Continua ascuţire a luptei de clasă pe măsura înaintării spre socialism.

Cine se aşteaptă la o rafală de pamflete anticomuniste în genul celor care au dat în clocot propagandistic după 1989 va rămîne dezamăgit.
 
În mai multe rînduri, am scris şi am vorbit că pentru noi, cei de azi, deşi apropiat în timp, comunismul, o nebunie planetară imposibil de reeditat, trebuie să fie la fel de depărtat sentimental ca şi Bizanţul din a doua jumătate a primului mileniu.
 
Lui Vasile al II-lea i-a rămas în Istorie porecla de Bulgaroctonul „Omorîtorul de bulgari“, pentru că, după victoria împotriva bulgarilor, de la Kleidion, pe 29 iulie 1014, cei 14.000 de prizonieri au fost supuşi unui tratament sălbatic. La 99 de oameni din 100 li s-au scos ochii. Celui de-al o sutălea i s-a scos doar un ochi. Asta nu din milă, ci pentru ca orbii să fie conduşi acasă, în Bulgaria, de cei 140 de chiori.
 
Să ne indignăm de astfel de cruzimi, lucruri banale într-un imperiu dominat de lupta pentru putere şi pentru înavuţire?
 
Evident, nu!
 
Bizanţul e un fragment de Istorie.
 
Şi ca orice fragment de Istorie, el nu trebuie nici hulit, nici iubit, nici lovit cu pamflete şi nici linguşit cu ode.
El trebuie pur şi simplu studiat în mecanismele sale pentru a-l înţelege.
 
Comunismul şi, îndeosebi stalinismul, răspund de crime, de abuzuri, de sălbăticii care, ţinînd cont de vremea modernă în care se petrec, sunt de aceeaşi cruzime ca şi cele din Bizanţul depărtat.
 
A ne consacra condamnării acestor crime ar însemna nu doar pierdere de vreme, dar şi un lucru mult mai grav:
 
Ar însemna că n-am reuşit să ne depărtăm definitiv de comunism:
 
De acest capitol de Istorie ne mai leagă fie şi ura.
 
Sub semnul credinţei că stalinismul trebuie iscodit în mecanismele sale din adîncuri, eseurile din Historia Special, fragmente din volumul de 2000 de pagini, Istoria literaturii proletcultiste, încearcă să găsească explicaţii la cultivarea de către stalinism a tezei duşmanului de clasă care devine tot mai periculos pe măsura înaintării spre comunism. Şi una dintre explicaţii trimite la slăbiciunea de fond a comunismului:
 
Incapacitatea de a se privi în oglinda realităţii pentru a-şi vedea neputinţele.
 
Din eseurile grupate sub titlul Duşmanul de clasă – de la caricatură la plutonul de execuţie se desluşeşte un adevăr valabil nu numai pentru comunism, dar şi pentru alte regimuri întemeiate pe iluzie:
 
Carenţele de fond ale stalinismului sunt explicate prin acţiunea duşmanului de clasă. Împotriva duşmanului se luptă cu toate armele: de la arma caricaturii pînă la arma plutonului de execuţie.
 
Un efort enorm, cerînd risipă de timp, de energie, de bani, un efort care se va dovedi inutil, dacă ne gîndim că sistemul comunist s-a prăbuşit nu din cauza duşmanului de clasă, ci din cauza lui însuşi.
 
Mult mai simplu ar fi fost dacă în loc să caute şi să descopere o acţiune a duşmanului de clasă în faptul că muncitorii unei uzine nu se omoară cu munca, regimul s-ar fi întrebat dacă nu cumva însăşi proprietatea de stat era cauza lipsei de hărnicie.
 
Din cîte se vede, grupajul e găzduit de primul număr al Historia Special.
 
Historia Special e o nouă publicaţie scoasă de Adevărul Holding, graţie colectivului care editează revista „Historia“.
 
Cu o frecvenţă trimestrială, Historia Special va fi publicată în paralel cu Historia, revista care va continua să apară ca şi pînă acum: lunar.
 
Cititorilor revistei Historia, dar şi altor cititori li se oferă o publicaţie care consacră fiecare număr unei singure teme sau unui singur eveniment.
 
Cumpărătorii Historia Special îşi pot face astfel, de-a lungul timpului, o Bibliotecă de Istorie de un fel aparte.
Începînd cu luna februarie, tot Adevărul Holding va trimite în chioşcuri, la librării şi la abonaţi, redactată de colectivul Historia, publicaţia lunară Historia pentru toţi.
 
Aşa cum se poate dibui din titlu, Historia pentru toţi îşi propune să ofere iubitorilor de istorie, alături de Historia şi Historia Special, o publicaţie dedicată aspectelor mai aparte ale trecutului.
 
Adevărul Holding scoate deja trei publicaţii de Istorie. Acceptată de conducerea Trustului, ideea acestor publicaţii îmi aparţine.
 
Sunt convins – şi asta n-am ostenit s-o repet ori de cîte ori am avut posibilitatea – că gazetăria de Istorie – ceea ce facem noi la cele trei publicaţii – are mari şanse de afirmare în România, ţară a iubitorilor de Istorie.