ANPC, după ce băncile au obţinut suspendarea ordinului privind recalcularea ratelor. Au dreptul de a contesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorii economici financiar-bancari au dreptul de a contesta procesele-verbale de constatare a contravenţiei, drept de care aceştia au înţeles să uzeze, susține directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, Foto: Arhivă Adevărul
Directorul general al ANPC, Paul Anghel, Foto: Arhivă Adevărul

Afirmațiile oficialului vin în contextul în care ANPC a anunţat, în luna mai, că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.

Ulterior, ANPC a anunţat că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 de lei.

În ultimele zile, bănci precum Alpha Bank, Raiffeisen Bank România, BRD sau Banca Transilvania au obţinut în instanţă suspendarea ordinului emis de Autoritate cu privire la modul de calcul al ratelor de credit.

Drept urmare, directorul ANPC a transmis vineri:

Operatorii economici financiar-bancari au dreptul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001 de a contesta procesele-verbale de constatare a contravenţiei într-un termen de 15 zile de la comunicare, drept de care aceştia au înţeles să uzeze. De asemenea, faţă de actele administrative emise, aceştia (băncile - n. r.) au formulat cerere de suspendare a executării măsurilor prevăzute în Ordinele preşedintelui ANPC Horia Constantinescu (ori până la judecarea pe fond a cererii de anulare, ori până la soluţionarea definitivă a acestora), iar instanţele de judecată au admis aceste cereri şi au mai formulat cerere de anulare a Ordinelor, cauze ce nu s-au soluţionat până în acest moment".

Paul Anghel menționează, pe pagina sa de Facebook, faptul că dosarele unde s-au soluționat cererile de suspendare prin admiterea acestora au avut în vederea doar faza procesuală a fondului, ANPC având un termen de recurs de 5 zile de comunicare de care se va prevala.

În această etapă procesuală de soluționare a cererilor de suspendare, instanțele NU JUDECĂ situația de fapt a cauzelor, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în acest sens, ci doar verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.”, subliniază reprezentantul ANPC.

Conform acestuia, din practica judiciară de la nivel instituțional a reieșit un procent foarte mare de acte administrative suspendate până la soluționarea cererilor de anulare, acestea nefiind primele cauze prin care s-a dispus suspendarea, inclusiv Ordinul Președintelui ANPC Bogdan Pandelica aferent Raiffeisen Leaks a fost suspendat, însă ca urmare a soluționării cererii de anulare instanțele de judecată au dispus menținerea actului administrativ, iar operatorul financiar-bancar a restituit aproximativ 25.000.000 de euro către consumatori.

Prin actele administrative emise trebuie să se înțeleagă faptul că operatorii economici trebuie să aibă în vedere o mai bună informare a consumatorilor, încă din faza precontractuală, chiar dacă utilizează FEIS (Fișa Europeană de Informații Standardizate), să expună transparent riscurile consumatorilor la semnarea unui contract, dar și informații cu privire la rambursarea unui credit, neexcluzând riscurile la care se supun contractând un credit cu o rată variabilă în detrimentul unuia cu o rată fixă.

Este de precizat și faptul că indicele de referință reprezintă media aritmetică a ratelor de dobândă zilnice atribuite tranzacțiilor interbancare din trimestrul anterior, astfel că operatorii financiari-bancari au atât cunoștință despre valorile acestuia, cât și putere de predictibilitate asupra acestuia.”, explică Paul Anghel.

Consumatorii nu știau ce va urma

Acesta susține că, în momentul semnării contractelor, consumatorii nu aveau cunoștință de fluctuațiile ce vor urma, aceștia încadrându-se în gradul de îndatorare de 40% doar în momentul semnării contractului.

În prezent niciun consumator ce a contractat un credit pe termen lung nu se mai încadrează, însă la data și ora semnării documentelor operatorii financiar bancari aveau cunoștință de fluctuațiile ce vor urma.”, afirmă directorul ANPC.

El mai arată, totodată, că operatorii financiari nu au prezentat consumatorilor mai multe variante (la data și ora controlului neputând face dovada în acest sens), aceștia au specificat o singură variantă eligibilă pentru încadrare, de altfel cea profitabilă pentru bănci, însă deși consumatorii se încadrau în momentul contractării pentru această variantă, după nici măcar un an aceștia depășeau gradul de îndatorare.

De exemplu: Consumatorii primesc o ofertă unde graficul de rambursare este cu o rată de maxim 2.000 de lei/ lunar (aceștia fiind în cadrul gradului de îndatorare de 40%, după modificarea indicelui IRCC aceștia ajung la o rata de 2800 lei/lunar.)”, explică specialistul.

A mai fost oare creditare resonsabilă, întreabă Anghel

În opinia sa, se impune ca operatorii economici să aibă în vedere gradul de inferioritate al consumatorilor, atât din punct de vedere al cunoştinţelor în domeniu, cât şi din punct de vedere financiar, creditarea să fie una responsabilă, iar informarea să fie completă şi corectă.

Totodată, el a afirmat că s-a reţinut prin documentele de control faptul că este „echitabil pentru consumator şi în acord cu buna credinţă în semnarea contractelor este ca anuitatea constantă să fie formată din rata creditului descrescătoare şi dobânda crescătoare".

Teoretic, prin practica aceasta, operatorul economic şi-a asigurat încasarea întregului capital în prima parte de executare a contractului de credit, lăsând de fapt tot riscul contractului în seama debitorului. Din constatărilor agenţilor se poate observa faptul că împrumutaţii se află în mod vădit într-o situaţie profund defavorabilă faţă de bănci, atât timp cât deşi de la data contractării au trecut ani de zile, până în prezent, aceştia nici măcar nu au început să achite creditul, rambursând exclusiv dobânzi. De aceea, operatorul financiar-bancar trebuie să se conformeze în scopul refacerii echilibrului contractual între profesionişti şi consumatori, urmând a opera o reaşezare a prestaţiilor contractuale, prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă.", a notat Anghel.

El a subliniat că măsurile dispuse prin actul administrativ sunt pentru practicile comerciale înşelătoare identificate şi vin în sprijinul consumatorilor.

 - Se impune emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare în raport cu dobânda aferentă creditului, astfel încât consumatorii medii să poate beneficia de egalitatea dintre părţile contractului, dar şi pentru existenţa echilibrului contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizia de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înşelător.

- Se impune ca operatorul-financiar bancar, să dispună refacerea echilibrului contractual în contractele sale în curs de desfășurare, urmând a opera o reașezare a prestațiilor contractuale, prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă, astfel încât să se respecte prevederile de mai sus cu privire la stabilirea unor rate egale ale principalului datorat, oferindu-se consumatorilor posibilitatea de a opta, făcând dovada în acest sens;

- În vederea încheierii de noi contracte, va prezenta în mod obligatoriu varianta de calcul cu rate egale de principal pe lângă celelalte tipuri de produse prezentate, astfel încât consumatoriu mediu să fie informat în mod complet, corect și precis asupra deciziilor de tranzaționare pe care urmează să le adopte în cunoștință de cauză, asigurând dovada în acest sens pentru toate variantele prezentate;

- Operatorul financiar-bancar se va asigura de faptul că nu se va depăși gradul de îndatorare inițial al consumatorilor, atât pentru contractele în curs de desfășurare, cât și pentru contractele viitoare, iar în situație contrară, se vor dispune de urgență luarea de măsuri pentru a veni în sprijinul acestora cu soluții optime, întrucât consumatorul se află încă de la începutul contractului în poziție de inferioritate atât financiară, cât și din punct de vedere al cunoștințelor în domeniu;

- Va comunica în scris consumatorilor și riscurile la care se supun pe întreaga durată a contractului și motivele legate de calificarea acestora la oricare dintre variante produselor financiare.

Vom râmăne întotdeauna partenerii cu dialog constructiv și suntem 100% transparenți cu reprezentanții mass-media în legătura cu toată activitatea desfășurată de ANPC. Nu este o problemă doar de aritmetică cum fals s-a lăsat să se înţeleagă, ci este o problemă de dezechilibru contractual de manipulare în interesul unei părţi!", a mai scris directorul general al ANPC.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite