Băncile aplică de astăzi noi reguli privind creditele ipotecare

Băncile aplică de astăzi noi reguli privind creditele ipotecare

Băncile vor fi obligate să propună soluţii celor care au probleme la rambursarea creditelor FOTO Adevărul

Băncile comerciale vor aplica începând de astăzi noi reguli în relaţia cu clienţii care au contractat credite ipotecare, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă care are ca obiect reglementarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în ceea ce priveşte contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile.

Ştiri pe aceeaşi temă


Ordonanţa de Urgenţă conţine mai multe prevederi privind costurile pentru consummator.

Astfel, creditorilor li se interzice să majoreze comisioanele, să introducă noi comisioane, să perceapă comisioane pentru depunerea de numerar (plata ratelor) sau retragerea sumelor creditate, pe parcursul derulării creditului.

De asemenea, creditorii nu vor avea voie să perceapă comision la rescadenţare sau reeşalonare sau în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor (în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii).

Totodată, nici marja de dobândă, nici dobânda fixă, nu vor putea fi majorate de bancă. Dacă banca va acorda rescadenţări, reeşalonări sau perioade de graţie, nu poate majora comisioanele aplicabile sau introduce noi costuri.

Consumatorul are dreptul, în orice moment, să ramburseze integral sau parţial obligaţiile care îi revin în temeiul unui contract de credit înainte de încetarea acestuia. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda şi costurile aferente sumei rambursate anticipat.

Totodată, ordonanţa prevede că banca trebuie să vină în sprijinul debitorilor când aceştia au probleme la plata ratelor.

Noi interdicţii pentru recuperatori

În ceea ce priveşte recuperările de creanţe, noul act normativ interzice cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, precum şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social, sucursală sau reprezentant în România, precum şi perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia celor legale.

De asemenea, creditorul nu poate percepe alte costuri aferente activităţii de recuperare, cu excepţia celor aferente procedurilor de executare silită.

Recuperatorii nu vor avea dreptul să folosească tehnici prin care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor şi nici să contacteze debitorul la locul de muncă al acestuia.

Orodonanţa interzice şi afişarea la uşa apartamentului/blocului a notificărilor/somaţiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanţelor, cu excepţia actelor de procedură afişate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanţei de judecată.

Totodată, recuperatorii nu vor putea contacta consumatorul în intervalul orar 20:00 - 09:00.

Noi reguli la executare silită

În situaţia premergătoare declarării scadente a creditului sau a executării silite, consumatorul are dreptul să solicite creditorului să vândă pe cont propriu imobilul ipotecat, iar creditorul trebuie să acorde acest drept pentru o perioadă de cel puţin 6 luni. În această situaţie, executarea se poate declanşa doar după expirarea perioadei în care consumatorul are dreptul să vândă direct imobilul.

În cazurile de executare silită, se interzice perceperea dobânzilor şi a dobânzilor penalizatoare.  

Conversia trebuie să se facă la cursul BNR

În ceea ce priveşte conversia contractului, actul normativ prevede dreptul consumatorului de a-şi converti contractul, oricând pe parcursul derulării acestuia, în altă monedă (cea în care este retribuit sau cea din ţara de reşedinţă) decât cea în care a contractat creditul, la valoarea cursului de schimb al BNR din ziua solicitării.

De asemenea, consumatorul are dreptul să aleagă dacă evaluarea este realizată de un evaluator angajat/ remunerat de creditor sau este realizată de un alt evaluator.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările