Scenografie minimalistă. Scena tăiată de planuri care coboară şi se ridică într-un fel de mişcare cinematografică frame-uri teatrale, cadre derulând nemuritoarea poveste Hamlet de William Shakespeare. Nici urmă de recuzită. Din când în când apar piese de mobilier atât cât să ajute o scenă, un pat metalic, trolere metalice, scaune, piese stinghere. Un sentiment de rece, de glaciar, de maladiv, de high-tech, un Hamlet adus într-un viitor a cărui proiecţie seamnănă cu filmele Science Fiction în care totul e aseptic, brutal, aparent lipsit de emoţie. Pe fundal, pe aproape toată durata spectacolului, se aude o inimă, ca o bătaie ritmică într-un stetoscop, în timp ce fundalul este tăiat de linii de puls, stilizate, ca pe o electroencefalogramă dramatică.

Scenografa Iuliana Vîlsan a conceput / proiectat pe fundal, pe planurile semitransparente, linii ca de puls, mereu linii care palpită ca şi cum dincolo de aparenţa oarecum robotică a jocului actorilor, de stranietatea scenografiei, totul clocoteşte, totul se reduce la inimă, la sentiment, la emoţie. Crochiul pixelat al Fantomei Tatălui lui Hamlet se proiectează uriaş pe fundal de parcă ar bântui peste Castelul din Elsinore. Costumele, un amestec de gotic, flamboiant şi military style.

De ce se mai joacă Hamlet? De ce te-ai duce să vezi acest spectacol? Pentru că este despre natura umană, despre fragilitate, efemer, despre moarte şi viaţă, iubire şi trădare, pierdere, despre putere şi despre control totodată, o poveste universală. Povestea nu s-a uzat de la prima ei punere în scenă în 1603. Ea doar a fost, de data aceasta pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, upgradată. Tradusă şi remixată de dramaturgul Peca Ştefan.

Textul păstrează dimensiunea / poezia melancolic-nostalgică, dramatismul lui Shakespeare rămâne acolo atât cât să simţi firul roşu al poveştii nemuritoare, iar Peca Ştefan „traduce” textul în cheia lumii de astăzi. Recunoşti nuanţele personale ale acestuia în cuvinte, în discursul despre criticii teatrali, despre teatru, despre oameni şi pierderea reperelor. Cuvintele tari sunt plasate doar atât cât să trezească în tine sentimentul că Shakespeare a scris o poveste valabilă şi astăzi, nu e nimic desuet, nu e nimic forţat, textul original nu a fost călcat în picioare.

Este puternică conotaţia socială pe care Peca Ştefan a imprimat-o variantei sale de traducere, o traducere atât de personală, dar nu este nimic eretic în această abordare, în personalizarea textului original. Spectacolul susţine textul fără să îl arunce în derizoriu. Inserţia trupei de underground folcloric Subcarpaţi în intriga shakesperiană contrariază poate pe afişul spectacolului, dar pe scenă, în spectacol, muzica e firesc integrată. Puternică, socială, dramatică, amestec de postmodernitate şi ancestral.  

Jocul actorilor construieşte o atmosferă apăsătoare, cu nuanţe nevrotice, deprimantă. Dincolo de aparenta imobilitate a chipurilor, gesturilor, pauzelor, e doar o acumulare de tensiune dramatică care explodează în crimă, preţul plătit pentru crima iniţială într-un fel de joc al sorţii implacabile – ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. O Regină / Claudia Ieremia pe al cărui chip nu tresare nimic, aparent închisă ermetic, trăind alături de Claudius / Ion Rizea, ucigaşul soţului ei, fratele acestuia. Un Claudius lipsit de scrupule, tiranic, un instigator la crimă, căutând să şteargă urmele crimei prin alte crime, un obsedat de control şi putere, compulsiv şi disonant. Un Polonius / Doru Iosif răzbunător, o Ofelia / Cristina Konig îndrăgostită, dezorientată de aparenta nebunie a lui Hamlet / Matei Chioariu, un Hamlet depresiv, dezintegrat de durerea pricinuită de moartea Tatălui său, durere pe care creşte ca o boală gândul răzbunării, singur avându-l doar pe Horaţio / Flavius ReteaFantoma / Marius Andrei Alexe (Subcarpaţi) cu un joc alternant între „întâlnirile” cu Hamlet şi registrul muzical care accentuează discursurile / monoloagele / introspecţiile personajelor, venirea actorilor la castel, punerea în scenă a unui spectacol care îi dă prilej lui Hamlet de a da sfaturi actorilor construind un teatru în teatru cu un subiect care devoalează / deconspiră crima lui Claudius asupra fratelui său, tatăl lui Hamlet. Lucrurile scapă de sub control. Hamlet îl ucide pe Polonius crezând că îl ucide pe Rege. Ofelia îşi pierde minţile din cauza durerii şi a iubirii pierdute şi se sinucide, înmormântarea ei, complotul pus la cale de Claudius manipulând durerea lui Laertes / Victor Manovici în urma pierderii tatălui său Polonius şi a surorii sale Ofelia. Întrecerea cu armele, cu săbii cu vârful otrăvit, paharul de vin cu otravă, moartea Reginei, a lui Claudius, a lui Hamlet, a lui Laertes. Fiecare moment al piesei e un pretext pentru meditaţii asupra condiţiei umane, aceeaşi la 1603, aceeaşi şi în secolul XXI, aceeaşi şi în atemporalitatea construită în spectacolul de pe scena Naţionalului timişorean.

Fie că meditaţiile / monoloagele/discursurile sunt ale lui Hamlet – despre „A fi sau a nu fi”, ori Claudius – despre crimă, despre putere, ori în scena Groparilor Romeo Ioan/Claudiu Dogaru despre efemeritatea condiţiei umane, spectacolul e un melanj paradoxal – un fel de ciudată amprentă de futurism nevrotic, ca şi cum intriga s-ar petrece într-un soi de enclavă bizară, aseptică, fără niciun fel de zorzoane de discurs actoricesc, regizoral, scenografic, reducând totul la minim, şi pe de altă parte un ritm muzical ca şi cum Subcarpaţi ar pune acul gramofonului şi ar rupe starea de încremenire, ar aduce povestea în prezent.

Finalmente, un spectacol despre fragilitatea condiţiei umane, uneori poate doar întinzând prea mult povestea, diluând unele momente încercând să spună totul, să nu uite niciun personaj, nicio parte a poveştii originale într-un soi de plecăciune plină de respectuoasă admiraţie pentru marele dramaturg William Shakespeare. În fond, Shakespeare nu a scris Hamlet pentru a se aşterne praful peste această poveste. Hamlet este despre oameni.  

Hamlet, după W. Shakespeare, tradus şi remixat de Peca Ştefan

Teatrul Naţional Timişoara

Regia: Ada Lupu Hausvater

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Muzica: Subcarpaţi

Distribuţia: Matei Chioariu, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Marius Andrei Alexe, Doru Iosif, Victor Manovici,  Ramona Dumitrean / Cristina König, Flavius Retea, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Adrian Jivan, Florin Ruicu, Costel Tovarniţki, Raul Bastean, Benone Viziteu, Romeo Ioan, Claudiu Dogaru, Ionuţ Iova, Marius Lupoian. Marius Andrei Alexe, cunoscut publicului şi ca MC Bean, căruia i se alătură Valentin Popescu (Vali Umbră).