Nuclearelectrica scapă de sechestrul pus din cauza fraţilor Micula

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Conpet, şi Nuclearelectrica anunţă, la doar câteva zile distanţă, că a scăpat de un sechestru impus din cauza unui proces între statul român şi fraţii Micula.

Acest sechestru fusese suspendat provizoriu.

„În data de 20.01.2020, S.N. Nuclearelectrica SA a primit de la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti «Mazilu şi Asociaţii» Procesul verbal de radiere a sechestrului instituit asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de Statul Român la SNN, cu o valoare nominală de 10/acţiune, acţiuni administrate prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, ca urmare a recuperării integrale a creanţei şi a cheltuielilor de executare şi a îndeplinirii obligaţiilor de către debitor”, arată un mesaj al companiei, publicat pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Recent, şi Conpet Ploieşti a scăpat de sechestrul pus de fraţii Micula asupra unui pachet de acţiuni deţinute de stat la companie, după ce Ministerul Finanţelor a plătit o datorie către cei doi.

Fraţii Micula continuă să se lupte cu statul român pentru recuperarea banilor pe care consideră că trebuie să îi primească în urma investiţiilor făcute în 2003 în societatea European Drinks, punând sechestru pe acţiunile sau conturile mai multor importante companii de stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite