La Teatrul Dramaturgilor Români „Există nervi” în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din „Există nervi”, în regia lui Felix Alexa
Scenă din „Există nervi”, în regia lui Felix Alexa

După succesul înregistrat cu spectacolul „Despre tandreţe”, regizorul Felix Alexa revine la Teatrul Dramaturgilor Români cu o comedie în cheie absurdă – „Există nervi” de Marin Sorescu.

În acest spectacol despre absurdul existenţei umane, instalarea anormalului în cotidianul familiar se face în note de umor şi ironie. Profesorul (Răzvan Vasilescu) şi Femeia necesară (Amelia Ursu) apar în casa Locatarului (Gabriel Răuţă), pe care o iau drept un compartiment de tren. Încercând să îşi explice situaţia neobişnuită împreună cu Prietenul său (Alexandru Conovaru), Locatarul cade victima unor obsesii şi nelinişti legate de identităţile celor doi.

Despre personajele piesei, Marin Sorescu susţinea că sunt – „nişte oameni care se pândesc. Acţiunea ar fi aşadar o vânătoare tragică de gânduri ascunse, de constatări, de banalităţi, de speranţe, mizerii, înălţări şi tot ce formează fondul nostru cel adevărat. Eroii trăiesc o zodie a suspiciunii care întrece orice limită, merge uneori până la coşmar şi demenţă. Vorbele lor sunt în doi peri, frazele sacadate, pline de locuri comune, care tocmai pentru că nu mai înseamnă nimic pot spune foarte mult. Am lăsat personajelor mele cea mai mare libertate. Din sadism. Am fost primul care m-am mirat de replicile lor ciudate şi mărturisesc ruşinat, chiar am zâmbit. Acţiunea Profesorului, plină de neprevăzut, m-a intrigat peste măsură. Totuşi nu m-am amestecat. Explorând zona dintre subconştient şi conştient, real şi posibil, posibil şi fantastic, piesa nu trebuie luată ca o dramă a limbajului. Drama pe care am vrut s-o pun în ea este o dramă a faptelor, care câteodată pot întrece toate aceste margini.”

exista nervi

„Există nervi este o piesă cu replici de o inteligenţă sclipitoare, ce-ţi rămân mult timp în memorie prin forţa lor poetică. În spectacolul meu, personajele lui Sorescu trăiesc în lumea de azi, dar sunt ancorate în trecut prin obsesii, mentalităţi, frici. Panica existenţială este o temă constantă în toată dramaturgia lui Sorescu, exprimată într-o formă originală, de o forţă aparte, îmbinând umorul şi sensibilitatea poetică. Am mizat în spectacolul meu pe acest amestec de speranţă şi deziluzie, stare confuză, ce ne este, din păcate, atât de proprie în ziua de azi. Există nervi este un spectacol ce priveşte cu umor negru acest secol aparent calm, ce ne distruge sistematic nervii”, declară cunoscutul regizor Felix Alexa.

Scenografia spectacolului este semnată de Andrada Chiriac, iar adaptarea scenică, ilustraţia muzicală şi light-design-ul sunt realizate de Felix Alexa. Primele reprezentaţii vor avea loc vineri, 10 ianuarie şi duminică, 12 ianuarie, de la ora 20.00, în sala „Ion Băieşu”. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite