Nu ştiu dacă e vorba, neapărat, despre o chestiune ţinând de un program regizoral sau dacă a contat mai degrabă frumuseţea sau impactul textului. Exemplul cel mai la îndemână e Elling de la Teatrul de Comedie, dar cel mai semnificativ artisticeşte pentru reuşita lui Vlad Massaci în acest gen de întreprinderi rămâne, după părerea mea, spectacolul cu piesa Aniversarea (Festen) care s-a jucat ani buni la „Nottara”. Chiar şi acum, în zilele în care scriu, respectiva montare se află încă în repertoriul curent al Teatrului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu ea, dar şi cu instituţia producătoare în condiţiile sistării obligatorii a activităţii în clădirea în care a funcţionat de zeci de ani şi care, aşa după cum spun expertizele autorizate, a devenit nesigură din punct de vedere seismic.

Destinat unei vieţi lungi mi se pare a fi şi spectacolul cu piesa Dansând în noapte. Piesă scrisă de Patrick Ellsworth, tradusă în limba română de Vlad Massaci şi montată tot de el la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov. Piesă care a fost înainte un bun scenariu de film turnat în anul 2000, regizat de celebrul Lars von Trier.

Povestea din scrierea lui Patrick Ellsworth e relativ simplă, de autentică, de profundă umanitate. O poveste despre o femeie frumoasă, nu neapărat la chip cât mai degrabă la suflet. Pe femeie o cheamă Selma. De fapt, Selma  a ajuns să se numească astfel după ce a plecat din Cehoslovacia natală preferând ori, mai curând, obligată fiind să îşi caute un viitor mai bun pe Tărâmul Făgăduinţei. Selma e ceea ce se cheamă un emigrant din motive economice. Nu a avut parte de prea multă fericire în patria natală. S-a căsătorit poate mult prea repede, la 18 ani a devenit mamă, însă, din păcate, foarte tânărul ei soţ a pierit prematur în tragicele evenimente din Cincizecişişaselea maghiar. Selma a rămas cu un copil care, asemenea ei, are mari probleme cu vederea. Gene are o afecţiune degenerativă care îi poate provoca orbirea.

Selma, aproape oarbă, om simplu, onest, poate din cale afară de onest, care ştie ce înseamnă să respecţi o promisiune şi un cuvânt, are o slujbă într-o fabrică. Slujba e grea, iar cum nici ea nu mai vede aproape deloc munca a devenit pentru Selma periculoasă, însă femeia, încă tânără, trebuie să o păstreze cu orice preţ. Are nevoie de bani pentru a-i plăti fiului ei, Gene, operaţia salvatoare. Salvarea vederii fiului ei e unicul scop al vieţii Selmei, iar dansul unica bucurie. Selma se află foarte aproape de momentul în care va avea suma necesară pentru achitarea costurilor operaţiei. Numai că viaţa vrea altfel. Un altfel profund nedrept, povestit cu lux de amănunte de piesă şi repovestit cursiv, cu inteligenţă, cu emoţie şi fără exagerări melodramatice de spectacolul braşovean. Unul care mai dovedeşte o dată nu doar că teatrul, că oamenii au nevoie de poveste, ci şi că se poate face teatru modern, teatru contemporan fără a exclude din el povestea.

Spectacolul e o succesiune de „clipe de viaţă”. Succesiune la capătul căreia se află, din păcate, Moartea. Care ar putea fi împiedicată să îşi facă treaba dacă Selma ar fi un pic, doar un pic mai egoistă. Dacă s-ar gândi şi la ea. Dacă nu şi-ar respecta promisiunea făcută lui Bill. Vecinul poliţist  care i-a făcut cel mai mare rău din lume. Dacă ar vorbi. Dacă ar spune de ce a ajuns să îl ucidă pe Bill. Clipele acestea de viaţă se înlănţuie pe scenă simplu, omeneşte, teatral graţie rafinamentului lucrului lui Vlad Massaci. Care nu îşi supradimensionează defel prezenţa.

Cursivitatea montării, remarcabila ei capacitate de a provoca şi de a transmite emoţie sunt garantate, în primul rând, de o distribuţie foarte bine alcătuită şi profesionist condusă. Gabriel Costea, Claudiu Mihail, Mirela Borş şi Vlad Pavel interpretează mai multe roluri, unele dintre acestea cu doar două-trei replici, asigurându-le personajelor episodice încredinţate necesarele diferenţieri şi nuanţări. Marius Cordoş, deţinător în principal al rolului Bill, Simona Pop şi Relu Sireţeanu conferă necesara pregnanţă unor personaje secundare cu impact în viaţa Selmei. Bianca Zurovski e simplă, simplă şi emoţionantă în rolul lui Kathy, devotata prietenă a Selmei. Copilul Vlad Ţigănuş e foarte bun şi foarte sigur pe el în felul în care îl aduce pe scenă pe Gene.

 Iar Mădălina Ciotea, interpreta Selmei, în cel mai complex şi consistent rol din cariera ei de până acum, e emoţionantă şi defel lacrimogenă. Mădălina Ciotea e exact ceea ce trebuie să fie Selma. Veselă, optimistă impunându-şi să fie astfel căci numai aşa poate învinge dificultăţile vieţii, atunci când aceste dificultăţi nu depăşesc pragul normalităţii şi al previzibilului. Demnă, fără nici un fel de exces de autocompătimire când asupra Selmei se abat toate relele din lume. Rele ce par că nu se mai sfârşesc. Raţională cu măsură atunci când mai nimeni nu ar mai putea fi astfel. Devotată unicului ei scop de a trăi până în ultima clipă din viaţă. Deloc dramatică, ci tragică, aşa cum trebuie să fie, atunci când iminenţa morţii a devenit o certitudine.

Un al doilea şi la fel de important garant al cursivităţii şi organicităţii spectacolului e scenografia creată de Andu Dumitrescu. Din câteva obiecte- mese de lucru, cărucioare, un frigider în care Selma ascunde banii strânşi pentru viitoarea operaţie a fiului- şi din inserturi filmice. Deloc în plus, într-o complementaritate riguroasă cu ceea ce se întâmplă aievea, live, pe scenă, bine concepute, remarcabil realizate tehnic. Exact ce trebuie şi cum trebuie. Aşa cum e spectacolul în ansamblul său. Ce trebuie şi cum trebuie.    

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov- DANSÂND ÎN NOAPTE de Patrick Ellsworth; Traducerea şi regia artistică: Vlad Massaci; Scenografia: Andu Dumitrescu; Coregrafia: Andrea Gavriliu; Cu: Mădălina Ciotea, Vlad Ţigănuş, Bianca Zurovski, Marius Cordoş, Maria Gârbovan/Simona Pop, Relu Siriţeanu, Gabriel Costea, Claudiu Mihail, Mirela Borş, Vlad Pavel; Data reprezentaţiei: 21 noiembrie 2015