Cât valorează o casă în calea metroului: despăgubirile nu acoperă întotdeauna o nouă locuință

0
Publicat:

Extinderea metroului din București readuce în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme: exproprierile. Proprietarii spun că sumele oferite de stat sunt prea mici, în timp ce autoritățile invocă grilele notariale și evaluările legale.

camră, casă
Sursă foto: Shutterstock

Zeci de case și blocuri de pe traseul viitoarei Magistrale 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul, urmează să fie demolate. Această extindere readuce în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme: exproprierile. Proprietarii spun că sumele oferite de stat sunt prea mici, în timp ce autoritățile invocă grilele notariale și evaluările legale.

„O despăgubire justă ar trebui să reflecte valoarea reală de piață a unui imobil, nu un reper teoretic”, declară Toma Filipovici, purtător de cuvânt al APAIR.

Cum stabilește statul despăgubirile

În prezent, despăgubirile se stabilesc după grilele notariale, actualizate anual. Acestea reflectă prețuri minime pe zone și tipuri de imobile, fiind folosite mai ales la calculul taxelor notariale. Specialiștii atrag însă atenția că acest mecanism nu are legătură directă cu realitatea pieței.

Filipovici explică: „Din păcate, în România există o lipsă majoră de transparență și de sincronizare între sursele de date oficiale: cartea funciară, direcțiile de taxe și impozite locale și notariate. Prețurile de tranzacționare nu sunt publice și nu pot fi verificate într-un sistem unitar, ceea ce face ca evaluările statului să se bazeze pe grile notariale care nu reflectă dinamica reală a pieței.”

Nemulțumirile din spațiul public

Tema a aprins dezbateri inclusiv pe Reddit. Un utilizator scrie: „E greu să îți dai seama cum stă treaba fără cifre reale, dar la un calcul mic pare că au dreptate oamenii să fie foarte nervoși și suma pare foarte mică.”

Altul adaugă: „Grilele notariale sunt folosite pentru plata taxelor notariale, cifrele sunt mai degrabă considerate minime absolute decât valoare de piață.”

Nemulțumirea pleacă tocmai de la diferența dintre o evaluare standardizată și realitatea unei piețe imobiliare în care, în multe zone din București, prețurile au crescut cu peste 10% doar într-un an.

Frustrarea și lipsa de încredere

Problema nu este doar de ordin financiar, ci și una de încredere. „Această lipsă de date transparente alimentează frustrarea proprietarilor și vulnerabilizează încrederea în procesul de expropriere”, continuă Filipovici.

El propune: „O soluție echitabilă ar fi ca statul să se raporteze la valori de piață documentate prin tranzacții reale, înregistrate într-un registru public, astfel încât despăgubirea să fie percepută ca legitimă, nu ca o nedreptate.

Când despăgubirea nu ajunge pentru o altă casă

Chiar și atunci când despăgubirile sunt calculate corect, ele nu acoperă întotdeauna costul unei locuințe similare. Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, avertizează: „Pot să apară și situații în care valoarea pe care o presupune o despăgubire de genul acesta să nu acopere integral costul achiziției unei alte proprietăți, în special dacă este mai nouă.”

Această discrepanță lovește mai ales în proprietarii din zonele unde prețurile locuințelor au explodat. Dacă statul le oferă o sumă fixă, calculată pe grile notariale, șansele ca aceștia să-și cumpere o casă similară în același cartier scad dramatic.

Nemulțumirile au fost comparate de unii cu episoade dure din trecut. „Îmi amintesc de poveștile dintr-o anumită perioadă mai neagră din istoria României. Când unii au rămas fără casă și au primit o garsonieră în loc”, scrie un comentator.

Astfel de amintiri colective reînvie ideea că exproprierea, chiar și într-un cadru legal, riscă să fie percepută ca abuz.

Cazuri din instanță: de la sume derizorii la milioane de euro

Exemplele recente arată însă că proprietarii pot obține mai mult dacă contestă în instanță. „Știu că pe A7 s-au plătit niște sume derizorii pentru terenurile arabile cu excepția cazului faimos în care un fermier i-a dat în judecată, a avut chitanțe la toată investiția și a luat valoarea reală a ei, 12,5 milioane de euro”, notează un alt utilizator pe Reddit.

Astfel de spețe confirmă că, deși statul plătește inițial sume calculate după grile, instanțele pot decide despăgubiri mult mai mari, dacă proprietarii au dovezi clare.

Între stat și cetățeni

Întrebarea centrală rămâne: ce înseamnă o despăgubire „justă” într-o piață imobiliară unde prețurile sunt distorsionate și cresc continuu? Pentru stat, importantă este predictibilitatea și uniformitatea. Pentru cetățeni, contează viața concretă: dacă banii primiți le permit sau nu să își refacă un cămin comparabil.

Extinderea metroului devine astfel nu doar un proiect de infrastructură, ci și un test pentru modul în care statul tratează proprietatea privată și pentru nivelul de încredere al oamenilor în instituții.

Extinderea Magistralei 4 de metrou, pe tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, este unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură urbană din București. Guvernul a aprobat lista imobilelor și terenurilor care vor fi expropriate, iar în total zeci de case și blocuri vor fi demolate pentru a face loc șantierului.

Autoritățile spun că proiectul este esențial pentru mobilitatea Capitalei și pentru conectarea cartierelor din sud cu centrul orașului. Magistrala 4 este inclusă pe lista investițiilor strategice, iar finanțarea provine atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat.

Nemulțumirile proprietarilor vizează în primul rând cuantumul despăgubirilor. Oamenii acuză că sumele oferite pe baza grilelor notariale sunt „ridicol de mici” și că nu le-ar permite achiziția unor locuințe similare în alte zone. Mai mulți au anunțat deja că vor da statul în judecată pentru a obține compensații mai apropiate de valoarea reală de piață.

Dezbaterea publică amintește de alte cazuri controversate de exproprieri pentru proiecte majore de infrastructură. Exemplele recente de pe traseul autostrăzii A7 arată că, în instanță, proprietarii pot obține despăgubiri mult mai mari decât cele stabilite inițial de evaluatori.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite