Combinatele siderurgice, somate de UE: rentabilitate sau faliment!

Până în decembrie, producătorii de oţel trebuie să devină viabili, altfel returnează ajutoarele de stat primite. Proprietarii se arată dispuşi să continue investiţiile. Piaţa oţelului

Până în decembrie, producătorii de oţel trebuie să devină viabili, altfel returnează ajutoarele de stat primite.

Proprietarii se arată dispuşi să continue investiţiile. Piaţa oţelului continuă să fie "încinsă". Astfel, cele şase combinate siderurgice au şanse bune să ia examenul european de viabilitate.

În octombrie anul trecut, Comisia Europeană anunţa deschiderea unor investigaţii privind folosirea ajutoarelor de restructurare primite de doi producători polonezi de oţel. De asemenea, "ordonă recuperarea ajutorului de 5,35 milioane de euro" de la o altă companie, care a folosit greşit ajutorul de restructurare autorizat.

Ştirea arată că 2007 a fost un an cu emoţii pentru siderurgia din Polonia - "contabilul" de la Bruxelles a tras linie şi a verificat modul cum s-a respectat Protocolul 8 din Tratatul de aderare. Prin acesta, se accepta ajutorul de 3,4 miliarde de zloţi (echivalentul a 800 de milioane de euro, la cursul din 2003) primit de opt companii siderurgice poloneze în perioada 1997-2003, sub rezerva ca respectivele companii să implementeze un plan de restructurare prestabilit şi să devină viabile la sfârşitul anului 2006.

Aceeaşi ştire arată de ce 2009 va fi un an cu emoţii pentru… siderurgia din România. Sau mai degrabă de ce 2008 va fi un an decisiv pentru siderurgia noastră.

Companiile anunţă investiţii suplimentare

Din 2005 încoace, contabilul de la Bruxelles primeşte, de două ori pe an (în martie şi septembrie), rapoarte privind starea a şase combinate româneşti - Galaţi, Reşiţa, Hunedoara, Călăraşi, Târgovişte şi Câmpia Turzii. Rapoartele sunt o obligaţie prin Tratatul de aderare şi, pe de-o parte, arată că autorităţile de la Bucureşti îşi respectă angajamentele - fără ajutoare suplimentare, peste cele autorizate pentru perioada 1993-2004 (49.985 miliarde lei vechi, echivalentul a 1,25 miliarde de euro, la cursul din 2004).

De asemenea, cele şase nu trebuie să depăşească, până la sfârşitul lui 2008, capacitatea totală anuală de 9,1 milioane de tone. De cealaltă parte, companiile trebuie să arate că se conformează planurilor de restructurare, pentru a nu fi obligate să returneze ajutoarele primite, la sfârşitul anului 2008. Potrivit rapoartelor, (datele au fost prezentate de "Adevărul" anul trecut), la jumătatea anului trecut, în premieră, toate combinatele erau înregistrate cu plus, având fiecare ceva profit.

Inclusiv Câmpia Turzii arăta o redresare, dup ce 2006 se încheiase cu pierderi. Dar baremurile europene de viabilitate ţin cont de raportul dintre profit şi vânzări. Din acest punct de vedere, singurul care a reuşit să depăşească baremurile europene este combinatul de produse plate (tablă) din Galaţi, cel care este de altfel şi cel mai longeviv în materie de profit, din 2002 încoace.

Patronul indian Mittal, încuscrit între timp cu europenii de la Arcelor, aproape că nu are emoţii privind examenul european (de notat că Sidex a primit nu mai puţin de 60% din totalul ajutoarelor din siderurgie). Mai ales că a reuşit să obţină autorizaţia integrată de mediu, pe baza investiţiilor angajate, un punct esenţial în realizarea "scorului" european.

"Pentru analiza viabilităţii, Comisia Europeană ia în calcul nu doar performanţele strict economice, ci şi investiţiile, atât cele tehnologice, cât şi de mediu. Acestea arată că respectiva companie este capabilă să obţină profit pe termen lung, bazându-se pe o structură de producţie sănătoasă şi durabilă", atrage atenţia Petru Ianc, şeful Direcţiei generale de politică industrială din Ministerul Economiei.

Fiecare cu laminorul lui

Companiile arată că au înţeles lecţia investiţiilor. "După investiţii tehnologice de peste 60 milioane de dolari şi de peste mediu, peste 10 milioane de dolari, planificăm şi pentru 2008 investiţii mai mari decât cele prevăzute în programul de viabilitate", spune Adrian Popescu, preşedintele TMK Reşiţa. Astfel, el este convins că în 2008 vor fi atinşi parametrii de viabilitate planificaţi, investiţiile susţinând reducerea costurilor în condiţiile unei producţii mai mari. În 2007, producţia a crescut la Reşiţa cu 18%. Atuul principal al combinatului rămâne cuplarea cu un laminor, producătorul de ţevi Artrom Slatina, care îi asigură 70% din vânzări şi care, la rândul său, acţionează pe o piaţă încă puternică: anul trecut, producţia Artrom a crescut cu 60%. De notat că ambele companii sunt deţinute de al doilea producător mondial de ţevi, TMK din Rusia.

Piaţa ridicată de ţevi şi forţa financiară a patronului, plus sistemul de funcţionare "în familie" oţelărie-laminor se întâlnesc şi la Călăraşi şi Hunedoara. Oţelăria electrică, singura rămasă funcţională din colosul de la Călăraşi, este acum în proprietatea Tenaris, primul producător mondial de ţevi, şi lucrează în tandem cu laminorul de la Zalău. Combinatul de la Hunedoara a continuat să funcţioneze după ce Mittal, devenit numărul unu mondial în producţia de oţel, l-a folosit ca furnizor de materie primă pentru laminorul de ţevi de la Roman.

Şi ruşii de la Mechel, care deţin combinatele de la Târgovişte şi Câmpia Turzii, au cumpărat recent un laminor, la Buzău. Cele două combinate au avantajul de a fi specializate pe produse cu o piaţă extraordinară în acest moment - profile şi oţel-beton pentru construcţii. Astfel, patronii ruşi sunt interesaţi să convingă Bruxelles-ul că sunt pe drumul cel bun.

La Târgovişte, au inaugurat anul trecut instalaţia de turnare continuă, care reduce, în principal, costurile cu energia şi manopera, şi sunt pe cale să obţină autorizaţia de mediu. Pentru Câmpia Turzii, au transmis la Bruxelles angajamentul de investiţii de 40 de milioane de dolari numai până în 2009.

De notat că, până acum, combinatul de la Câmpia Turzii a găsit înţelegere la Comisie, beneficiind de o cotă specială de import semifabricate de la compania-mamă din Rusia, ceea ce l-a ajutat să-şi îmbunătăţească rezultatele.

>> Europa nu vrea închideri de capacităţi, care ar induce crize pe piaţa comunitară de oţel. Dar vrea să se asigure că are combinate sănătoase, care se pot descurca şi fără ajutoare de stat.
Petru Ianc,
director general, Ministerul Economiei şi Finanţelor

Mai tari ca-n '89 la consumul de oţel-beton

Se poate spune că patronii combinatelor sunt primii interesaţi să intre în normele europene şi, implicit, să păstreze combinatele. Pe de-o parte, proprietarii, mai ales cei din spaţiul extracomunitar, îşi menţin un capăt de pod în UE, având acces la o piaţă unică substanţială (creştere 4%, anul trecut).

De cealaltă parte şi piaţa internă a ajuns să fie foarte tentantă, mai ales în ce priveşte sectorul de construcţii, mare consumator de oţel. Modernizarea le va permite combinatelor autohtone să profite cât mai mult de această piaţă care bate la 5 milioane de tone în 2007, faţă de 4,2 milioane în 2007.

Exuberanţa construcţiilor a împins consumul de oţel-beton, pentru prima dată după Revoluţie, peste nivelul din 1989, nivelul când "toată ţara era un şantier". Potrivit datelor Ministerului Economiei, în 2006. consumul l-a egalat pe cel din 1989, circa 770 de mii de tone, dar în 2007 a urcat la aproape un milion de tone.

Creşterea i-a luat pe nepregătite pe producătorii interni, aceştia văzând cum importurile de oţel-beton au sărit de patru ori de la un an la altul, ajungând la 250.000 de tone.