Iosif Jumanca şi social-democraţii ardeleni la Marea Adunarea Naţională din Alba Iulia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Naţional Român Central
Consiliul Naţional Român Central

La Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, 150 de delegaţi social-democraţi ardeleni (aceştia reprezentând peste 70.000 de muncitori) s-au pronunţat pentru unirea Transilvaniei cu România, în numele acestora luând cuvântul Iosif Jumanca.

După ce în octombrie 1913, la Congresul al VIII-lea al secţiei române a Partidului Social-Democrat din Austro-Ungaria, Iosif Ciser (prezent la Marea Unire cu muncitorii din Valea Jiului) a susţinut că românii ardeleni nu pot obţine eliberarea socială fără cea naţională, apoi, după ce la 9 octombrie 1917, la o şedinţă comună cu comitetele socialiste, german şi sârb, social-democraţii români au solicitat imperios şi pentru prima dată, respectarea dreptului la autodeterminare, respingând orice făgăduială cu Partidul Social-Democrat Maghiar, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, social-democraţii au afirmat răspicat că sprijină unirea tuturor românilor.

În numele social-democraţilor ardeleni, Iosif Jumanca, membru al Partidului Social Democrat din Transilvania, ulterior membru al Consiliului Naţional Român Central (1918) şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), deputat în Parlamentul României, a citit părerea partidului social democrat roman:

În numele partiduiui social democrat ro­mân din Transilvania, Ungaria şi Banat, delegatul partidului, dl Iosif Jumanca a ţinut la adunarea naţională din Alba-Iulia următorul discurs:   « Onorată adunare naţională!»   În anul 1914, când isbucnise crâncenul rasboi european, când întreaga lumea şi mai cu seamă Franţa tremura de groază, că cultura franceză, libertatea franceză şi republica franceză au să fie dripite de militarismul german, atunci întreaga naţiunea franceză, social-democraţii şi toate partidele intr’o singură unitate s’au ridicat şi au tinut piept puvoiului, ce venia dela hotare.   Astăzi e vorba de libertatea, de posibilitatea în viitor a culturei româneşti şi astăzi venim şi noi aici adevăraţii reprezentanţi ai muncitorimei române (Trăiască, Aplause!), din Ungaria, Transilvania şi Banat, venim să ne declarăm în faţa preacinstitei adunări şi în faţa internaţionalei socialiste, că vrem unirea tuturor românilor (trăiască, aplause prelungite).   O vrem şi suntem gata a lupta cu toate mijloacele pentru înfăptuirea ei şi pentru apărarea ei.   Noi suntem proletari (o voce: ai altora), noi ducem o luptă socială de clasă.   În lupta aceasta suntem solidari cu toţi fraţii de pretutindenea, cu toţii suntem pentru transformarea socială, ca fiecare om să fie om liber şi stăpân pe sine insuşi (Voci: Bravo).   Dar solidaritatea aceasta n-o înţelegem în aşa fel, ca şi mai departe să fim numai sateliţii unui singur partid, şi nu voim nici să fim şi pe mai departe o clasă fără importanţă, o clasă, care n-are la dispoziţie nici mijloacele necesare pentru afirmare şi desvoltare.   De aceea, când aderăm la unirea tuturor Românilor, voim totodată şi posibilitatea de desvoltare a muncitorimei române, voim să deschidem braţele largi, în această ţară românească nouă, să se desvoalte şi să progreseze un popor muncitor, tot aşa cum au progresat popoarele muncitoare din Apus.   Social-democraţia nu-i identică cu lipsa simţului naţional (Voci: Traiască!) Noi nu zicem, că: Ubi bene, ibi patria, dimpotriva zicem, ca unde ţi-e patria acolo trebue sa-ţi cauţi de patria ta. De aceea noi nu ne temem, că nu vom avea puterea să ne căutăm drepturile la o vieaţă liberă. (Aprobari).   Când facem declaraţia aceasta, că aderăm la unire, o facem nu numai pentru că în instinctul nostru, în internul nostru, în inima noastră există simţul acesta, ci o facem şi cu mintea clară, prin convingerea aceea fermă, că prin postulatele luate în rezoluţia, ce s’a prezentat prea cinstitei adunări, sunt băgate toate acele garanţii, cari sunt suficiente pentru democratizarea României.   Noi am trăit într’una cu tovarăşii noştri unguri. Mai mult: ei ne-au dat mână de ajutor, de ne-am organizat, ba ce e şi mai mult ei au căutat să ne sprijnească, ca şi noi să ne putem validita în Internaţională.   Dar astăzi a sosit momentul, când declarăm, ca suntem solidari cu ei ca clasa, nu le suntem duşmani, dar vrem sa fim o floare singură în buchetul internaţionalei. (Aşa-i, aplauze).   În Ardeal, în ţara ungureasca şi în Banat, e adevarat, că nu sunt numai muncitori români, ci e fapt, că proletariatul din aceste ţinuturi este în majoritate de altă naţionalitate dar pentru noi, socialiştii români, aceasta nu poate fi un motiv, ca să nu aderăm la unire, pentrucă noi muncitorii români ne simţim una cu întreg neamul romenesc. (Trăiască!)   În felul acesta ne-am înţeles în marele consiliu naţional, în spiritul acesta am lucrat pentru alcătuirea rezoluţiei înaintate, şi atunci, când am stabilit punct de punct observările noastre, n-am făcut-o din alte consideraţii, decât, că numai prin acele postulate, dupa convingerea noastră, se poate asigura adevarata fericire a României.   Aceste puncte noi le putem reprezenta în fata lumii întregi şi în faţa lumii intregi putem să dovedim, că n’am păşit nici în dreapta, nici în stânga de pe calea social-democraţiei. Avem drept să înfaptuim aceea, ce dorim.   Cu aceste cuvinte încheiu şi declar încă odată, că atât timp, până când putem lucra pe baza punctelor acestora, o vom face cu toata dragostea şi cu tot devotamentul, însă ne susţinem ca un partid, ca o clasă cu interese speciale, dreptul, ca şi in viitor să luptăm pentru toate punctele din programul partidului nostru social-democrat. (Aplauze, aprobări, aclamaţiuni lungi.)   Note stenografice V. Vlaicu   Publicat în Revista Economică, anul XX, nr. 48-49, Sibiu, 7 decembrie 1918.

Importanţa discursului citit de Iosif Jumanca, urma după o implicare activă a social-democraţilor ardeleni în procesul Unirii, în primele luni ale anului Unirii, alt social-democrat, Ion Flueraş, luând legătura cu reprezentanţii Partidului Naţional Român (PNR) pentru a organiza un comandament unic, care să militeze pentru unirea Transilvaniei cu România.

După câteva luni, într-o ediţie specială a ziarului „Adevărul“, pe 31 octombrie 1918, cu titlul „Revoluţia a învins! S-a constituit Consiliul Naţional Român“ se anunţa înfiinţarea organismului premergător unirii, alcătuit din şase reprezentanţi ai social-democraţilor (Tiron Albani, Ion Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu şi Baziliu Surdu) şi şase ai naţionalilor (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad).

După doar câteva săptămâni, efortul celor doisprezece se concretiza cu succes prin organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. 

sd 1918
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite