,,Tezele din iulie” 1971 –ultima etapă a reformelor iniţiate de Ceauşescu în 1967

,,Tezele din iulie” 1971 –ultima etapă a
reformelor iniţiate de Ceauşescu în 1967

Nicolae Ceauşescu şi Kim Ir Sen, la Phenian, în iunie 1971. ARHIVELE NATIONALE

Restricţiile impuse scriitorilor şi celorlalte categorii de creatori din 1971 n-au fost o pură imitaţie a ,,revoluţiei culturale” chinezeşti. În contextul schimbărilor declanşate de Ceauşescu în 1967, ele sunt ultima etapă a programului său reformator. În 1989, apreciase că după cele făcute de el în 1967-1971, o luase înaintea reformelor lui Gorbaciov.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe baza documentelor de arhivă şi mărturiilor de la foşti demnitari din cercul puterii, am precizat în articolele anterioare contextul şi raţiunile ,,tezelor din iulie”.

Ce-au fost ,,tezele din iulie”?

Documentul originar  s-a intitulat „Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”. Conţinea un set de 17 propuneri adresate de Nicolae Ceauşescu Comitetului Executiv al PCR în data de 6 iulie 1971.

Aprobate unanim şi difuzate printr-o consfătuire cu activul de partid în domeniul ideologiei, activităţii politice şi cultural-educative, acestea au devenit programul de resort al etapei societăţii socialiste multilateral dezvoltate, prag al orânduirii comuniste. În voluntarismul său fantezist, nu este câtuşi de puţin exclus ca liderul român să-şi fi închipuit că tocmai el va fi campionul trecerii liniei către acest rai pe pământ.

,,Tezele” criticau manifestările burgheze, cosmopolitismul, muzica decadentă, consumul băuturilor alcoolice în localurile destinate tineretului, emisiunile de televiziune care propagă idei străine spiritului nostru etc. Postulau rolul conducător al partidului şi obligaţia înfăptuirii sarcinilor sale de către toţi oamenii muncii.

Ca să fie bine cunoscute, urma ca învăţământul politico-ideologic să devină activitate obligatorie pentru toate categoriile – de la elevi la pensionari, de la studenţi la ţăranii cooperatori. În plus, în toate formele şi la toate nivelele să fie promovată creaţia cu conţinuturi militante.

Adeziunea succesorului Iliescu  

Consfătuirea cu activul de partid din domeniul ideologiei, culturii şi educaţiei din 9 iulie 1971 nu a făcut decât să aprobe propunerile lui Ceauşescu. Şi, în spirit critic şi autocritic, să extindă gama exemplelelor negative, angajamentelor şi iniţiativelor novatoare.

Atmosfera generală a ,,dezbaterii” politice reverberează şi în discursul secretarului Comitetului Central cu propaganda. ,,Dezbatem, în această consfătuire de lucru, probleme de excepţională însemnătate pentru activitatea generală a partidului, pentru ridicarea nivelului muncii politico-ideologice şi cultural-educative, pentru orientarea activităţii tuturor celor ce lucrează în diverse sectoare ale frontului nostru ideologic, aprecia viitorul disident Ion Iliescu. Propunerile de măsuri prezentate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi adoptate de Comitetul Executiv constituie un important sprijin pentru orientarea clară, fermă, principială, de pe poziţii partinice, a amplei activităţi de educare, de formare a conştiinţei oamenilor, proces deosebit de complex, dar şi deosebit de important pentru actuala etapă a dezvoltării societăţii noastre. Traducerea în viaţă a acestor măsuri are o importanţă deosebită pentru creşterea continuă a rolului partidului ca factor conştient, dinamizator, organizator al întregii activităţi de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.”

Cireaşa de pe tort           

Integrate în noutăţile organizatorice puse pe roate de Ceauşescu, documentele şi evenimentele politice centrate pe domeniul culturii apar ca actul final al reformelor lui, începute în 1967 prin lansarea noului mecanism-economico-financiar, Consiliului Economic şi adunărilor oamenilor muncii. Continuase, în acelaşi an, cu creaţia Consiliului Securităţii Statului instalată pe temelia Securităţii Poporului. Acestea au fost detaliate în articolele precedente ale  serialului nostru.

Pasul următor a fost ceea ce se va numi propagandistic rezolvarea creatoare e problemei naţionale prin crearea consiliilor oamenilor muncii de naţionalitate maghiară şi germană.

„Înflorirea naţiunii socialiste” a fost un capitol constant al programelor partidului, la Congresul al X-lea, Ceauşescu lăudându-se cu  două mii de şcoli cu limbi de predare în limbile naţionalităţilor conlocuitore unde învăţau 240 000 elevi, cu 40 de reviste şi ziare pentru maghiari, germani şi alte neamuri, în formula consacrată. Datorită acestei politici, imgranţii în Germania Federală s-au integrat mult mai uşor în patria de origine decât cei veniţi din alte ţări ale lagărului socialist după cum vor recunoaşte ei după căderea regimului. O tuşă definitivă a acestei reforme s-a vrut a fi Hotărârea Ministerului Învăţământului din vara lui 1971, prin care se extindea reţeaua de şcoli şi clase cu limba de predare în limbile naţionalităţilor conlocuitoare. În primăvara aceluiaşi an, scriitorul Domokos Geza, aboslvent al institului moscovit de literatură ,,Maxim Gorki” şi director al Editurii Kriterion a fost ales vicepreşedinte al Consiliului naţional al oamenilor muncii de naţionalitate maghiară.

 În fine, în toamna lui 1971, Ceauşescu şi-a încheiat programul novator de revenire la sovietele leniniste prin înlocuirea Ministerului Culturii  cu Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. În fruntea acestuia a fost pus Dumitru Popescu, rodat între timp şi prin coordonarea Consiliului Naţional al Radioteleviziunii Române.

Aici s-au încheiat schimbările organizatorice începute în 1967, apreciate de liderul României reformă de anvergură şi de profunzime care schimbase faţa socialismului înaintea perestroikăi lui Gorbaciov. De aceea, în opinia lui, nu avea ce învăţa de la Gorbaciov. 

23 august 1971

Prima manifestare de după ,,tezele din iulie” a fost defilarea de ziua naţională a României, organizată în Piaţa Aviatorilor din Capitală.

Timp de trei ore, cei 150 000 demonstranţi s-au scurs prin faţa tribunelor: una centrală cu 500 de ocupanţi şi două laterale a câte 550 locuri. Au mărşăluit, în coloane distincte, armata, gărzile patriotice, tinerii care făceau pregătire pentru apărarea patriei, brigadieri, sportivi, pionieri cu flori pentru tribune. Şi restul de circa 134 000 oameni ai muncii. Printre  steagurile, stemele, lozincile şi saluturile demonstranţilor, chipul lui Ceauşescu nu era singular, ci acompaniat de portretele lui Marx, Engels şi Lenin şi ale membrilor Comitetului Executiv.

După amiaza şi a doua zi în toate marile pieţe şi în parcurile din toată ţara s-au organizat serbări şi spectacole artistice, întreceri sportive, carnavaluri ale tineretului, serbări câmpeneşti. Practic, toată viaţa urbană şi din centrele comunale a fost monopolizată de aceste acţiuni organizate de vătafii educaţiei politico-ideologice.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: