„Teatrul se face pentru oameni. E cu oameni, pentru oameni”

„Teatrul se face pentru oameni. E cu oameni, pentru oameni”

Scenă din spectacolul "Labirintul luminilor" din Piaţa Mare de la Sibiu  FOTOGRAFII: Dragoş Dumitru

A fost parcurs deja jumătate din această ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), care a început pe 24 iunie şi continuă până duminică, 3 iulie. Efervescenţa şi emoţiile artiştilor prezenţi la FITS continuă să fie la cote maxime.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marţi dimineaţa, profesorul şi teatrologul Octavian Saiu a găzduit, ca de obicei, conferinţa de presă a Festivalului. Primii săi invitaţi au fost Justyna Wojcik şi Michal Orzylowski, prezenţi la FITS cu spectacolele „The bench” şi „Echos”, au subliniat importanţa legăturii între artist şi public, mai ales în cazul spectacolelor de stradă: „Dacă cineva se plictiseşte, automat nu va putea fi implicat fizic şi psihic în spectacol. Este solicitant şi trebuie să fii pregătit pentru orice. Publicul este imprevizibil, dar îţi oferă energie şi experienţe grozave (…) În Italia pot să ating pe cineva [din public] pe mână. În Asia, pentru că am jucat şi acolo, nu pot face asta. Învăţăm mereu câte ceva nou”, a declarat Justyna Wojcik.

În partea a doua a conferinţei, invitat a fost Răzvan Mazilu, prezent în acest an la FITS cu două spectacole: „Cabaret” şi „Opera de trei parale”. Provocat de Octavian Saiu la destăinuiri din culisele unui spectacol, regizorul-coregraf a detaliat, printre altele, motivele implicării sale în creaţia costumelor:

„Cred că e un progres normal pentru un regizor-coregraf care doreşte să facă performanţă. Având o relaţie specială cu corpul meu, făcând dans, tot timpul am avut tendinţa să-l îmbrac sau să-l dezbrac, să creez un personaj împreună cu discursul coregrafic. Da, îmi place să creez personaje. La un spectacol de musical costumul este foarte important şi ajută la formarea unui personaj. Când citesc un scenariu închid ochii şi văd conturul personajului ca pe o schiţă. Dacă reuşesc să văd conturul, atunci ştiu că sunt pe drumul cel bun”.



Tot Răzvan Mazilu a mai spus că „gestul e parte din teatru, e un mijloc de expresie a situaţiei.

Nimic nu e întâmplător sau lăsat de la sine. Cred că teatrul se face pentru oameni, în primul rând, oricât de erudit ai fi ca artist. E cu oameni, pentru oameni. Dacă te bagi într-un cuib de fildeş, nu te mai bagă nimeni în seamă”.

Dialogurile, conferinţele speciale, conferinţele de presă ale Festivalului vă dau şansa de a dialoga direct cu cei mai importanţi creatori prezenţi la Festival. Accesul este liber pentru public, în limita locurilor disponibile, iar presa are prioritate.

Tot ieri, de la ora 11, artistul Dan Perjovschi a prezentat în detaliu, în cadrul unei conferinţe deschise, platforma de arte vizuale, un proiect asociat FITS aflat la prima sa ediţie.



Iniţiativa platforma de arte vizuale (PAV) şi-a găsit un spaţiu fertil la intersecţia dintre două evenimente de anvergură internaţională: expoziţia de artă contemporană documenta15 de la Kassel şi FITS. Desfăşurată în Sibiu, oraş ce pendulează între conservatorism şi o reintegrare / redefinire a multiculturalismului, PAV îşi propune să ilustreze această dinamică complexă, ce se răsfrânge şi asupra scenei locale de artă contemporană.

PAV aduce împreună atât artişti şi asociaţii care activează local, cât şi actanţi din restul ţării şi din Germania – pluralitatea variilor puncte de vedere stând la baza conceptului acestei prime ediţii.

Alături de Dan Perjovschi, la eveniment s-a aflat şi curatoarea Iris Ordean, care a promovat unitatatea şi colaborarea între artişti.

La ora 13, la MediaHub – Centrul de Presă FITS, scriitorul Marius Chivu a continuat seria de conversaţii FITS Talks. Dacă în prima zi, luni, l-a avut ca invitat pe actorul Şerban Pavlu, ieri a fost rândul lui Cătălin Ştefănescu să fie partener în dialogurile transmise, zilnic, de la ora 13, pe pagina de Facebook a Festivalului.

Regizorului Cătălin Ştefănescu i-ar plăcea să pună în scenă oricare dintre piesele lui Leonid Andreev, realizatorului TV Cătălin Ştefănescu i-ar plăcea să-l aibă ca invitat pe Terrence Malick, iar spectatorul de teatru Cătălin Ştefănescu a fost marcat de spectacolul „Emigranţii”, de Mrożek, pus în scenă de Silviu Purcărete, potrivit unui comunicat de presă FITS.

În săli, ieri, publicul a fost vrăjit de Săftiţa adusă pe scenă de Marius Mihalache şi al său band, dar şi de dans contemporan, pe scena de la Fabrica de Cultură Construcţii SA -UniCredit, unde cei de la Kibbutz Contemporary Dance Company  s-au bucurat de minute întregi de aplauze furtunoase.

Spectacolul „Duşmănie v.2.0. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor” a vorbit despre nevoia de intimitate, nevoia de a aparţine şi dorinţa de a controla naraţiunea despre noi înşine şi de a povesti celorlalţi, iar Pedro Jóia şi Miguel Ramos ne-au dezvăluit „Sufletul Portugaliei”.

„Opera de trei parale” de la Teatrul Excelsior a ridicat publicul în picioare, la fel şi spectacolul „Trei surori” pus în scenă la TNRS şi regizat de Andrei şi Andreea Grosu.

Şi spectacolele în aer liber s-au bucurat de o amplă participare a publicului, de la muzica francezilor de la Pigswana Orchestra şi salutul ritmat al columbienilor de la AAINJAA la acrobatele Lotta Paavilainen & Stina Kopra („Rola Bola” – Finlanda/Spania) şi petrecerea dansantă propusă de Baba Karam (Suedia).

Recomandări FITS, 30 iunie

EXPO Everything hybrid - Ştefan Radu Creţu. Filarmonica de Stat Sibiu, 24h
(Detalii)
EXPO Soft escape - Ştefan Radu Creţu. Zidul exterior TNRS, 24h
(Detalii)
DANS The Riddle - NOCTURN & Spin Arts (UK). Piaţa Habermann, de la ora 9
(Detalii)
PAV WALZE - Johannes Vogl (România). Promenada Mall, de la ora 10
(Detalii)
Conferinţa de presă FITS. Moderator: Octavian Saiu. Filarmonica de Stat, ora 10

FILM VR TrioMix - Gigi Căciuleanu şi Fundaţia Art Production. Centrul Cultural Habitus, de la ora 11
(Detalii)
CARTE Matei Vişniec – autor. Ion Bogdan Lefter – Invitat. Filarmonica de Stat Sibiu, ora 13
(Detalii)
SPECTACOL-LECTURĂ Viaţa pe care ţi-am dat-o, de Luigi Pirandello. Biblioteca Astra, Sala festivă, ora 14 (Detalii)
THERME FORUM Oameni, locuri şi rezilienţă: rolul identităţii. Online, ora 15
(Detalii)
TEATRU-DANS Duminică - Focus and Chaliwaté Company (Belgia). TNRS, Sala Mare, ora 18
(Detalii)
MUZICĂ Folk şi joc din tranşee, manifest pentru pace - Band of brothers and sisters - Asociaţia "Corpul Cadeţilor Gl. Mr. Nicolae Uscoi". Piaţa Habermann, ora 20.00
(Detalii)
DANS Puterea creaţiei - Sasha Waltz & Guests (România). Centrul Cultural „Ion Besoiu”, ora 21
(Detalii)
CIRC O iubire în flăcări - Flare Performance (Austria). Piaţa Habermann, începând cu 21.45 şi 23.15
(Detalii)
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările