Unde să îţi ţii economiile. Păstrezi banii „la saltea“ sau îi bagi în bancă?

Unde să îţi ţii economiile. Păstrezi banii „la saltea“ sau îi bagi în bancă?

FOTO 123RF

Românii care sunt destul de norocoşi încât să îşi permită să pună bani la ciorap au o serie de opţiuni pentru a-i păstra în siguranţă şi pentru a-i face să se înmulţească.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul“ a trecut în revistă principalele locuri în care românii îşi pot ţine economiile, avantajele şi dezavantajele fiecăruia şi ce profituri pot aduce unele dintre acestea.

Atunci când oamenii iau decizia de a ţine banii în anumite instrumente, contează foarte mult care este situaţia lor – dacă sunt tineri, bătrâni, lucrează, dacă sunt pensionari – şi câţi bani au, spune analistul financiar Dragoş Cabat.

Indiferent de ciclul economic în care ne aflăm (creştere economică, stagnare, recesiune, criză), important este să începem să economisim şi abia apoi să ne gândim şi la investiţii, spune Irina Chiţu, analist financiar FinZoom.ro. Potrivit ei, când vorbim de economisire, prima regulă este să te plăteşti pe tine primul (10% din salariu sau venit să direcţionezi automat, către un cont de economii de exemplu). Economisirea se face mai întâi pentru un fond de urgenţă (3-6 salarii) care nu se investeşte niciodată, deoarece este menit să ne ofere protecţie pentru perioade mai grele. Apoi putem trece spre alte obiective financiare, pe termen mediu şi lung - pentru pensie, studiile copiilor, avans pentru o casă etc. Regula de bază este să nu pui toate ouăle în acelaşi coş.

Este important de precizat că, orice am face cu banii, există un risc într-un fel sau altul.

Bani „la saltea“ 

Oricât ne-ar surprinde, există oameni care încă preferă să îşi ţină banii „la saltea“, din diferite motive: nu au cont bancar, nu au încredere în bănci sau aşa le este cel mai confortabil. Totuşi, această idee nu este întotdeauna rea. De exemplu, una dintre variante poate fi economisirea de cash în valută, deşi există totuşi riscul ca leul să se aprecieze. „Ideea este totuşi să nu ţii mulţi bani gheaţă, pentru că îi mănâncă inflaţia”, explică însă Dragoş Cabat.

Depozite bancare

Depozitele bancare sunt cea mai uzuală metodă de economisire. Cu toate acestea, în ziua de astăzi, ele nu mai sunt profitabile. Există depozite bancare care oferă dobânzi de 3%-5% pe an, care acoperă la limită rata inflaţiei, susţine Irina Chiţu. La o comparaţie pe FinZoom.ro, pentru toate băncile din România, la 10.000 lei depozit la termen de un an, se pot câştiga maxim 360 lei, dar se pot şi pierde 84 lei. Dobânzile la depozitele în euro de exemplu sunt între 0 şi 1%, însă euro este o monedă puternică. Pentru 10.000 euro depozit la termen de un an, se pot câştiga 90 euro, sau se pot pierde până la 96 euro.

Titluri de stat

Românii pot investi în titluri de stat cu valoarea nominală de 1 leu, iar dobânda variază între 3,5% şi 4,5%. Potrivit analistului Dragoş Cabat, acestea sunt într-adevăr o variantă bună, datorită garantării guvernamentale, dar în general cei care contribuie trebuie să aibă sume mai mari şi din cauza lipsei de lichiditate trebuie să se aştepte să stea cu banii respectivi blocaţi.

Fonduri de investiţii

Există 210 fonduri de investiţii în România, la această dată. Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 17,8% şi 24,6%. Aici este important de menţionat că performanţele trecute nu garantează câştigurile viitoare. Dragoş Cabat susţine că acestea sunt o idee foarte bună pentru cei care au ceva bani în plus, fiind nevoie de sume mai mari, peste 1.000 de euro.

Fonduri de pensii private/facultative

Avantajul investiţiei în pensia privată sau facultativă este că banii sunt garantaţi de către stat, cel puţin în cazul Pilonului II, iar contribuabilii sunt asiguraţi că primesc înapoi cel puţin cât au depus. Dezavantajul, însă, este că beneficiarul îşi mai poate vedea banii abia la ieşirea la pensie.

Administratorii de pensii private obligatorii Pilon II au generat, de la înfiinţare şi până în prezent, un randament anualizat de 8,4% (150% în total, în cei peste 11 ani de existenţă). Spre exemplu, pentru un român a contribuit la pensia privată cu circa 5.000 de lei, administratorii au adus prin investiţii peste 1.600 lei. În mod similar, fondurile de pensii facultative au generat un randament de 118%, de la înfiinţare şi până în prezent. Comisioanele, însă, sunt mai mari în acest caz, iar profitul poate fi diminuat cu până la 8% (impactul comisioanelor asupra contribuţiilor virate), potrivit unor calcule FinZoom.

Bursă

Pentru cineva cu foarte mulţi bani – vorbim de zeci, de sute de mii de euro –, deja este cazul de investiţii pe bursă, direct în piaţa de capital, fără ajutorul fondurilor de investiţii. Aici însă este nevoie de o serie de cunoştinţe financiare şi ale pieţei de capital, potrivit lui Cabat.

Imobiliare

Cei cu economii substanţiale pot economisii de asemenea în imobiliare, un activ foarte puternic, alături de aur. Pentru a profita de pe urma imobilelor, acestea se pot da în chirie. Specialiştii imobiliari susţin că randamentele din chirii variază în general de la 5% la 7%, peste inflaţie, în timp ce impozitul pentru chiriile aferente este destul de redus în România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: