare individuale pentru companii la ajutoare pe baza de programe, de care vor beneficia mai multi operatori economici. Asemenea ajutoare vor fi mult mai eficiente, pentru ca vor respecta integral criteriile cerute de reglementarile nationale armonizate cu cele europene si internationale. Romania nu prea mai are sanse sa greseasca. Bucurestiul se consulta cu Comisia Europeana ori de cate ori are dubii in legatura cu incadrarea unui ajutor de stat. Se incearca, astfel, sa se evite ca un ajutor de stat sa fie considerat, dupa 2007, gresit, iar cel care l-a primit sa fie obligat sa il dea inapoi, cu toate dobanzile si penalitatile de rigoare, ceea ce ar putea insemna falimentul companiei respective. De asemenea, se elaboreaza un proiect de lege cu privire la registrul general al ajutorului de stat in Romania. Institutia care se va crea in cadrul Consiliului Concurentei va evidentia atat proiectele, cat si ajutoarele acordate, astfel incat cei interesati sa aiba posibilitatea sa cunoasca cati bani s-au dat, cine sunt beneficiarii, cum s-au respectat criteriile europene. Daca Bucurestiul va materializa actualele intentii, probabil ca si Comisia Europeana se va convinge ca dracul nu este atat de negru cum se vede de la Bruxelles.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite