FOTO Faţa României de acum un secol. Capitala înflorea, Timişoara se dezvolta sub Imperiul Austro-Ungar. Doamnele se îmbrăcau după ultima modă din Budapesta, Viena sau Paris

FOTO Faţa României de acum un secol. Capitala înflorea, Timişoara se dezvolta sub Imperiul Austro-Ungar. Doamnele se îmbrăcau după ultima modă din Budapesta, Viena sau Paris

Bucureştiul se afla într-un plin proces de modernizare în urmă cu 100 de ani FOTO romaniainterbelica.memoria.ro

În urmă cu 100 de ani, oraşele de pe actualul teritoriu al ţării noastre se aflau în plină dezvoltare, sub diverse influenţe străine. adevarul.ro vă prezintă fotografii de arhivă şi poveşti din alte vremuri care ilustrează atmosfera de acum un secol.

Ştiri pe aceeaşi temă

Capitala României se afla în plină dezvoltare în 1919, când întreaga ţară se apropia de cea mai îmbelşugată perioadă din istoria ei: perioada interbelică. Botezul fiului regelui Ferdinand, naşterea Mariei Tănase, Pacea de la Bucureşti care a pus capăt Războiului Balcanic, dar şi greva tipografilor soldată cu o represiune sângeroasă sunt doar câteva dintre elementele importante care au definit anul 1913.

În anul 1913, începe construirea Bisericii Anglicane pe terenul dăruit de Primărie în 1900, lângă Grădina Icoanei, unde se află şi în prezent. Tot în urmă cu 100 de ani în Bucureşti se termina construirea mai multor clădiri importante din oraş. Printre acestea se numără clădirea construită în stil neo-clasic-vienez a sucursalei băncii Berliner Gesellschaft, de la intersecţia străzilor Lipscani şi Stavropoleos cu Smârdan, ulterior sediu al Bancii Generale a Ţării Româneşti, actualmente găzduind la parter o sucursală a BCR. Clădirea este de o frumuseţe inestimabiă, atât în interior cât şi în exterior fiind decorată cu coloane, busturi şi statui. Autorul nu este însă cunoscut.

Deşi ţara noastră trece printr-o perioadă de dezvoltare economică accelerată, problemele din „câmpul muncii” erau de departe de a fi rezolvate. Potrivit sursei citate, în 1913, ziua de lucru din atelierele şi fabricile bucureştene varia între 10 şi 14 ore. Cu toatea astea însă, în acea perioadă încep să se consemneze primele mişcări sindicale puternice din România. Fabricile de ulei din Bucureşti, Galaţi şi Constanţa se unesc într-un cartel, cotrolând întreaga producţie de ulei a ţării. Totodată, pe 24 februarie, se constituie „Asociaţiunea Generală a presei”.

În Severin se construieşte Uzina Electrică

În 1906, Severinul număra 3.119 case, 62 de străzi şi o populaţie de 23.769 locuitori. Vila "Evelyn", în stil elveţian (distrusă de bombardamentele din 1944), Casa "Sabethay" (azi Muzeul de Artă), sau Casa "Vlahos", sunt câteva din construcţiile reprezentative ale bunăstării severinene din "Belle Époque".

Între anii 1905-1907, în Grădina Publică a oraşului, se construieşte Uzina Electrică, echipată cu trei motoare Diesel-Sulzer de 120 CP fiecare, iar între 1907-1910 este edificată Baia Comunală, Severinul fiind printre puţinele oraşe care la acea dată dispunea de o asemenea facilitate. Tot în 1907 este desăvărşită acoperirea cu pietre cubice de bazalt a bulevardului Carol I, începută în 1892 şi a "Străzii Mari" (Strada Traian).

Atmosferă boemă, în Slatina

În urmă cu aproape o sută de ani, Slatina era în plin avânt al dezvoltării sale şi se distingea prin străzi modern construite pentru acea vreme, clădiri pline de personalitate şi o atmosferă boemă omniprezentă în special pe străzile din centru.

La începutul secolului XX, conturul Slatinei - cu centru şi mahalale, urma traiectoria unui pentagon, ale cărui laturi erau: Pârliţii, Brebenii, monastirea Clocociov, cazarma din dealul Caloianca şi unirea gârlii Valea Muierii cu Oltul. În acest perimetru se distingeau următoarele “cartiere”: centrul oraşului, Obrocarii, Caloianca, Sopotul, Drumul Gării, Clocociovul, Dealul Viilor, totul însumând aproximativ 42 de străzi, unele dintre ele cu trotuare pavate cu bazalt pe o întindere liniară de 1.580 metri. Centrul oraşului are forma unui triunghi cu vârful spre răsărit, baza spre vest, pe măgura Grădişte, latura de sud este delimitată de dealul Caloianca, iar cea de nord - de Dealul Sopot. Practic, zona de case se întindea de la Podul Olt şi până în locul unde se află acum fostul magazin "Oltul", pentru că, până la Gară, exista doar o uliţă şi doar câteva case răzleţe.

Piatra Neamţ, primul oraş din Moldova în care s-a introdus energia electrică

Piatra-Neamţ a fost primul oraş moldovenesc în care s-a introdus energia electrică (1894), în vreme ce la Iaşi, acest tip de iluminat este folosit începând cu anul 1897. Iniţial, iluminatul public se făcea cu „felinare cu lumânări”, ce vor fi înlocuite după anul 1880 cu „lămpi cu petrol”. Sistemul s-a menţinut până la introducerea iluminatului cu „arcuri voltaice” în piaţa centrală şi în grădina publică, în anul 1894, în timpul mandatului de primar al lui Manolache Albu.

În anul 1900, iluminatul public al oraşului era realizat de 471 de felinare. Lumina electrică, concesionată societăţii Moara – „Doamna”, era realizată pe o lungime de 3000 metri, cu 78 lămpi incandescente şi 9 lămpi cu arc Voltaic. 51 de lămpi sistem Washington au fost instalate, începând cu august 1900, pe străzile Carol I, Cuza-Vodă, Petru Rareş, Lascăr Catargiu, Elena Cuza, Emanoil Halunga, Frumuşica şi Sf. Gheorghe. Primăria a cumpărat aceste lămpi cărora li s-au adaugat celor 471 de felinare cumpărate în anul 1894. În 1908 a fost înfiinţată prima uzină electrică, pe Borzoghean.

Cu un secol în urmă, în Ploieşti

În urmă cu 100 de ani, recensământul din 1912 număra, la Ploieşti, o populaţie de 56.460 de suflete, un sfert din locuitorii de acum. Un an mai târziu, statisticile arătau că, în oraş erau 49 de şcoli de stat, 6.000 de elevi, 26 de biserici creştine, 5 temple israelite, 6 săli de cinema, peste 300 de cârciumi, prăvălii, cofetării. Era o viaţă intensă, marcată de negoţ, extinderea rafinăriilor, deschiderea de ateliere de către meşteşugari de tot felul, lupte politice, dar şi preocupări lumeşti.

Viaţa politică îşi punea amprenta asupra evoluţiei oraşului şi era extrem de intensă. În perioada iulie 1907-ianuarie 1911, la Ploieşti era primar avocatul liberal Radu Stanian, care a încercat să-i atragă de partea sa pe consilierii locali pentru punerea în aplicare a proiectului de sistematizare şi modernizare a oraşului a lui W. H. Lindley. După acest plan, până în anul 1913 vor fi asfaltate sau pavate cu piatră cubică 44 de străzi.

Despre moda din Cluj de acum 100 de ani

În primul număr din anul 1913 al revistei literare ilustrate „Cosânzeana“, care apărea săptămânal la Cluj-Napoca, apare un material despre modă. Acel text, mai mult un editorial, priveşte moda în strânsă legătură cu artele frumoase şi consideră că bunul gust la îmbrăcăminte e o calitate precum bunătatea.

Bunul gust la îmbrăcăminte e tot aşa ca o calitate înăscută, ca bunătatea. Ea este un grad oareşcare de cultură. Că se schimbă mereu, e de vină civilizaţia care înaintează într-una. Moda are tendinţa de a se ţine strict legată de această înaintare, cauză pentru care îşi ia diferite forme. Când zicem că cutare toaletă e modernă, ea trebuie să corespundă întru toate timpului în care trăim. În tocmai după cum, când vorbim despre pictura modernă, de literatura nouă, înţelegem ceva actual, ceva nou.
Vă rog să comparaţi pentru exemplu, literatura noastră românească de azi cu cea cu cea de acum o sută de ani.
(...) Moda stă în legătură cu artele frumoase, deci să nu să mire nime că ea îşi schimbă mereu formele. Şi e interesant, căce de câte ori ne arată vreo apariţie nouă, ne place , şi o luăm ca pe ceva firesc. Întocmai ca invenţiile“, se arată în numărul 1 din 1913 al revistei “Cosânzeana“.

Călăraşi, o incursiune în trecut

O întoarcere în timp în Călăraşiul de odinioară ne îndeamnă la nostalgie şi la contemplare. Imaginile par ireale. Din vechiul târg liniştit de pe malul Borcei nu a mai rămas decât amintirea.

Urbea avea un aer aristocratic, iar oamenii se întâlneau şi socializau cu bucurie pe cea mai circulată arteră. Se numea locul de promenadă. Aici găseai toţi negustorii oraşului, care puneau la cale ce stofe fine să mai aducă de la Paris ori ce reţete sofisticate să le prezinte clienţilor din restaurante. Oraşul avea chiar şi un cazinou unde îşi încercu norocul cei înstăriţi sau zăboveau la un pahar de „vorbă”, punându-se la curent cu ultimele noutăţi din ţară. Clădirile aveau un farmec aparte. Astăzi, aproape nimic nu mai aminteşte de acele vremuri. Liniştea s-a transformat într-o agitaţie de nedescris, iar locurile pline de istorie au fost date uitării.

Timişoara, în Imperiul Austro-Ungar

Acum un secol, Timişoara făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, Catedrala nu exista, Opera şi Gara de Nord arătau cu totul altfel, iar în Piaţa Unirii chiar se făcea piaţa. În urmă cu 100 de ani, Timişoara se bucura de o dezvoltare rapidă în ultimul mandat al celui mai longeviv primar din istoria oraşului, Carol Telbisz (1854 - 1914), care a ajuns în funcţie la vârsta de doar 29 de ani. Este cel mai longeviv primar al Timişoarei. Timp de 29 de ani, în perioada 1885 - 1914, el a condus oraşul de la statutul de cetate fortificată, cu funcţii preponderent militare, la aşezarea modernă, dezvoltată în toate domeniile.
 
Carol Telbisz provine dintr-o familie modestă de bulgari. El s-a născut în 1854, Dudeşti Vechi. A absolvit Facultatea de Drept din Budapesta, şi-a luat doctoratul în drept administrativ la Viena, apoi a efectuat stagii în adminsitraţie. Datorită calităţilor sale recunoscute, Telbisz a devenit primar la o vârstă tânără, de 29 de ani, după ce a fost înnobilat cu titlul de “nemeş”, sub numele Carol Telbisz de Obesenyo. Cariera sa în această funcţie este cea mai longevină din toată istoria Timişoarei.
 
Administratia Telbisz decide la sfârşitul secolului al XIX-lea demolarea vechilor fortificaţii. Înainte de toate, s-a întocmit un plan urbanistic după modelul metropolelor occidentale. Timişoara a fost gândită atunci sub forma actuală: cetatea a fost înconjurată de cartiere, bulevarde mari, reţea de canalizare şi alimentare cu apă. Sub coonducerea primarului Telbisz, vechiul tamvai cu cai a fost înlocuit cu tramvaiul electric.
 
O preocupare deosebită a acestei administraţii a fost educaţia şi cultura locuitorilor. A fost construit Muzeul Vechi şi au fost deschise bibliotecile populare. Pentru educaţie, s-a construit Liceului de Băieţi („C.D. Loga”), Liceului de Fete (Liceul Pedagogic), Preparandia pentru învăţători (Liceul „J. L. Calderon”) şi Şcoala Profesională (Liceul Electromotor). Au mai fost ridicate Sinagoga din Fabric şi Biserica Millenium.

Alba-Iulia, un oraş care se pregătea să facă istorie

Alba Iulia era în urmă cu 100 de ani un mic orăşel din Transilvania cu aproximativ 10.000 de locuitori. Marea Unire de la 1918 a făcut ca localitatea să devină un simbol naţional, iar Încoronarea regilor Ferdinand şi Maria în 1922 a făcut cunoscut numele oraşului în toată lumea.

Centrul localităţii avea câteva clădiri monument, unele demolate ulterior de regimul comunist, care reprezentau simboluri arhitectonice deosebite pentru oraş. În urmă cu 100 de ani, Alba Iulia cuprindea actuala zonă centrală şi Cetatea. Configuraţia centrului era complet schimbată faţă de cum arată în prezent. Nu exista niciun bloc de locuinţe, iar parcurile şi chiar unele străzi erau diferite faţă de ceea ce există în prezent. Cartierul Cetate, care include în prezent cea mai mare parte a populaţiei oraşului nu exista al vremea respectivă. Era doar Cetatea Vauban, care s-a îmbogăţit în perioada 1921 – 1922 cu Catedrala Ortodoxă, denumită şi Catedrala Încoronării.

Zalăul şi nobilii

În urmă cu o sută de ani, Zalăul număra cel mult 9.000 de locuitori, iar suprafaţa oraşului nu era nici a zecea parte din ceea ce este azi. Istoricul Elena Muscă povesteşte că, venind dinspre Cluj, Zalăul începea cam pe la mijlocul actualei străzi Ghoerghe Doja şi se termina în zona Galeriilor Meseş, adică în centrul oraşului de azi. Oraşul mai avea doar încă două străzi principale, actuala stradă 22 Decembrie (fostă Crasnei), care se întindea, însă, numai până în zona cişmelei Cireşica, şi strada Corneliu Coposu (fostă Republicii), până la intersecţia cu strada Kossuth.

Zalăul era locuit de familii nobiliare, româneşti şi maghiare, dar şi de meşteşugari, organizaţi în bresle. Potrivit istoricului, existau, la acea vreme, bresla măcelarilor, a tăbăcarilor, a cismarilor, a curelarilor, a olarilor - o breaslă extrem de puternică, pentru că de jur - împrejurul Zalăului era multă argilă, dar şi o breaslă a pălărierilor, care a avut reprezentanţi în Zalău până după 1990. Meşteşugarii care se ocupau cu confecţionarea sumanelor, acele haine groase de iarnă, din postav, erau organizaţi în breasla gubarilor, iar comercianţii de toate tipurile erau organizaţi în breasla negustorilor.

Focşaniul de acum 100 de ani: o comună mai mare

Acum mai bine de un secol, oraşul Focşani putea fi comparat cu o comună mai mare de astăzi, cu o populaţie care nu depăşea mai mult de 20.000 de locuitori şi care trăia în condiţii destul de grele. Oraşul cunoaşte o oare care dezvoltare la sfârşitul secolului XIX, când se ridică cam primele edificii publice şi lucrări de artă monumentală.

Potrivit istoricilor, în 1879 se pun bazele bibliotecii publice, în 1891 se amenajează Piaţa Alimentară, în 1899, la 1 octombrie, s-a pus piatra de temelie a Teatrului, care va fi dat în folosinţă la 22 noiembrie 1913, prin străduinţa şi sacrificiile maiorului Gheorghe Pastia. Totodată, în această perioadă apar şcoli, publicaţii şi se pun bazele Palatului Administrativ, dar este inaugurată şi linia ferate Buzău-Mărăşeşti.

Poveşti din Braşov

Multe dintre clădirile istorice construite după 1920 mai sunt şi acum în picioare. Braşovul este vestit pentru centrul său plin de restaurante şi tarabe ale negustorilor. În 1928 s-a construit Şirul Iorga, unde s-au înălţat case în stil neo-românesc. Case după acelaşi model erau ridicate mai sus pe actuala stradă Eminescu. Saşii, cei mai vechi locuitori ai cetăţii, se plângeau că românii îşi construiesc case prea împodobite.

Gara a fost construită în 1873, iar la începutul secolului actualul parc era un maidan, unde se strîngeau căruţele negustorilor, în zi de târg. Piaţa Sfatului se numea Târgul Grâului, şi era plină de tonete cu zarzavat la care vindeau ţărănci. Pavajul era din pietre de râu. Tot acolo, pe Şirul Grâului, era Corso, unul din locurile preferate de plimbare ale braşovenilor. La fel şi actuala stradă Hirscher. În altă parte era piaţa de peşte, unde se găseau din belşug bucăţi de nisetru, morun, ştiuci şi cegă. Lumea bună se plimba pe aleea din Livada Poştei, între Rectoratul de acum şi Biblioteca Judeţeană. Era acolo Restaurantul Transilvania, castani şi un chioşc cu fanfară.

Capitole din istoria Buzăului

Episoade din viaţa unor importanţi români, precum domnitorul Cuza sau politicianul buzoian Alexandru Marghiloman, pot fi oricând considerate capitole din istoria modernă a Buzăului. Domnitorul Cuza a trecut prin Buzău imediat după Unire şi a lăsat în urmă o stradă care-i poartă şi astăzi numele. Iar Marghiloman a avut meritul de a pune Buzăul pe itinerariile cele mai îndrăgite ale unor personalităţi, precum Regina Maria sau Nicolae Iorga.
 
Deceniul 1850 - 1860 a fost unul de referinţă în istoria oraşului Buzău. Primul plan al localităţii a fost întocmit de profesorul Pavlide, a avut loc primul spectacol de teatru, a fost construită prima baie cu duş şi abur, pe Fundătura Deltei, de Paul Tinichigiul şi a fost introdusă prima căruţă cu boi pentru transportul gunoiului. S-a introdus iluminatul public al străzilor, cu lămpi cu petrol, s-au numerotat casele şi s-au pavat străzile cu piatră de râu. A luat fiinţă prima farmacie, a lui Ioseph Thois, sub numele ”La Sfânta Cruce”.

Sibiu: comerţ în centrul istoric, promenadă în parcuri

O treime din oraşul actual şi doar 30.000 de locuitori, aproximativ 30 la sută din populaţia oraşului de astăzi. Aşa arată Sibiul anilor 1900, perioadă înfloritoare pentru oraşul lui Hermann.
 „Oraşul acum 100 de ani, deci înainte de 1918, era o treime din cel actual. Turnişorul şi Guşteriţa erau sate de sine stătătoare, Hipodromul era teren militar, Ţiglariul era fabrică de cărămidă.
 
Zona comercială era cea din centrul istoric, strada Nicolae Bălcescu - Piaţa Mare – Piaţa Mică – strada 9 Mai. Zona de promenadă erau parcurile (Astra, Sub Arini, Promenada Invalizilor) şi mai ales Bretter (în faţa actualului Continental Forum). Populaţia era în jur de 30.000 de locuitori, erau nenumărate acţiuni naţionale ale saşilor şi românilor, Sala de Intâlniri, unde este astăzi Casa Armatei, era intens folosită.
 
Infrastructura era de proastă calitate, cu puţine străzi pavate (doar cele centrale – Nicolae Bălcescu, bulevardul Victoriei de exemplu) dar aveam tramvai electric şi curent electric de la Sadu”, explică istoricul Răzvan Pop, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Sibiu.

La realizarea acestui grupaj au participat: Ionuţ Ungureanu, Corina Macavei, Mugurel Manea, Florin Jbanca, Dana Mihai, Florina Pop, Ionela Stănilă, Vali Silaghi, Dorin Ţimonea, Olimpia Man, Ştefan Borcea, Simona Suciu, Iulian Bunilă, Ramona Găină

CITIŢI ŞI:

De unde provin numele regiunilor României. Poveştile „botezătorilor“

Mahalale celebre ale Bucureştiului de altădată

Infrastructura Capitalei în urmă cu trei secole

Povestea cartierului Rahova sau Podul Calicilor: oameni cu handicap, agresaţi de cei din Ţigănia Mitropoliei. Ce s-a întâmplat în cartier acum sute de ani

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: