Bulgaria a îndeplinit cerinţa finală pentru aderarea la zona euro

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a îndeplinit obiectivul privind inflaţia, Bulgaria a realizat acum cerinţa finală pentru aderarea la zona euro prin îndeplinirea criteriului referitor la deficitul bugetar în 2024. 

Bulgaria a realizat cerințele pentru aderarea la zona euro Foto: Arhivă
Bulgaria a realizat cerințele pentru aderarea la zona euro Foto: Arhivă

Conform datelor preliminare ale Eurostat și ale Institutului de Statistică al Bulgariei, anul trecut deficitul bugetar al acestei țări a fost de trei miliarde de euro, echivalentul a 3% din PIB, exact pragul stabilit de UE şi îndeplinind condiţia pentru aderarea la zona euro, informează Novinite, citată de Agerpres.

Eurostat a raportat că nivelul mediu al deficitului bugetar în UE s-a situat anul trecut la 3,2% din PIB, cele mai ridicate deficite fiind în România (9,3% din PIB), Polonia (6,6% din PIB) şi Franţa (5,8% din PIB).

Au fost și câteva ţări care au raportat excedent bugetar: Danemarca (4,5% din PIB), Irlanda şi Cipru (fiecare cu 4,3% din PIB), Grecia (1,3% din PIB).

De asemenea, în decembrie 2024, Bulgaria respecta și criteriul de inflație stabilit prin Tratatul de la Maastricht pentru adoptarea monedei euro.

Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), şi-a exprimat, recent, optimismul ridicat şi a reafirmat sprijinul deplin al BCE pentru intrarea Bulgariei în zona euro. Oficialul a subliniat progresele Bulgariei, în special în domeniul stabilităţii economice, şi eforturile de combatere a spălării banilor, care sunt factori cheie pentru evoluţia Bulgariei.

Lagarde a indicat că viitorul raport de convergenţă, aşteptat în viitorul apropiat, va furniza un tablou mai detaliat. Ea a dat asigurări că BCE va oferit întregul sprijin tehnic necesar pentru ca Bulgaria să-şi continue drumul spre adoptarea euro. 

România are cel mai mare deficit bugetar din UE

Țara noastră a înregistrat cel mai mare deficit bugetar, de 9,3%, din Uniunea Europeană, conform datelor publicate de Comisia Europeană. 

La sfârșitul anului 2024, cele mai scăzute rate ale datoriei publice față de PIB au fost înregistrate în Estonia (23,6%), Bulgaria (24,1%), Luxemburg (26,3%), Danemarca (31,1%), Suedia (33,5%) și Lituania (38,2%). Douăsprezece state membre au avut rate ale datoriei publice mai mari de 60% din PIB, cele mai mari fiind înregistrate în Grecia (153,6%), Italia (135,3%), Franța (113,0%), Belgia (104,7%) și Spania (101,8%).

Ultima evaluare făcută de Comisia Europeană în iunie anul trecut concluziona că România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro. Astfel, România nu îndeplineşte criteriul de stabilitate a preţurilor, pe cel privind finanţele publice, nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb şi criteriul de convergenţă a ratelor dobânzii pe termen lung.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite