Chiriile ar putea creşte substanţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imobiliare

Chiriile vor creşte substanţial, din cauza deprecierii accentuate de monedei naţionale în raport cu cea europeană, consideră specialiştii în consultanţă imobiliară ai Colliers.

„Într-un context volatil generat de epidemia de Covid-19, piaţa locală de real estate ar putea fi afectată în acest an de posibila depreciere a monedei naţionale. Deprecierea a fost mică până acum în România, de puţin peste 1% în raport cu euro în ultimele luni, comparativ cu alte ţări din regiune, precum Polonia, Republica Cehă sau Ungaria, unde monedele s-au depreciat cu până la 10% în raport cu euro. Dacă leul s-ar confrunta cu o evoluţie similară, costul închirierii unei proprietăţi ar creşte substanţial, ducând la costuri suplimentare de până la 25.000 euro pe an pentru un spaţiu de 1.000 mp de birouri din Bucureşti, cu taxele de servicii incluse”, estimează consultanţii Colliers International.

Pandemia de Covid-19 este aşteptată să provoace efecte negative în diverse sectoare economice la nivel global, inclusiv în real estate. O provocare specială cu care se confruntă jucătorii din segmentul comercial al pieţei de imobiliare din Europa Centrală şi de Est este plata chiriilor şi taxelor de servicii în raport cu euro, ceea ce ar putea duce la dificultăţi. Situaţia este delicată în special pentru Cehia (coroana cehă - CZK), Polonia (zlotul polonez - PLN) şi Ungaria (forintul maghiar - HUF), unde monedele naţionale au scăzut în raport cu euro cu procente cuprinse între 7% şi 10%.

”Evoluţia monedei naţionale nu este atât de pesimistă în România, unde leul a scăzut cu doar 1,3% în raport cu euro în perioada dintre mijlocul lunii februarie şi finalul lunii martie. Asta nu înseamnă mult pentru chirii acum, dar situaţia trebuie pusă într-un context mai larg, moneda românească scăzând constant în ultimii cinci ani, în timp ce alte monede regionale au fost mai puţin dinamice. Faţă de acum cinci ani, leul s-a devalorizat cu 9%, prin comparaţie cu 11% în cazul PLN şi 17% în cazul HUF, ultimele două marcând mare parte din depreciere în 2020”, spune Silviu Pop, Head of Research la Colliers International, care a analizat diverse scenarii privind evoluţia monedei naţionale şi posibilul impact asupra pieţei de real estate.

Având în vedere dezechilibrele interne mai ridicate cu care se confruntă România, mulţi analişti nu exclud posibilitatea unei deprecieri mai mari pentru moneda naţională în acest an. În toamna anului trecut, Fondul Monetar Internaţional aprecia că, având în vedere fundamentele macroeconomice, leul românesc avea loc pentru o depreciere de până la aproximativ 10%. Aşadar, deşi pare că direcţia pentru leu este de depreciere, aprecierile FMI fac parte din cea mai pesimistă ipoteză. Merită notat că principalul scenariu indică o scădere mult mai mică, sondajele realizate de CFA Society România în rândul analiştilor financiari din ţară indicând un raport mediu de 4,94 lei pentru un euro într-un orizont de 12 luni.

„Într-un asemenea scenariu extrem de depreciere de 10% a leului faţă de euro, costurile imobiliare ar creşte cu echivalentul a 25 de euro pe metru pătrat pe an la valoarea actuală a cursului, ceea ce ar însemna o creştere semnificativă mai ales în contextul actual. În teorie, acest cost ar trebui acoperit doar de către chiriaş, dar circumstanţele extraordinare din piaţă înseamnă că proprietarii, în special din zonele de retail şi birouri, nu sunt într-o poziţie dominantă pentru a putea negocia”, adaugă Silviu Pop.

În consecinţă, noi tipuri de angajamente ar putea fi stabilite între proprietari şi chiriaşi. Proprietarii ar putea lua în considerare scutiri pe termen scurt la plata chiriilor sau inclusiv devansarea lunilor gratuite de chirie pe care le oferă de obicei la finalul perioadei contractuale. În acelaşi timp, chiriaşii ar putea să extindă durata contractului de închiriere cel puţin pentru a acoperi perioada compromisă. 

”În final, sectorul imobiliar va fi un loc mai sărac pentru toată lumea dacă jucătorii din piaţă nu reuşesc să găsească soluţii în aceste vremuri complicate. Un viitor în care proprietarii de clădiri au prea puţini chiriaşi sau unde chiriaşii nu pot găsi un spaţiu potrivit de închiriat poate fi evitat dacă şi unii şi ceilalţi reuşesc să ajungă la soluţii prin care să se susţină reciproc în aceste vremuri dificile, contribuind astfel la accelerarea procesului de recuperare atunci când situaţia actuală se va încheia", conchide Silviu Pop, Head of Research la Colliers International.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite