Tudor Dinu, istoric: „Oastea lui Mavrogheni a fost un proiect megalomanic“ INTERVIU

Sursă foto:  Facebook - Tudor Dinu

Despre Nicolae Mavrogheni s-au scris multe – unele pornind, într-adevăr, de la fapte reale, altele fiind doar nişte calomnii. Dar cum putem cerne adevărul de pamflet? Pentru a ne da seama cine a fost cu adevărat domnul fanariot, „Weekend Adevărul“ a discutat cu istoricul Tudor Dinu, autor al volumelor „Bucureştiul fanariot“, apărute la Editura Humanitas.

„Weekend Adevărul“: În ce context ajunge la Bucureşti Nicolae Mavrogheni?

Tudor Dinu: Nicolae Mavrogheni ajunge la Bucureşti în nişte condiţii ostile: fanarioţii sunt foarte nemulţumiţi că au pierdut numirea în funcţie şi sunt gata să plătească oricât numai ca să fie dat jos şi lansează o mulţime de calomnii la adresa lui. 

Deci nu a avut sprijin din partea forţelor politice locale... 

Marea greşeală a lui Nicolae Mavrogheni a fost că nu a înţeles ceea ce fanarioţii ştiau încă de la început: faptul că ei sunt străini şi vin în nişte ţări în care există un sistem şi nişte factori de putere, respectiv marii boieri români, cu care trebuie să găsească un modus vivendi, trebuie să îi numească în funcţiile cele mai importante, să le câştige bunăvoinţa, să cultive căsătorii şi alianţe dinastice cu ei. Însă Mavrogheni a crezut că îşi poate impune voinţa şi îşi poate aduce propriii boieri. 

Val de calomnii

Ce calomnii au fost lansate la adresa lui? 

Se spunea că era un analfabet şi că nu ştia nici greacă, nici turcă. Nu este adevărat. Nu a ajuns la rafinamentul la care era, de exemplu, Nicolae Mavrocordat, să scrie tratate literare şi filosofice în greaca veche, în dialectul practicat de Platon şi Aristotel, însă era un om învăţat, fără veleităţi personale. Este domnul grec despre care s-au spus cele mai multe lucruri urâte pentru că reuşise să îşi atragă ostilitatea tuturor fanarioţilor. De exemplu, s-a scris o comedie despre el, „Vârtejul nebuniei“, în care este prezentat ca un nebun grandoman, căzut din lună. Evident că este un pamflet al fanarioţilor care îi erau ostili pentru că el luase tronul Ţării Româneşti şi urma, poate, să ia şi tronul Moldovei. 

Este consemnat în istorie şi printr-o gravură în care apare plimbându-se cu o trăsură trasă de cerbi cu coarnele aurite...

Nu există nicio dovadă că aşa s-au întâmplat lucrurile. Este doar acea gravură, însă nu avem, între numeroasele surse care există referitoare la domnia lui, o a doua sursă care să confirme aşa ceva. 

Mavrogheni şi „vizitele de lucru“

Cum s-a implicat în dezvoltarea societăţii? 

Mavrogheni a vrut să se implice foarte personal în viaţa cetăţii întreprinzând ceea ce nu era deloc obişnuit în epocă: vizite de lucru. Acesta mergea incognito – sau nu – în pieţe şi îi întreba pe oameni cum se descurcă, dacă produsele sunt scumpe. În general, autorităţile din epocă aveau mare grijă de consumator: impuneau, în baza unor calcule foarte riguroase, nişte preţuri maximale, astfel încât comercianţii să nu poată face speculă, iar săracii să aibă acces la o alimentaţie bună. De exemplu, Ţările Române erau una dintre puţinele zone din Europa Orientală unde se mânca şi carne, iar domnii fanarioţi erau preocupaţi de preţul acesteia pentru a o face accesibilă şi săracilor. 

Şi în Bucureşti a implementat diverse măsuri...

Dovedeşte un mare devotament faţă de bucureşteni, deoarece încearcă să dezvolte un sistem de lucrări publice fără egal până atunci: construieşte în Capitală o întreagă reţea de cişmele cu apă proaspătă, adusă cu olane (n.r. – conducte din lut) pe distanţe foarte mari, chiar şi din satul Crevedia. Mavrogheni construieşte Grădina de la Cişmea (n.r. – în zona Piaţa Victoriei - Biserica Izvorul Tămăduirii), cu alei amenajate elegant. Grădina de la Cişmea devine principalul punct de promenadă, cum avea să fie Herăstrăul mai târziu. Nu exista bucureştean din lumea bună care să nu iasă o dată sau de două ori pe săptămână, seara, la plimbare, la Cişmea. Acesta reprezenta şi punctul de întâlnire pentru toţi călătorii străini care se aflau în Capitală.

„Era un credincios generos cu Biserica – a arătat acest lucru şi în patria sa, dar şi la Bucureşti, într-o epocă în care domnitorii nu mai erau ctitori de biserici – nu din cauza faptului că erau necredincioşi (nu erau adepţii ateismului de sorginte iluministă), ci pentru că nu mai aveau bani“ - Tudor Dinu, istoric

Implicarea în viaţa bisericească

Pare că îi păsa de societate, inclusiv de partea spirituală a ei... 

Atitudinea lui faţă de Biserică era una uimitoare. Era un credincios generos cu Biserica – a arătat acest lucru şi în patria sa, dar şi la Bucureşti, într-o epocă în care domnitorii nu mai erau ctitori de biserici – nu din cauza faptului că erau necredincioşi (nu erau adepţii ateismului de sorginte iluministă), ci pentru că nu mai aveau bani. Nicolae Mavrogheni, în loc să pună deoparte bani pentru plata către Înalta Poartă, îi investeşte în biserici. E clar că avea un ataşament deosebit faţă de credinţă. Urmăreşte viaţa bisericească şi observă că foarte mulţi preoţi nu îşi ţineau slujbele. Astfel, impune un regulament: îi obligă pe preoţi să ţină bisericile mereu deschise şi să ţină toate slujbele.

Chiar dacă ctitorea biserici, a găsit resursele financiare şi pentru înfiinţarea unei armate impresionante.

Principalul argument folosit de Mavrogheni în formarea armatei a fost cel de ordin financiar: solda. Nu a înfiinţat o armată pentru a proteja Ţările Române, ci pentru a face pe plac Înaltei Porţi, pentru a-i ajuta pe otomani să îi înfrângă pe austrieci. Nu a format o armată patriotică, ci una de mercenari, de adunătură, alcătuită din tot felul de creştini din zona balcanică, unii dintre ei nefiind echipaţi corespunzător pentru un război, alţii, din contră, erau bine înarmaţi. În timpul războiului a fost numit formal pe tronul Moldovei, însă numirea nu s-a concretizat. În documentele propagandistice ale vremii, Nicolae Mavrogheni îşi justifică campania din Transilvania, susţinând că făcuse parte din Ţara Românească, proclamându-şi astfel rolul unui domn unificator. 

O domnie cu suişuri şi coborâşuri

Ce defecte avea Nicolae Mavrogheni şi care au fost principalele greşeli pe care le-a făcut de-a lungul domniei sale de patru ani?

Trăsăturile negative ale sale ar fi incapacitatea de a înţelege sistemul politic din Ţările Române: faptul că trebuia să colaboreze cu boierimea greco-română, cu fanarioţii, cu boierii pământeni; trebuia să asculte ţara – să ţină seama de sfatul consilierilor lui; să înţeleagă că domnul nu este inspector de pieţe sau un spion trimis să îi urmărească pe preoţi. De asemenea, nu a înţeles capacitatea reală a Ţărilor Române de a menţine şi întreţine o armată. Toate aceste planuri militare au fost unele care depăşeau cu mult bugetul lui Nicolae Mavrogheni, bugetul ţării, au fost bani aruncaţi într-un proiect megalomanic. Din această cauză i se poate reproşa o anumită megalomanie. 

Vă recomandăm şi: 

SERIAL EPISODUL 2. Mavrogheni, filantropul excentric decapitat de otomani