ANAF vinde terenurile și mașinile Elenei Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANAF scoate la licitație mai multe bunuri ale Elenei Udrea, condamnată la șase ani de închisoare pentru luare de mită în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea Foto Inquam Photo
Elena Udrea Foto Inquam Photo

ANAF vinde două mașini aparținând fostului politician și ministru Elena Udrea, respectiv un Mercedes vechi de 17 ani și un Fiat 500 de 10 ani, precum și mai multe terenuri situate în apropierea lacului Străulești, arată documente analizate de Profit.ro.

Astfel, ANAF a cerut 7.158 euro pentru Fiat 500 și 7.685 euro pentru Mercedes Benz S500, iar pe cele șase terenuri Fiscul cere cel puțin 793.447 euro (preț care include TVA).

Anunț de vânzare a bunurilor Elenei Udrea

Udrea cere rejudecarea procesului

Elena Udrea a fost adusă luni, 10 octombrie 2022, din penitenciar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a lua parte la dezbaterea unui recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac prin care fostul ministru încearcă să obţină anularea condamnării de şase ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.

Udrea este deţinută în Penitenciarul Târgşor începând din luna iunie, când a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise pentru scăpa de condamnare. 

Recursul în casaţie este ultima şansă a Elenei Udrea de a obţine anularea pedepsei de 6 ani, în condiţiile în care celelalte încercări ale sale nu au avut succes succes.

La jumătatea lunii august, Elena Udrea a atacat la CCR legile prin care i-au fost confiscați 4,7 milioane de euro.

În cadrul dezbaterilor din dosarul "Hidroelectrica", Elena Udrea a cerut, prin intermediul avocaţilor săi, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie privind neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale care reglementează măsurile asigurătorii şi confiscarea extinsă: art. 107 din Codul penal (scopul măsurilor de siguranţă), art. 112 din Codul penal (confiscarea extinsă), art. 291 alin. 2 Cod penal (traficul de influenţă - confiscarea de bunuri); Legea 656/2002 (art. 32 - 33) şi Legea 129/2019 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (art. 50 -51) cu privire la măsuri asigurătorii şi confiscarea de bunuri, precum şi câteva articole din vechiul Cod penal.

Magistratul care se ocupă ce acest caz, Corina Ciobanu, a admis cererea Elenei Udrea şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la aceste prevederi legale.

În octombrie 2018, un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus instituirea sechestrului pe toate bunurile mobile şi imobile deţinute de fostul ministru Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale, decizie menţinută ulterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA în acest dosar pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite