FOTO Perioada interbelică, Epoca de Aur a României? Mircea Eliade: „Prin piloţii orbi de la cârma ţării, democraţia ne-a adus astăzi acolo unde suntem”
0
Nostalgia după România interbelică e un sentiment întâlnit în rândul multora, existând tendinţa de a idealiza acea epocă, a României mare, considerată adevărata Epocă de Aur din istoria naţională.
Dintr-o anumită perspectivă, poate că aşa a fost: efervescenţa culturală din acei ani, cu marii oameni de cultură care s-au afirmat în vremea aceea, e cu siguranţă un element de luat în considerare. Din punct de vedere politic, România interbelică e idealizată deoarece e văzută ca o epocă a democraţiei. Însă trebuie să recunoaştem că democraţia interbelică a avut foarte multe lipsuri, şi ea poate fi privită cu nostalgie doar în comparaţie cu ceea ce a urmat după război. Din punct de vedere social, situaţia era cu totul deplorabilă, iar economia a cunoscut grave probleme.
La momentul respectiv, criticile la adresa ţării în ansamblu, a guvernului, a oamenilor politici, a obiceiurilor românilor în general sunt abundente. Chiar şi acele personalităţi care ne fac să ne gândim că, poate, ar fi fost mai bine să trăim pe vremea lor, aduc aspre critici societăţii româneşti. Citindu-le, ajungem să ne întrebăm dacă perioada interbelică a fost într-adevăr Epoca de Aur a României?
Mircea Eliade: „Nici un om politic de la 1918 încoace n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat”
„Imoralitatea clasei conducătoare româneşti care deţine puterea politică de la 1918 încoace nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia naţională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administraţie şi învăţământ, că s-au deznaţionalizat profesiunile libere - toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea după marea victorie finală - să fie iertate. [...]
Dar piloţii orbi stau surâzători la cârmă, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla. Şi aceşti oameni, conducători ai unui popor glorios, sunt uneori cumsecade, sunt uneori oameni de bună credinţă şi cu bunăvoinţă; numai că, aşa orbi cum sunt, lipsiţi de singurul instinct care contează în ceasul de faţă, instinctul statal, nu văd şuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietul claselor care se sting, burghezia şi meseriile care dispar, lăsând locul altor neamuri. [...]
Democraţia de la război încoace a izbutit să zădărnicească orice încercare de redeşteptare naţională. Prin piloţii orbi de la cârma ţării, democraţia ne-a adus astăzi acolo unde suntem. Democraţia a zdrobit definitiv instinctul statal al cârmuitorilor noştri. Că s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor, puţin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic de la 1918 încoace n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnă un stat.
Şi asta e destul ca să începi să plângi...”
Vremea, din 19 septembrie 1937
„Toamna trecută, într-un vagon în trecere prin Polonia, se vorbea despre România ca: Ţara lui bacşiş – bacşiş. Expresia, cât ar fi fost ea de umilitoare, nu mi s-a părut prea aspră. [...]
Văzută de departe, politica noastră culturală şi propaganda noastră în străinătate se dovedeşte o creaţie de inconştienţi sau de demenţi. Nici nu vom şti pe cine să tragem la răspundere. Se fac greşeli atât de grave şi întreaga noastră propagandă este atât de ridicolă încât generaţiile viitoare ne vor taxa, pe toţi, drept inconştienţi, tâlhari sau demenţi. Încercaţi şi vă imaginaţi ce ar fi ţara românească după ce Liviu Rebreanu şi Papadat-Bengescu ar fi traduşi şi lansaţi în toată lumea; după ce universităţile noastre ar fi încăpute în mâini tinere; după ce ataşaţii de presă din străinătate ar fi înlocuiţi cu oameni harnici şi pricepuţi, imaginaţi-vă toate acestea şi veţi înţelege ce vor crede generaţiile următoare despre noi. Ar fi atât de simplu ca roumain, rumenian, rumane şi rumeno să nu se mai lege în memoria europenilor numai de Skoda, de ”bacşiş – bacşiş”, de incapacitate politică şi de conştiinţă ieftin de cumpărat, ci şi de opera unui Rebreanu, Blaga, Brâncuşi sau Enescu. Ar fi atât de simplu... Un ministru inteligent ar înţelege că, în starea de lucruri de astăzi, singura ofensivă ieftină şi eficace împotriva insultelor legate automat de numele neamului nostru ar fi ofensiva valorilor maxime şi specifice. Dar nimeni nu înţelege. Şi pe fiecare zi noroiul ne stropeşte mai direct şi numele de român e mai compromis.”
Mircea Eliade, Profetism românesc. Vol. II. România în eternitate
Citeşte continuarea pe historia.ro
Se încarcă comentariile...
