ANALIZĂ Cum au resimţit companiile din România ieftinirea ţiţeiului. Producătorii de petrol şi gaze au fost afectaţi, dar rafinăriile şi industria îşi revin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rompetrol Rafinare a trecut pe profit în primul semestru pe fondul achiziţionării de ţiţei mai ieftin
Rompetrol Rafinare a trecut pe profit în primul semestru pe fondul achiziţionării de ţiţei mai ieftin

Cotaţiile ţiţeiului au coborât la jumătate în ultimul an, iar acest lucru a afectat în mod diferit companiile din România. Producătorii de hidrocarburi şi-au văzut profiturile scăzând, dar rafinăriile şi industria au profitat de scăderea preţurilor la materii prime şi au raportat rezultate pozitive.

Scăderea preţului ţiţeiului pe bursele mondiale de mărfuri de la 115 dolari la 50 de dolari într-un singur an a afectat diferit companiile din România: dacă producătorii de petrol şi gaze şi societăţile de servicii la sondă au înregistrat scăderi pe linie, rafinăriile şi industria grea au beneficiat din plin de ieftinirea materiilor prime.

Petrom, cea mai profitabilă companie din România, a anunţat recent scăderea profitului net cu 25% pe primul semestru, de la 1,39 miliarde de lei până la 1,04 miliarde de lei. Vânzările au scăzut cu 18%, de la 10,72 miliarde de lei până la 8,81 miliarde de lei, declinul fiind cauzat de preţurile mai mici la pompă la vânzarea produselor petroliere. Petrom extrage aproape întreaga producţie naţională de ţiţei a României, dar şi jumătate din cea de gaze naturale. Preţul mediu al unui litru de benzină comercializat în ţara noastră este de 5,4 lei, în vreme ce motorina se vinde, în medie, cu 5,2 lei pe litru, potrivit raportărilor Comisiei Europene de săptămâna trecută.  

Nici Romgaz nu stă mai bine: profitul net al companiei de stat a scăzut cu 12% în primele şase luni, de la 871 de milioane de lei la 766,6 de milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a înregistrat în primul semestru un declin de 11,5%, de la 2,53 miliarde de lei în primele şase luni ale anului trecut la 2,24 miliarde de lei. Preţul gazelor naturale pe bursele internaţionale de mărfuri urmează cursul petrolului cu o întârziere de şase-nouă luni. Romgaz a fost afectată de scăderea cererii din industria chimică şi sectorul producţiei de energie electrică. România a liberalizat piaţa gazelor pentru companii, iar pentru populaţie preţurile vor fi dereglementate până în 2021.

Pierderi la serviciile petroliere

Înjumătăţirea preţurilor la ţiţei a antrenat scăderea investiţiilor efectuate de către companii în sectorul de extracţie. Mai departe, acest lucru a dus la probleme pentru companiile care efectuează servicii de mentenanţă la sonde. Astfel, compania de servicii la sondă Rompetrol Well Services a raportat o pierdere de 1,82 de milioane de lei pe primele şase luni, faţă de un profit net de 7,17 milioane de lei în acelaşi interval din 2014, din cauza problemelor generate în industria petrolieră de scăderea preţului barilului. Compania a consemnat venituri totale de 29,69 milioane de lei în primul semestru, în scădere cu o treime, de la 44,68 milioane de lei în primele şase luni ale anului trecut. În bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs, Rompetrol Well Services anticipa venituri totale de 48,45 milioane de lei.

Rafinăriile, primii beneficiari

Dacă societăţile care extrag hidrocarburi sunt afectate de preţurile mici, nu acelaşi lucru se poate spune despre companiile care le folosesc în procesul de producţie. 

Iar primele din această categorie sunt rafinăriile. Rompetrol Rafinare, al cărui principal activ este rafinăria Petromidia, a înregistrat un profit net de 71 de milioane de lei (18 milioane de dolari) pentru primele şase luni, faţă de pierderi în aceeaşi perioadă din anul trecut, chiar dacă vânzările companiei au scăzut cu 29%. Atât profitul, cât şi scăderea cifrei de afaceri au drept cauză evoluţia preţului petrolului. Cu cât preţul petrolului este mai mic, cu atât rafinăriile au profit mai mare, evoluţie total opusă faţă de companiile care au doar activităţi de extracţie.

De altfel, Petromidia a scos un profit de 44,4 milioane de dolari în primul semestru, dar rezultatele au fost influenţate de pierderea de 16,8 milioane de dolari din sectorul petrochimiei. Benzinăriile Rompetrol au generat, la rândul lor, un câştig net de 4,2 milioane de dolari în acelaşi interval, faţă de 6,9 milioane pe primele şase luni de anul trecut. 

Industria îşi revine

Şi Oltchim a beneficiat din plin de scăderea preţurilor la mărfuri, cifra de afaceri a companiei de stat avansând cu 35% faţă de jumătatea anului trecut, până la 364 de milioane de lei. Aflat în insolvenţă din 2013, combinatul chimic a înregistrat din activitatea operaţională un câştig de 24,4 milioane de lei. În scripte, societatea a scos însă un profit net contabil de 2,31 miliarde de lei, după anularea unor datorii ale creditorilor chirografari. Oltchim cumpără materie primă – propilenă – de la rafinăria Petrotel Lukoil, din judeţul Prahova.

Industria grea a fost, la rândul său, beneficiar indirect al evoluţiilor de pe bursele de mărfuri. Combinatul metalurgic Alro Slatina a obţinut în primul semestru un profit net ajustat de 113 milioane de lei, faţă de o pierdere netă ajustată de 80 de milioane de lei în perioada similară a anului trecut, performanţa fiind obţinută după trei ani consecutivi de pierdere. Vânzările societăţii au avansat de la 966 de milioane de lei la 1,2 miliarde de lei.

Alro a beneficiat în acest an de reducerea cu 85% a numărului de certificate verzi pe care este obligată să le cumpere, după ajustarea sistemului de sprijinire a energiei regenerabile.

În fine, transportatorii au au avut de câştigat din ieftinirea carburanţilor, ceea ce le-a redus costurile de operare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite