Angajaţii ASF nu mai primesc prime în acest an, dar rămân cu salariile de nabab

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Marcu, preşedintele ASF. FOTO Inquam Photos / George Calin
Nicu Marcu, preşedintele ASF. FOTO Inquam Photos / George Calin

Angajaţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) nu vor mai primi niciun fel de prime înacest an, a declarat Nicu Marcu, preşedintele instituţiei, într-un interviu acordat Hotnews.

Întrebat de reporterii Hotnews, dacă în contractul colectiv de muncă cuprinde şi primele şi dacă în cadrul reformării instituţiei se va face vreo schimbare, şeful ASF, Nicu Marcu, a răspuns:

„Da, o schimbare într-adevăr o să fac. Chiar dacă lucrul ăsta nu l-am negociat şi discutat cu Sindicatul (n.a Sindicatul ASF), dar pe mandatul meu nu o să mai dau nicio primă. Adică nu o să mai fie primă de nu ştiu ce, primă de nu ştiu ce”.

„Ascultaţi-mă un pic. O să găsim o formulă să stimulăm munca. Deci eu nu pot să accept să dau la toată lumea prime sau stimulente egale. O să vedeţi o analiză foarte clară pe salarizare astfel încât noi să ne asigurăm că cele trei sectoare de activitate (n.a piaţa de capital, asigurări şi pensii privcate) sunt plătite aşa cum trebuie pentru munca pe care o fac, care este extrem de dificilă şi de serioasă, pentru că ei verifică piaţa.

Asta nu înseamnă că trebuie să-i ţinem la salariul minim pe economie, pentru că la un moment dat o să mă trezesc că nu mai rămâne nimeni aici. Vor fi ofertaţi din piaţă şi nu mai rămâne nimeni aici. Drept urmare ei trebuie să fie salarizaţi pe măsură, dar veniturile lor trebuie să fie în concordanţă cu munca. Nu toată lumea va fi remunerată cu stimulente sau prime la fel - adică muncesc nu muncesc ştiu că voi primi anual încă un salariu în plus. Nu sunt de acord cu situaţia asta.”, a adăugat şeful ASF.

Întrebat ce salariu şi prime încasează, Nicu Marcu a spus că salariul său net este de  54.132 de lei.

    Ulterior interviului dat pentru Hotnews, ASF a transmis următoarele informaţii despre reducerile de posturi:

"La nivelul ASF a avut loc, anul trecut, un proces de reorganizare, care a vizat toate posturile de consiler, în număr de 26, care au fost desfiinţate. Angajaţii care au ocupat aceste poziţii au fost reîncadraţi în funcţia de expert în management şi responsabil (funcţii de execuţie), cu o reducere salarială de aproximativ 20%. Au fost desfiinţate, de asemenea, 4 posturi de Director cabinet, angajaţii fiind reîncadraţi, de asemenea, cu o reducere salarială de aproximativ 20%.

În prezent organigrama include 19 posturi de Director, după reorganizarea curentă acestea se vor reduce la 11, dintre care 4 vor fi poziţii de Director general. Reducerea salarială cumulată pentru aceste posturi, după reorganizare, va fi de aproximativ 47%."

ASF nu a comunicat exact ce salarii aveau cei 26 consilieri înainte de a fi reîncadraţi ca experţi pe salarii diminuate, dar informaţii transmise de ASF anul trecut către ZF arată că salariile acestor consilieri au scăzut de la 16.300 de lei la 13.500 de lei net lunar.

În plus, în luna decembrie, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi-a răsplătit cei peste 500 de angajaţi cu prime de mii de euro, echivalentul încă unui salariu lunar.

Salariul mediu net de bază în ASF este de 10.000 de lei (peste 2.000 de euro), iar membrii conducerii ASF au venituri nete lunare care ating şi 14.000 de euro.

ASF afirmă că prin acordarea acestor prime se respectă contractul colectiv de muncă.

ASF se finanţează integral din taxele impuse societăţilor din pieţele de capital, asigurări şi pensii private pe care le reglementează şi supraveghează. Indirect, veniturile ASF vin de la populaţia şi firmele care cumpără produse de asigurări, pensii private şi investeşte pe bursă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite