Cât de mare este decalajul salarial dintre femei şi bărbaţi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Europeană a Egalităţii Salariale va fi marcată în data de 3 noiembrie. Aceasta este data la care, deşi anul de muncă nu s-a încheiat, femeile încetează, în mod simbolic, să mai fie plătite. Acest lucru nu se întâmplă în cazul colegilor bărbaţi.

Femeile din Uniunea Europeană câştigă cu 16,2%, în medie, mai puţin decât bărbaţii. Cel mai mic decalaj este înregistrat în România, de 5,2%, în timp ce la polul opus se află Grecia, cu 25,3%, conform celui mai recent raport publicat de Comisia Europeană în 26 octombrie. Printre problemele pe care le întâmpină femeile, la nivel european, se numără în continuare câştigurile salariale mai mici, orele mai puţine lucrate sau ratele mai scăzute ale ocupării forţei de muncă.

În perspectiva acestei zile, prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, comisarul Marianne Thyssen şi comisarul Věra Jourová au declarat: „Femeile şi bărbaţii sunt egali. Această egalitate este una dintre valorile fondatoare ale UE, însă acest lucru nu schimbă faptul că, în continuare, în comparaţie cu colegii lor bărbaţi, femeile lucrează de fapt două luni pe an fără plată. Nu mai putem accepta această situaţie...”

În România, decalajul salarial între femei şi bărbaţi s-a micşorat în ultimii ani. Astfel, de la 8,8% în 2010, a coborât la 5,8% în 2015, respectiv 5,2% în 2016, conform datelor Eurostat.

La nivelul UE, această tendinţă a rămas aproape neschimbată. Dacă în 2010 decalajul era de 16,4%, în 2016 a ajuns la 16,2%. Grecia a rămas ţara cu cel mai mai decalaj în toţi anii analizaţi.

   

”România este  ţara cu cea mai mică diferenţă salarială dintre bărbaţi şi femei din UE. Din studiile realizate împreună cu clienţii noştri, reiese că această diferenţă este cauzată în cea mai mare parte de faptul că bărbaţii aplică mai devreme pentru posturile de conducere, ceea ce înseamnă că, în general, diferenţa este dată de vechimea pe o poziţie de conducere, nu de criteriul sexului angajaţilor. Pentru aceeaşi poziţie de specialist sau de management, bărbaţii au de multe ori o vechime mai mare decât femeile şi de aici apare şi diferenţa salarială în favoarea lor. În condiţiile în care piaţa muncii devine tot mai competitivă, firmele care vor şti să ofere condiţii de dezvoltare femeilor vor avea de câştigat pe termen lung”,  afirmă Florin Godean,country manager Adecco România.

În ce priveşte decalajul între câştigurile totale ale femeilor şi cele ale bărbaţilor, în România acesta este de 26,8%. În UE, acest decalaj urcă la 39,6%.

Printre factorii care contribuie la aceste decalaje:

- funcţiile de conducere şi supervizare, deţinute în mare parte de bărbaţi; la vârful ierarhiei, doar 6,3% dintre directorii executivi sunt femei;

- femeile preiau sarcini importante neremunerate, cum sunt activităţile gospodăreşti şi de îngrijire a copiilor sau a membrilor familiei, în proporţie mare decât bărbaţii: 22 ore săptămânal în rândul femeilor, faţă de doar 9 ore săptămânal pentru bărbaţi;

- femeile au tendinţa să petreacă perioade în afara pieţei muncii mai des decât bărbaţii;

- segregarea în domeniul educaţiei şi pe piaţa muncii; aceasta înseamnă că în cadrul unor sectoare şi categorii profesionale, există tendinţa ca femeile să fie suprareprezentate, în timp ce în altele, bărbaţii sunt cei suprareprezentaţi;

- discriminarea salarială, deşi este ilegală, continuă să contribuie la decalajul salarial între femei şi bărbaţi.

Factorii care sunt la originea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi sunt multipli: femeile lucrează mai frecvent cu fracţiune de normă, se confruntă în cariera lor profesională cu aşa-numitul fenomen al „plafonului de sticlă”, lucrează în sectoare în care remuneraţiile sunt mai mici sau sunt adesea obligate să îşi asume responsabilitatea principală pentru îngrijirea familiilor lor. Una dintre modalităţile prin care se pot găsi soluţii pentru aceste probleme este îmbunătăţirea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată a familiilor, care ar putea fi atins prin adoptarea propunerii de directivă înaintate de Comisie.

În contextul Pilonului european al drepturilor sociale, Comisia a luat măsuri pentru a le permite părinţilor şi îngrijitorilor care lucrează să aibă o evoluţie mai bună în carieră şi să aibă în acelaşi timp posibilitatea de a-şi îngriji familiile. Propunerea Comisiei privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată include dreptul tuturor taţilor de a beneficia de cel puţin 10 zile de concediu pentru naşterea copilului lor. De asemenea, concediul plătit pentru creşterea copilului ar urma să devină un drept netransferabil, egal pentru femei şi bărbaţi, o măsură puternică prin care bărbaţii ar fi încurajaţi să profite de această oportunitate, mai degrabă decât să li se ceară femeilor să îşi pună pe planul doi cariera pentru o perioadă lungă de timp, în timp ce bărbaţii se întorc rapid la locul de muncă. În cele din urmă, propunerea Comisiei va spori participarea femeilor pe piaţa forţei de muncă. Negocierile cu Parlamentul European şi cu Consiliul sunt în curs şi este posibil să se ajungă la un acord până la sfârşitul anului. Comisia îndeamnă toate părţile implicate să depună eforturi pentru a se ajunge la un compromis ambiţios.

Noile date Eurobarometru publicate în 26 octombrie subliniază importanţa finalizării de urgenţă a acestui act legislativ. În plus, Comisia a prezentat anul trecut un plan de acţiune intitulat „Combaterea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi”, care vizează diferiţii factori ce contribuie la această inegalitate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite