ANALIZĂ Marea Neagră are potenţialul de a deveni o nouă Mare a Nordului, din punct de vedere al resurselor de hidrocarburi

Marea Neagră are potenţialul de a deveni o nouă Mare a Nordului, din punct de vedere al resurselor de hidrocarburi. Cu toate acestea, în contextul în care ţările vecine îşi măresc competitivitatea din sectorul petrolier prin reduceri de taxe şi impozite, legea offshore, în varianta trimisă spre reanalizare la Parlament, continuă creşterea fiscalităţii petroliere în România.

Acestea sunt concluziile unui studiu independent referitor la recenta propunere legislativă a Parlamentul Ro­mâniei privind activitatea petrolieră offshore (Legea Offshore), trimisă spre reanalizare de către Preşe­dintele României la data de 2 august. Studiul a fost realizat de către Vasile Iuga, fost manager al PwC, şi Radu Dudău, director al organizaţiei Energy Policy Group (EPG), la solicitarea Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze (FPPG).

Potrivit studiului, concentrând analiza pe regiunea Mării Negre, mulţi analişti consideră că are potenţialul de a deveni o nouă Mare a Nordului, din punct de vedere al resurselor de hidrocarburi.

Autorii arată că potenţialul Mării Negre, chiar dacă este semnifica­tiv din punct de vedere teoretic, nu a fost confirmat în mod concludent, până în prezent, explorarea geologică fiind încă la început.

Descoperiri mai importante au fost făcute până acum doar în zona românească; în Turcia şi în Bulgaria, eforturi semnificative nu au fost încununate de succes. Exemplul Turciei arată că incertitudinea privind potenţialul resurselor nu este o vorbă goală, România, cu descoperirile din perimetrul Neptun, fiind mai degrabă o excepţie.

„Este un drum lung de la săparea unei sonde de explorare de succes până la comercializare, iar foarte puţine companii din lume dispun de tehnologia, forţa financiară şi capacitatea de management necesare pentru asemenea proiecte. De la proiectele riscante, inclusiv de la cele din Marea Neagră, investitorii aşteaptă o profitabilitate pe măsură. Dacă nu pot obţine profitabilitatea cores­punzătoare riscului total, spectrul proiectelor offs­hore interesante pentru investitori se restrânge con­siderabil. În asemenea cazuri, pot să apară investitori care nu au ca obiectiv profitabilitatea proiectelor, ci interese geopolitice”, arată autorii.

Potrivit lor, pentru a se ajunge la mult discutata situaţie win-win-win, din care să aibă de câştigat atât societatea, cât şi statul şi investitorii, este nevoie de înlănţuirea fericită a multor factori. Materializarea unui sin­gur risc major poate rupe lanţul proiectului, pentru că tăria unui lanţ este dată de cea mai slabă verigă. De aceea, este nevoie de optimism rezonabil, dar şi de realism, în privinţa proiectelor offshore de mare adâncime din Marea Neagră.

„Dat fiind nivelul ridicat de risc în regiunea Mării Negre, România trebuie să acţioneze pentru mărirea atractivităţii şi a competitivităţii sale ca destinaţie a capitalului, a tehnologiei şi a know-how-ului în sec­torul offshore, ţinând în permanenţă seamă de cele mai bune practici în domeniu la nivel mondial, pre­cum şi de tendinţele internaţionale şi regionale”, mai spun ei.

Autorii consideră că Guvernul României trebuie să dezvolte capacitate instituţională, administrativă şi know-how pentru a putea gestiona în mod adecvat particularităţile sec­torului petrolier offshore. Ar fi fost de dorit ca şi în ultimii ani să fi fost constituită capacitatea instituţi­onală şi resursele umane specializate necesare de­finirii unui cadrul fiscal petrolier optim, în acord cu practicile cele mai bune şi tendinţele recente pe plan internaţional.

Dar fie şi numai după anticipata demarare a lucră­rilor de dezvoltare şi producţie în apele adânci ale Mării Negre, va fi necesară dezvoltarea unui cadru de reglementare inteligent şi competitiv şi crearea unui mediu instituţional apt să gestioneze dezvoltarea unui domeniu nou şi amplu de activitate în sectorul energetic, aliniat la obiectivele strategice fundamen­tale ale ţării.

România, propulsată pe poziţia a doua a nivelului de taxare

Autorii studiului arată că recenta propunere legislativă a Parlamentul Ro­mâniei privind activitatea petrolieră offshore (Legea Offshore), trimisă spre reanalizare de către Preşe­dintele României la data de 2 august, a adus un grad semnificativ de imprevizibilitate a reglementărilor.

Potrivit lor, prin modificarea propusă a cadrului fiscal offshore, România ar fi propulsată pe poziţia a doua a nivelului de taxare în regiunea extinsă a Mării Negre şi a Bazinului Caspic, după Azerbaidjan (partea guvernului 33%, IRR investitor 19%), cu o parte a guvernului de 31% şi un IRR al investitorilor de 22%. Urmează, în clasamentul întocmit de Wood Mackenzie (2018)25 pentru regiunea extinsă a Mării Negre (ce include şi Bazinul Caspic), Kazahstan, Turcia, Ucraina şi Bulgaria. Pentru a avea dimensiunile tabloului, partea guvernului în Bulgaria este de 21%, iar IRR-ul este de 64%.

Autorii menţionează că analiza Wood Mackenzie nu include investiţiile în explorare realizate pentru identificarea şi evaluarea respectivelor rezerve co­merciale. Luând în considerare investiţiile semnifi­cative în explorare, perioada lungă de explorare ne­cesară în sectorul offshore, randamentele realizate de investitori sunt mult mai mici, mai ales în cazul României, unde statul obţine o cotă semnificativă din profit încă de la prima producţie, datorită nivelului ri­dicat al redevenţelor (13% pentru producţia de gaze naturale offshore) şi a deducerii întârziate a investiţiilor pentru calculul de impozit pe profit.

Este notabil, spun ei, şi faptul că această intenţie de creş­tere substanţială de fiscalitate are loc în contextul în care ţările vecine îşi măresc competitivitatea prin reduceri de taxe şi impozite pentru sectorul offsho­re. Astfel, Ucraina a redus redevenţele, în vreme ce Kazahstanul a introdus pentru zăcămintele încă ne­dezvoltate un regim fiscal avantajos, bazat pe impo­zitarea profitului.

„Mai mult, această propunere a venit pe fondul unei fiscalităţi petroliere deja crescute, în ultimii ani, de către guvernele României. Amintim că în februarie 2013, guvernul a emis OG 7/2013, prin care a instituit un impozit asupra veniturilor suplimentare rezulta­te din dereglementarea preţului gazelor naturale. În 2017, acest impozit, care trebuia să fie unul tranzito­riu, a fost permanentizat de către Parlament, care i-a şi mărit nivelul maxim la 80%.

Tot din 2013 este în vigoare OG 6/2013, care a in­stituit un impozit de 0,5% pe veniturile rezultate din vânzarea ţiţeiului şi a condensatului. Împreună, aces­tea au ridicat România în clasamentul european al fiscalităţii petroliere, după cum este arătat de studiul anualizat al Deloitte România privind redevenţele şi impozitele similare în sectorul petrolier”, arată ei.

Riscuri, fiscalitate, decizii de investiţii în sectorul offshore de ţiţei şi gaze naturale. Marea Neagră şi...