Ciobanii şi-au făcut asociaţie. Ce nemulţumiri au crescătorii de oi, în ciuda sprijinului primit de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ciobani

Ciobanii s-au constituit recent într-o asociaţie, sperând că astfel vor putea găsi soluţii pentru a opri declinul sectorului ovin. Unele dintre nemulţumirile ciobanilor se referă la sumele pe care le plătesc autorităţilor locale pentru accesul la păşuni, probleme în combaterea scrapiei şi găsirea unei soluţii pentru sprijinul cuplat care dezavantajează crescătorii de ovine.

Asociaţia Profesională a Ciobanilor – APC a luat fiinţă pe 5 mai. Dan Petrescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Ciobanilor (APC), a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că cea mai importantă problemă a ciobanilor sunt păşunile şi păşunatul.

„Legislaţia naţională care reglementează modul de acordare a păşunilor către crescătorii de ovine, caprine, are multe lacune juridice şi a creat posibilitatea autorităţilor locale să solicite sume exporbitante, care depăşesc nivelul subvenţiei pe suprafată. Suntem puşi în situaţia în care păşunile sunt scoase la licitaţie, suntem nevoiţi să licităm noi fermierii între noi, iar nimeni din România să nu decidă ca preţul pe hectar să ajungă la un barem, spre exemplu preţul a ajuns şi la 1.600 de lei pe hectar de păşune”, a Petrescu.

Asociaţia recomandă contractarea tip la nivel naţional, pentru ca autorităţile locale să nu mai introducă în caietele de sarcini criterii abuzive şi să existe o aplicare unitară la nivel naţional, precum şi controale efectuate de către APIA, ANSVSA şi ANZ în domeniu.

 „Nu mai vrem păşunile să fie date celor care nu deţin animale, grupurilor de interese şi pe adeverinţe false de animale. Dacă acest lucru nu se va realiza, păşunile noastre se vor degrada în totalitate, iar sectorul se va distruge. Noi ciobanii sunt nevoiţi să renunţăm la animale, să le sacrificăm, să le vindem pe preţuri derizorii care nu s-au întâlnit niciodată în România, în special la carne, lână şi brânză”, a adăugat Petrescu.

În cadrul conferinţei, s-a abordat şi problema sprijinului cuplat care dezavantajează crescătorii de ovine. Pentru perioada 2021-2027, asociaţia solicită ca acest sprijin să fie acordat tuturor crescătorilor care livrează lapte sau brânză şi produşi pentru carne.

Asociaţia a discutat şi despre simplificarea legislaţiei sanitare veterinare de mediu şi fiscală ca venitul să nu mai fie impozitat pe o perioadă de 10 ani, iar crescătorii, să treacă de la persoană fizică care comercializează producţia pe carnetul de comercializare, la persoană fizică autorizată.

De asemenea, APC susţine introducerea aplicare un program naţional de combatere a scrapie, care să prevadă şi despăgubiri pentru reproducătorii care sunt rezistenţi, iar ajutoarele de minis pentru achiziţia de berbeci reproducători să fie condiţionate de efectuarea testelor pentru rezistenţa la scrapie.

Printre alte programe dezbătute se regăsesc şi creearea unui program naţional de încurajare a consumului de carne de ovine, precum şi instituirea unei scheme de ajutor de stat cu ajutorul căreia crescătorii de ovine să poată construi adăposturi cu un sprijin de până la 90%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite