Myosotis, nimeni altul decât reputatul, talentatul, dar şi temutul critic Victor Parhon, analiza cu argumente, nu ca astăzi,recurgând la epitete deloc ornante, şi la josnice atacuri la persoană ( a se vedea discuţiile contondente stârnite, chiar în vremea în care scriu eu această cronică, de nominalizările la secţiunea Critică teatrală pentru premiile UNITER aferente anului 2017) ceea ce i se părea a fi nu tocmai bine în felul în care se practica critica spectacolelor de teatru. Unul dintre respectivele texte se chema Elogiul opţiunii repertoriale şi îi certa amarnic pe acei critici care, voind să salveze, din felurite motive, o nereuşită evidentă, evitau verdictul prin recursul la laude aduse titlului ales de regizorul X şi de Teatrul Y.

Mi-am adus aminte de articolul vechi de mai bine de 30 de ani al regretatului Victor Parhon în momentul în care mă gândeam  la modul în care voi scrie despre spectacolul cu piesa R.U.R. de Karel Čapek, montat la Secţia germană a Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu de tânărul regizor Vlad Cristache. Mai exact, la felul în care îmi voi concepe arhitectura cronicii.

Nu, se va vedea cum nu se poate mai limpede din rândurile ce urmează că nu va fi deloc nevoie să îl elogiez pe Čapek ori să argumentez valoarea piesei sale spre a atenua posibilele prea multe observaţii critice la adresa spectacolului. Acesta este unul bun, chiar important aş spune, şi nu doar pentru palmaresul, oricum plin de premii şi de nominalizări la premii importante al directorului de scenă, altminteri încă foarte tânăr, ori pentru cel al Secţiei germane a Naţionalului sibian. Tocmai de aceea cred că aş avea tot dreptul să încep prin a elogia opţiunea regizorului şi a conducerii artistice a respectivei Secţii.

 Există, admit, o doză de subiectivism în această decizie. Căci Čapek este unul dintre primii dramaturgi (fireşte,pe vremea aceea îi ignoram şi numele, şi importanţa operei) cu care m-am întâlnit în „cariera” mea de spectator de cursă lungă, de fidel al teatrului de televiziune. Reţeta Makropoulos pe care pe urmă, la o distanţă însemnată, aveam să o revăd graţie unui spectacol pus în scenă la Arad, Suflete tari de Camil Petrescu în regia lui Miron Niculescu, ori Mitică Popescu, spectacol preluat de la Teatrul Matei Millo din Timişoara (Naţionalul de azi) cu o foarte tânără şi frumoasă Florina Cercel în rolul Patroanei fac parte dintre primele şi de neuitat amintiri teatrale personale.

Odată subiectivismul decontat şi pus la o parte şi revenind la ceea ce ar trebui să fie instrumentarul critic adecvat disecţiei unui spectacol (cuvântul disecţie are în cazul de faţă o conotaţie cu totul aparte, intim legată de ceea ce se petrece aievea în piesă şi în spectacol), mi se pare util să reafirm ideea că R.U.R. înseamnă o alegere mai mult decât lăudabilă. Şi nu numai fiindcă puţini îşi mai amintesc astăzi de Čapek (a făcut-o, după anul 2000, în două rânduri, Victor-Ioan Frunză care a dat două versiuni scenice complet diferite piesei Din viaţa insectelor), şi cu atât mai puţin de R.U.R. oricum curioase aceste amenezii teatrale! Piesa, a cărei premieră absolută a avut loc în anul 1920 la Praga, este o mostră de literatură teatrală science-fiction, însă importanţa şi valoarea ei depăşesc, în opinia mea, această simplă chestiune de ordin categorial. Care, e drept, poate să însemne şi motiv în vederea atragerii spectatorilor, dar şi de temeri în privinţa reuşitei. R.U.R s-ar cuveni poziţionat în vecinătatea marilor utopii literare din secolul al XX-lea. Utopii şi avertismente deopotrivă. Aşa cum sunt Ferma animalelor şi 1984 ale lui George Orwell sau Rinocerii lui Ionesco.

Undeva, departe, feriţi de ochii indiscreţi ai lumii, câţiva oameni de ştiintă - un tânăr şi fanatic Domin, doctorul Gall şi arhitectul Alquist trudesc pentru firma Rosum’s Universal Robots.  Al cărui întemeietor a avut năstruşnica idee de a produce în cantităţi uriaşe roboţi. Meniţi să îi înlocuiască pe oameni, să le facă acestora munca. S-a ajuns până acolo încât producţia zilnică se ridica la 15.000 de exemplare şi, cu toate că era pus la punct un riguros plan de transport cu vapoare, în depozite se aflau deja peste 300.000 de bucăţi. Indicaţiile de lucru ale bătrânului Rossum era clare. Consemnate în registre cu pagini de acum îngălbenite de trecerea timpului Roboţii trebuiau să semene leit cu oamenii, însă era absolut obligatoriu să fie defectivi de sentimente. Să nu ştie ce e aceea revolta ori iubirea.

O vizită a Helenei Glory, fiica patronului actual al firmei, faptul că de ea se vor îndrăgosti pe rând şi tânărul director Domin, şi dr. Gall va aduce o falie în proiect. Vor fi creaţi în laboratoare Robotul Hellena şi Robotul Primus care vor avea şi sentimente, preponderent fiind cel al iubirii. Iubirea aceasta artificială reprezintă pentru Alquist un semn că omenirea, decimată de o revoltă a roboţilor conduşi de Radius, ar putea fi salvată de la extincţie.

Sigur, textul acesta science-fiction este una dintre nenumăratele variaţiuni posibile pe tema mai mult decât generoasă a ucenicului vrăjitor. Reprezintă însă un avertisment, şi încă unul dintre cele mai ferme şi mai împlinite esteticeşte, adresat omenirii care poate fi copleşită şi, mai apoi distrusă, de asaltul necontrolat al tehnologiei, de transformarea acesteia în scop în sine. R.U.R. mai poate fi interpretată şi drept o parabolă pe tema relaţiei dintre dominatori şi dominaţi,  ca o consemnare dramatică a răsturnărilor de situaţie (situaţii sociale ori politice deopotrivă) oricând posibile. Îmi amintesc, de pildă, că în anul 1985, atunci când Alexandru Darie a pus în scenă R.U.R. la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, pe la colţuri se şuşotea că roboţii aduşi atunci în scenă de actorii Constantin Ghenescu, Liviu Timuş, Simona Măicănescu, Oana Pellea, Avram Birău ş.a. sunt replici subversive ale omului nou la a cărui creare visa dementul Nicolae Ceauşescu pe urma şi după modelul predecesorilor săi Lenin, Stalin ori Gheorghiu-Dej.

Sigur, există primejdia tezismului şi a transformării personajelor din piesă în personaje-argument, de fiecare dată când cineva decide să pună în scenă capodopera lui Čapek. Pericol evitat con brio de regizorul Vlad Cristache. Care împreună cu tinerele scenografe Andreea Tecla şi Mădălina Niculae, ambele aflate la ora debutului, autoarele unui decor cu bogat instrumentar ştiinţific, experimental, dar care permite şi perspectivă în oglindă, cu actorul Ştefan Lupu, în calitate de semnatar al unei coregrafii/mişcări scenice remarcabile, cu actorii Secţiei germane a Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu cărora li s-au alăturat şi actori ai Secţiei române, şi studenţi la Secţia de Teatru de la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu fac ceea ce poate socotit un spectacol de teatru temeinic. Bine, solid articulat ideatic şi remarcabil edificat artistic. Un spectacol cu personaje atent conturate graţie aportului întregii distribuţii. Îndeosebi al actorilor tineri şi foarte tineri Valentin Späth (Domin), Daniel Plier (Alquist), Daniel Bucher (Dr. Gall). Anca Cipariu (Helena),  Emöke Boldiszar (Robotul Marusa). Ali Deac (Robotul Primus), Fabiola Petri (Sunna), Adrian Neacşu (robotul Damon), Robert Fekete (probabil un remarcabil debut în rolul Radius), Pali Vecsei şi Eduard Pătraşcu (DJ-ii) cărora li se alătură, într-un rol de Cassandră, veterana trupei, actriţa Renate Müller Nica. Spectacolul acesta de teatru poate fi socotit şi un fel de show. Fiindcă dacă, în urmă cu un an, Vlad Cristache semna la Teatrul Mic remarcabilul spectacol cu Deşteptarea primăverii, subintitulat poem teatral rock, realizat cu concursul muzicii live al formaţiei Firma, de această dată totul este încadrat sonor de muzica formaţiei Kraftwerk (în limba germană kraftwerk înseamnă centrală electrică), socotită de toată lumea a fi precursoarea muzicii tehno, electro ori synth-pop.Mişcarea scenică creată de Ştefan Lupu valorifică inspirat secţiunile ritmice din muzica în cauză, adăugând în acest chip montării un detaliu ce conferă o consistenţă aparte lumii roboţilor scăpată de sub control de o umanitate mult prea încântată de propria ei forţă  de creaţie. Roboţi pe care îi joacă Cristina Blaga, Veronica Arizancu, Eduard Pătraşcu, Cristian Iordan, Flavius-Cătălin Haiducescu, Gabriel Adrian Popescu, Andrada Nicoleta Oltean, Larisa Nicoleta Miskolczi, Andrei Suveica, Alexandrina Grecu, Darius Prodan, Alis Ana-Maria Pelle şi Cezara Creţu.    

TeatrulRadu Stanca” din Sibiu-Secţia Germană- R.U.R. (Rosum’s Universal Robots) de Karel Čapek; Regia: Vlad Cristache; Asistent regie: Emöke Boldizsar; Scenografia:Andreea Tecla, Mădălina Niculae; Coregrafia: Ştefan Lupu; Dramaturgia: Fabiola Eldloth; Cu: Valentin Späth, Anca Cipariu, Daniel Plier, Daniel Bucher, Renate Müller Nica, Ali Deac, Emöke Boldiszar, Fabiola Petri, Robert Fekete, Adrian Neacşu, Cristina Blaga, Veronica Arizancu,Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Iordan Cristian-Vasile, Flavius-Cătălin Haiducescu, Gabriel Adrian Popescu, Andrada Nicoleta Oltean, Larisa Nicoleta Miskolczi, Andrei Suveica, Alexandrina Grecu, Darius Prodan, Alis Ana-Maria Pelle, Cezara Creţu; Data premierei: 2 martie 2018