Cum a fost trădată România în Primul Război Mondial

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
România în anul 1919
România în anul 1919

Pe data de 27 august 1916, România avea să intre în război cu scopul expres şi declarat de eliberare de sub jugul austro-ungar a teritoriilor româneşti de dincolo de Carpaţi. Sfârşitul războiului a fost peste aşteptările românilor, trecând prin multe încercări, dar cu ajutorul celui de sus, reuşind mai mult decât ceea ce iniţial ne-am propus.

Războiul pentru alţii a început în 1914, el fiind rezultatul unor evoluţii istorice şi tehnologice care făceau imposibilă funcţionarea Europei sub forma de organizare existentă la acel moment. A fost o acumulare de tensiuni ce s-a întins pe mai bine de 100 de ani şi care ducea inevitabil la această conflagraţie europeană. Cele trei monarhii responsabile pentru conflict aveau cu toate să nu mai existe la finele acestuia. Avea să înceapă o nouă epocă: cea a statelor naţionale.

Încă din 1914, elita politică românească şi cea academică s-a declarat în mod clar pentru intrarea în război împotriva Austro-Ungariei, cu scopul expres de obţinere a Transilvaniei. La acel moment opoziţia fermă a regelui Carol I, legat sufleteşte de ţara sa natală şi de promisiunile făcute în nume personal, a dus la o amânare a momentului. Această măsură s-a grefat foarte bine şi pe nevoile armatei române ce nu era pregătită a intra în război în acel moment. De altfel nici în 1916 nu aveam să fim suficienţi de pregătiţi, dar acela a fost ultimul ceas la care acest lucru se putea face.

România se afla, prin asumarea de către regele Carol I, într-o teoretică dar ascunsă relaţie cu Germania(Prusia). Ea niciodată nu a fost ratificată de clasa politică, dar nici prezentată societăţii civile, deoarece în mentalul colectiv ar fi însemnat o trădare de neimaginat a interesului naţional şi care punea tânărul stat român pe poziţii contrare intereselor Austro-Ungariei. O alianţă militară şi politică cu Austro-Ungaria ar fi însemnat renunţarea la pretenţiilor româneşti asupra Ardealului.

Ţara noastră a purtat îndelungate negocieri având solicitări foarte clare în acest sens. Convinsă că poate câştiga cu uşurinţă războiul, Rusia (Imperiul Ţarist ce avea să dispară) a considerat că poate avea sorţi de izbândă şi fără ajutorul nostru, nefiind deschisă spre nici o concesie-promisiune. Pe Ţar refuzul de a oferi românilor ceea ce era de drept a lor avea să îl coste chiar viaţa.

Pe de cealaltă parte Austro-Ungaria venea cu o oferta clară de a muta pe români din spaţiul lor de formare, din vatra strămoşească. Nu doar Basarabia, pământ românesc şi miză importantă pentru români, era oferită ci şi teritorii din Ucraina. Oferta nu corespundea nevoilor şi dorinţei poporului român, ce nu putea renunţa la o treime din teritoriul naţional.

Situaţia în 1916 avea, însă, să devină dramatică pe frontul de vest, impunându-se necesitatea deschiderii unui alt front care să elibereze tensiune din vest, acolo unde forţele germane stăpâneau situaţia.

Rusia a fost presată de către aliaţi în a accepta doleanţele românilor. Intrarea ţării noastre în război devenise o necesitate de care era legată chiar soarta acestuia. Englezii au cerut să se accepte toate promisiunile românilor, cu menţiunea că este doar o atitudine de moment, pretextând Rusiei că nu este nevoie să se ţină de aceste promisiuni. Niciodată declaraţii aliaţi nu au avut în gând să satisfacă solicitările noastre.

României i s-au făcut mai multe promisiuni, printre care cele mai importante: furnizarea de tehnică militară şi asigurarea flancului estic şi sudic de către armata ţarului.

Cu aceste promisiuni făcute şi cu naivitatea ce ne caracterizează, am pornit la război. Pierderi grele aveau însă să vină, căci românul se lupta cu baioneta, iar neamţul trăgea cu mitraliera.

Aliaţii nu au respectat la acel moment nici una din promisiunile făcute. România a plecat la război cu sabia, desculţă, dezbrăcată şi înfometată, tehnica militară nefiind furnizată, aşa cum se promisese. Mai mult decât atât: armata ţaristă nu şi-a onorat promisiunea şi a lăsat flancul sudic descoperit, lucru ce a permis forţele aliate germane să dea o lovitură pe la spate.

Dar aşa este relaţia dintre state. Pentru aliaţi era vital ca să se deschidă un nou front.

În haosul creat a fost nevoie a se lua măsuri operative de mutare a unei părţi din armată spre Sud, lucru care a distrus întreg planul de acţiune gândit iniţial. Ori această mutare nu a fost o treabă tocmai uşoară, în condiţiile în care mijloacele tehnologice ale epocii nu făceau din această măsură un fapt acceptabil.

România a suferit, în 1916, grave înfrângeri, dar efectul pe frontul de vest s-a făcut simţit: supremaţia germană primise o grea lovitură, nevoită să disloce şi să trimită trupe spre est. Românii aveau să salveze prin propria lor suferinţă soarta vestului. Sfârşitul anului 1916 avea să prindă cea mai mare parte din teritoriul românesc ocupat.

Administraţia şi armata s-au retras spre Moldova, fixându-se o linie a frontului ce nu a putut fi penetrată de forţele germane. 1916 - 1917 a reprezentat o iarnă grea pentru români, cu multe sacrificii.

Armata română s-a readaptat rapid noii situaţii, deşi cu grele sacrificii atât din partea soldaţilor cât şi din partea cetăţenilor obişnuiţi. Misiunea militară franceză din România a avut un rol extrem de important în acea perioadă. Documentele epocii arată cuvintele de laudă ale ofiţerilor francezi ce preaslăveau pe bravii ostaşi români, considerându-i buni soldaţi, dar criticau extrem de dur corpul ofiţeresc, ce nu oferea respectul cuvenit celor ce îi aveau în grijă şi nu avea conduita morală corespunzătoare.

În acele momente grele tezaurul românesc, cu o valoarea deosebită pentru acea epocă, avea să fie trimis către Moscova spre protejare. De atunci nici că l-am mai văzut. Se spune că cea mai mare parte a fost folosită de Lenin pentru finanţarea, menţinerea şi consolidarea puterii de după revoluţie.

Începutul lui 1917 a prins România cu o nouă surpriză: în Rusia are loc revoluţia bolşevică, ţarul cade şi la putere vin bolşevicii conduşi de Lenin. Acesta încheie pace separată cu Germania. Din acel moment, armata română a fost nevoită să treacă la dezarmarea celei ţariste aflate pe teritoriul românesc, pentru simplul motiv că aceasta trecuse la acte de vandalism. De parcă nu ajungeau fronturile deja deschise, acum aveam parte de un potenţial inamic chiar pe propriul teritoriu. Noua conducere de la Moscova avea să protesteze faţă de acest lucru şi să aducă ameninţări de care nu am scăpat nici până astăzi.

Anul 1917 a prins România complet înconjurată de probleme.

În aceste condiţii s-a dispus încheierea unei păci (începutul lui 1918) ce nu a fost însă niciodată ratificată de regele Ferdinand. În timpul negocierilor de pace de după război, România nu a fost primită la masa negocierilor sub pretextul că nu şi-a onorat promisiunea şi a încheiat pace separată. Dar nici să nu îşi imagineze cineva că dacă lucrurile ar fi stat altfel am fi fost primiţi. Cărţile erau deja făcute şi pretexte s-ar fi găsit suficiente. Poate că tocmai acea pace a oferit României timpul necesar pentru a deveni puternică şi astfel la sfârşit de război a putut să se folosească de acest statut pentru a-şi impune punctul de vedere.

Câteva luni mai târziu aveam să începem ofensiva pentru recuperarea teritoriilor pierdute, pentru ca în 1919 armata română să se afle la Budapesta.

Anul 1918 a fost un an de graţie, divin pentru neamul românesc: după ce Basarabia şi Bucovina şi-au declarat Unirea cu România, a venit pe 1 decembrie 1918 şi rândul Ardealului să facă acelaşi lucru.

România a obţinut toate acestea prin propriile sacrificii, dincolo de trădarea aliată. Faptul că la sfârşit de război a profitat de poziţia dominantă ce a reuşit să o deţină în Estul Europei, a arătat maturitatea clasei politice a acelor vremuri, strânsă în jurul unui proiect naţional. România şi-a văzut în anii 1919-1920 de propriul interes, tot aşa cum alţii au făcut în anii precedenţi. O lecţie de istorie care ne arată că între naţiuni nu există decât şi numai interese.  Românii nu au trădat mai multe decât alţii, ba am putea spune că ceea ce ne-a caracterizat a fost naivitatea.

Lecţia de istorie a acelui moment arată că niciodată nu putem şti când soarta se poate întoarce şi că trebuie să  vedem mai întâi de propriul interes, iar de al altora să aibă chiar ei grijă. Mai puţin trebuie să ne gândim la ceea ce alţii vor reproşa şi mai mult la ceea ce noi avem de construit.

Pentru ca la masa negocierilor să aibă câştig, armata română s-a aflat la Budapesta în 1919, unde a salvat Europa de bolşevism. Dar această ultimă campanie avea şi cu o cu totul altă motivaţie: convingerea celor ce împărţeau lumea că România nu este dispusă la concesii. Greu s-ar mai fi putut pune în discuţie apartenenţa Transilvaniei, când trupele române ocupaseră tocmai pe cei ce pretindeau acest lucru.

Am folosit pe parcursul acestui articol cuvântul "trădare" pentru simplul motiv că de mai multe ori ne acuzăm sau suntem acuzaţi că am fi trădat în anumite momente ale istoriei. În realitate aşa stă relaţia între state, una fără sentimente, fără orgolii, doar cu interese.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite