Căutam pentru noi un tânăr absolvent pentru un job de începător, un fel de om la toate, asistent pentru proiectele culturale pe care le avem la Societatea Muzicală.

Intră pe uşă o mână de om, o fată mărunţică, ochelaristă, cu părul creţ. Dacă nu aş fi ştiut că am selectat doar CV-uri de absolvenţi, m-aş fi gândit prima dată că e vreo şcolăriţă cu ghiozdan care a greşit adresa.

Nu am apucat eu să spun ceva, că aud o voce subţirică, de copil: Bună ziua, domnule Butunoiu! Să ştiţi că eu nu auzisem de dumneavoastră până acum, dar am văzut multe pe Internet. L-am văzut şi pe Oskar în poză, am citit aseară mai multe articole pe care le-aţi scris. În unul dintre ele scriaţi că e bine ca la interviu candidatul să încerce să preia iniţiativa, să pună el primul nişte întrebări, să zică ceva, să nu se aşeze şi să aştepte să fie întrebat. Aşa că mi-am făcut şi eu tema, o listă de întrebări pe care să vi le pun înainte să apucaţi să mă întrebaţi despre mine. Am o întrebare despre căţel, una despre Propylaen pe care le-am văzut într-o poză, una despre citatul lui Cioran care spunea că muzica e timp sonor, şi care v-a enervat atât de tare… Pe care doriţi să v-o pun?