Bloomberg: Instabilitatea politică din România sperie investitorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile din 9 decembrie trebuie să încheie un război politic care a divizat liderii naţiunii, altfel România riscă devalorizarea monedei naţionale şi scăderea investiţiilor, potrivit unor analişti de la Bucureşti şi din Londra, citaţi de Bloomberg.

Potrivit Bloomberg, România a avut mai mulţi prim-miniştri, din 1990, decât orice alt membru al Uniunii Europene, fiind condusă de trei cabinete anul acesta, ceea ce a blocat planurile de consolidare economică şi a sistemului judiciar. 

Investiţiile străine au ajuns la 1,1 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului, în comparaţie cu recordul de 9,5 miliarde de euro înregistrat în 2008, iar leul s-a depreciat puternic.

“Avem nevoie de un guvern care să împlinească lucrurile pe care promite că le va face”, spune Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank în România. “Lipsa de predictibilitate este cel mai important factor care influenţează negativ mediul de afaceri”.

Preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta sunt prinşi într-o cursă pentru putere care a dus la prăbuşirea guvernului, în martie, precum şi la o suspendare eşuată  a lui Băsescu, se arată în materialul Bloomberg. Conflictul a determinat-o pe cancelarul german Angela Merkel să îşi exprime îngrijorarea cu privire la al doilea cel mai sărac membru al Uniunii Europene care se depărtează de regimul democratic pe măsură ce caută mai mult ajutor de Uniunea Europeană şi de la Fondul Monetar Internaţional, după cum este descrisă România.

Încrederea investitorilor

Încrederea investitorilor a scăzut, împrumuturile au explodat, iar leul s-a depreciat negativ.

“Nu cred că guvernul este conştient de pericolele pe care le întâmpină”, susţine Michael Taylor, analist la Oxford Analytica, în Marea Britanie. “Asta afectează investiţiile străine pe măsură ce companiile devin foarte suspicioase, pentru că se află într-o ţară în care nu ştiu la ce să se aştepte”.

Scepticismul cu privire la abilitatea guvernului de a se ţine de promisiuni creşte îngrijorarea referitoare la o economie fluctuantă.  Ţara cu aproximativ 19 milioane de locuitori, a doua ca mărime din estul Europei, scrie Bloomberg, a ajuns pe locul 72 din 183 de state în sondajul Băncii Mondiale cu privire la uşurinţa de a face afaceri, fiind surclasată de Bulgaria şi de Ungaria.

Coaliţia de guvernare a lui Ponta, cunoscută sub numele de Uniunea Social Liberală, este hotărâtă să câştige 57,4% din voturi, potrivit companiei IMAS, citată de Bloomberg. Sondajul efectuat pe 1.039 de persoane, în perioada 10-18 octombrie, a avut o marjă de eroare de 3 procente.

Un alt sondaj, difuzat de televiziunea Antena 3, susţine că alianţa lui Ponta câştigă 62 de procente din voturi, potrivit companiei CCSB, care a efectuat un sondaj prin telefon în  perioada 22 noiembrie-26 noiembrie. Cel mai probabil, alianţa care îl sprijină pe Băsescu va obţine 17% dintre voturi.

“Faptul că acest an electoral se termină în curând este o veste bună în sine, sperăm că politicienii vor lăsa deoparte bătălia politică şi îşi vor îndrepta atenţia asupra priorităţilor”, susţine Mark Mobius. “Indiferent de componenţa Guvernului după vot, sperăm să asigure stabilitatea şi predictibilitatea pentru mediul de afaceri”.

Perspectiva unui câştig decisiv al lui Ponta ar putea ajuta la creşterea încrederii investitorilor, spune Gyula Toth, care se ocupă de administrarea a 400 de milioane de euro la Ithuba Capital, în Viena.

“Potrivit previziunilor, actualul guvern câştigă alegerile şi ajunge la un acord cu FMI la puţin timp după aceea, poate chiar în primul trimestru”, spune Toth. “Dacă se produce o schimbare de planuri, ar putea fi o schimbare negativă”.

Ponta şi Băsescu sunt de acord că România trebuie să ajungă la un acord cu FMI şi cu UE anul viitor, odată ce  acordul preventiv de 5 miliarde de euro, semnat în 2011, ajunge la bun sfârşit.

Infrastructura României este printre cele mai slabe din Uniunea Europeană, potrivit Băncii Mondiale, citate de Bloomberg. Statul român are trei autostrăzi a căror lungime, cumulată, nu depăşeşte mai mult de 500 de kilometri.

Dacă va câştiga, coaliţia de la guvernare plănuieşte să ia măsuri pentru a stimula economia şi ar putea lua în considerare chiar reducerea taxelor, potrivit programului său. 

După atât de multe promisiuni şi atât de puţine acţiuni, van Groningen susţine că aşteaptă să vadă dacă policienii îşi vor îndrepta în cele din urmă atenţia şi către economie, în loc să se concentreze doar unul asupra altuia.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite