Buturuga mică. Blocaj la Autostrada Transilvania cauzat de lipsa unui acord de mediu
0Lipsa acordului de mediu pentru defrişarea unei păduri de pe un tronson al Autostrăzii Transilvania, de la Gilău la Nădăşelu (8,7 kilometri), judeţul Cluj, blochează continuarea lucrărilor.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a declarat, vineri, la primul Comandament de lucru pentru obţinerea unui nou acord de mediu necesar pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, că, în acest caz, „nu ştie stânga ce face dreapta“, existând „o foarte slabă comunicare între părţi“, transmite Mediafax.
„În urmă cu două săptămâni am chemat proiectantul şi pe cei de la CNADNR să vedem care este povestea nesfârşită şi enigmatică a Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul Gilău - Nădăşelu. Am constatat, cu surprindere, că acordul de mediu care trebuia încheiat în decembrie 2014 nu a fost finalizat nici pentru prima fază din cele patru. Concluzia este că nu ştie stânga ce face dreapta, există o foarte proastă comunicare între părţi. Din cauza lipsei acordului de mediu nu putem defrişa o pădurice, unde se lucrează de o parte şi de alta a ei“, a spus Vuşcan.
Potrivit acestuia, la toate problemele semnalate se adaugă „ghinionul” unui câştigător al licitaţiei pentru proiectul de acord de mediu, SC USI SRL, „care nu este tocmai potrivit pentru un asemenea proiect, având o experienţă redusă“.
El a subliniat că acordul de mediu însoţeşte orice investiţie de acest fel, iar cel pentru Autostrada Transilvania a fost întocmit în 2004, cu o valabilitate de 10 ani, până în 2014, iar acum trebuie refăcut.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, Grigore Crăciun, a declarat, la rândul său, că a solicitat o ultimă notificare din partea firmei care se ocupă de obţinerea acordului de mediu pentru a o trimite la Bucureşti, în condiţiile în care acordul este emis de Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului.
"Va dura câteva luni obţinerea acordului de mediu“, a spus Crăciun.
Lucrările la tronsonul Gilău - Nădăşelu, cu o lungime de 8,7 kilometri, au început în august 2014 şi sunt executate de asocierea dintre firmele UMB Spedition şi Tehnostrade, acestea fiind blocate de o pădure cu o suprafaţă de şapte hectare care se află pe traseul autostrăzii. Contractul de execuţie este în valoare de 258 de milioane de lei, termenul de finalizare a tronsonului fiind aprilie 2016.