O prinţesă: Martha Bibescu

O prinţesă: Martha Bibescu

Martha Bibescu

Născută Lahovary, principesa a fost ultima aristocrată veritabilă a literaturii europene. A trăit între 1889 şi 1973, s-a exprimat cu virtuozitate în limba franceză şi a fost o figură-cheie pentru diplomaţie, literatură şi, în general, „lumea bună“ a Europei interbelice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prinţesa Martha Bibescu este un exemplu strălucit pentru supravieţuirea „sângelui albastru" - în ce a avut acesta mai semnificativ, distincţia aristocratică şi excelenţa întreprinderii - în din ce în ce mai masificatul şi mai proletarizatul secol al XX-lea.

Născută în secolul XIX, provenind din ilustrele familii aristocratice Lahovary şi Mavrocordat, principesa a fost o figură charismatică şi seducătoare a vieţii culturale şi politice interbelice, în România şi în restul Europei, iar după război s-a refugiat în Occident, fără a se mai putea întoarce în România cotropită de ciuma bolşevică.

Citiţi şi: Prinţesa Brâncoveanu,  prietenă cu Marcel Proust

Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi şi mai ilustre familii româneşti de tradiţie politică, diplomatică şi culturală. Mama sa, Smaranda (Emma) Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovary, a fost de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de Externe şi preşedinte al Senatului.

Călătoriile

Crescută şi formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu îşi va împlini educaţia primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească. Prin căsătoria în 1905, cu prinţul George Valentin Bibescu (preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale), nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prinţesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu - contesa Anna de Noailles - şi Elena Văcărescu, dar şi cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

După călătorii prin mai multe ţări ale lumii, printre care Persia şi Egiptul, unde prinţul George Valentin Bibescu primeşte o însărcinare diplomatică, Martha Bibescu îşi publică, la întoarcerea în Franţa, prima sa carte: „Les Huit Paradis" (1908). Premiat în scurt timp de Academia Franceză, acest volum va deschide seria unei opere vaste, din care nu vor lipsi romanele de inspiraţie autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalităţi din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondenţă, o serie de biografii istorice şi un impresionant jurnal ţinut timp de decenii. Dintre scrierile sale, cele mai reprezentative sunt: romanul „Papagalul verde" (1924), „Izvor, ţara sălciilor" (1924), paginile de memorialistică din „La bal cu M. Proust" (1928), „Corespondenţa cu Paul Claudel" (1972).

Războiul

Martha Bibescu nu s-a sfiit să ia hotărâri îndrăzneţe în momente sensibile ale istoriei româneşti. Astfel, în timpul ocupaţiei germane (1917-1918), a ales să rămână în Capitală, având în îngrijire un spital pentru răniţi, de unde putea să cunoască în amănunt evoluţiile războiului. Informaţiile furnizate de ea Curţii de la Iaşi au fost extrem de folositoare regelui şi guvernului de uniune naţională, însă i-au atras nu de puţine ori ostilitatea administraţiei de ocupaţie.

În perioada interbelică, cuplul Martha şi George Valentin Bibescu şi-a împărţit viaţa între cele două reşedinţe din România, Palatul Mogoşoaia şi Posada, şi căminul parizian. În anul 1941 se stinge din viaţă soţul său. Războiul a surprins-o pe prinţesă angajată civic în lupta împotriva pericolului reprezentat de Rusia stalinistă. După trei decenii, Martha Bibescu se regăseşte în ipostaza personificată de regina Elisabeta şi regina Maria, şi anume de „mamă a ostaşului român", de data aceasta în campania contra bolşevismului.

Exilul

În 1945 Martha Bibescu pleacă în Anglia, apoi la Paris. A ales să protesteze prin exilul său la Paris faţă de cursul politicii româneşti. A continuat să rămână o voce publică până la moartea sa. Desemnarea sa, în 1963, drept consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească este un act de recunoaştere publică a eforturilor sale de-o viaţă pentru ţara natală.

Cumnatul său, prinţul Antoine Bibesco, a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe marele scriitor. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul „La bal cu M. Proust" (1928). Se stinge din viaţă la 28 noiembrie 1973, la Paris. În porţiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găseşte cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Martha Bibescu şi Ana, contesa de Noailles.

Prinţesa a trăit destul de mult pentru a şti că ţara natală îi este victimă a unei dictaturi care părea eternă, dar care a reuşit, în orice caz, să distrugă cu desăvârşire fiinţa naţională şi „lumea veche" căreia îi aparţinea scriitoarea. Conacul lui Brâncoveanu de la Mogoşoaia, refăcut din ruine de prinţesă, avea să cadă pe mâinile noii puteri „populare", care îl va folosi în general pentru a turna între zidurile sale filme istorice inepte. Mai nou, spaţiul este închiriat pentru nunţi ţigăneşti sau ale unor potentaţi ai zilei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: