Scriitorul Cătălin Dorian Florescu: „Literatura îşi are propriul ei adevăr“

Scriitorul Cătălin Dorian Florescu: „Literatura îşi are propriul ei adevăr“

Cătălin Dorian Florescu

Scriitorul Cătălin Dorian Florescu, care a participat, recent, la Târgul de Carte de la Lepzig, spune că "mulţi germani din est au amintiri minunate din România, pe care o cunosc din adolescenţă, de pe când petreceau aici vacanţele pe timpurile dictaturii. Se adaugă memoria comună a comunismului".

Ştiri pe aceeaşi temă

Cătălin Dorian Florescu (50 de ani), scriitor elveţian de origine română, s-a născut la Timişoara, unde a locuit până în 1982. La vârsta de 15 ani a parasit ţară împreună cu părinţii, iar de atunci trăieşte la Zürich, în Elvetia, unde a studiat psihologia şi a lucrat pentru mai mulţi ani într-un centru de reabilitare a persoanelor dependente de droguri. Din 2001 este scriitor liber-profesionist. Pe lânga romane şi proza scurtă, autorul a mai publicat eseuri şi articole în antologii şi în ziare de limba germană. Romanul  "Jacob s-a hotarât să iubească"  (2011) s-a vândut în 80.000 de exemplare în spaţiul de limbă germană.

"Adevărul": Ce volume ai lansat la Târgul de Carte de la Leipzig, unde România a fost ţară invitată?

Cătălin Dorin Florescu: Cea mai recentă carte de proză scurtă se cheamă "Buricul pamântului" şi a apărut în germană în toamna lui 2017. Este o culegere de proză scurta scrisă în 17 ani, deci  de-a lungul întregii mele cariere. Am avut lecturi în diferite locuri la târg şi în oraş. Am dat şi interviuri la TV-urile Arte si 3SAT. Cărţile mele apar mai întâi în germană: am şase romane, o carte de proză scurtă şi, de câteva săptămâni, o carte despre libertate din perspectiva şcolli de psihologie umaniste, pe care am studiat-o. Într-un fel acolo este tot crezul meu, toată viziunea mea asupra sensului vieţii.

Cât de importantă pentru un scriitor este prezenţa la aceste saloane de carte internaţionale? 

Nu trebuie supraestimate, dar Leipzigul este o fereastră minunată şi de prim rang spre cultura română.

Aşa măcar se mai pot puţin nuanţa dimensiunile unilaterale şi resentimentele din Occident faţa de România. În cel mai bun caz este un mic proces de educaţie şi de deschidere a orizontului publicului german pentru o periferie europeană, care li se pare numai sumbră şi săracă.

Mulţi germani din est însă au amintiri minunate din România, pe care o cunosc din adolescenţă, de pe când petreceau acolo vacanţele pe timpurile dictaturii. În plus. se adaugă memoria comună a comunismului. Pentru ei nu este o terra incognita. Mai mult, datorită invitaţei la Leipzig, scriitorii români sunt puşi în evidenţă şi în librăriile din Zürich, unde stau eu, dar probabil în tot spaţiul de limba germană.

Ce înseamnă pentru scriitorii români această "ieşire" în lumea literară germană?

Este şansa să aibă eventual o lectură în faţa unei săli pline şi a unui public interesat. Să găsească şi o editură germană  este mai puţin probabil - piaţa de carte este aşa de arhiplină. Realitatea asta este pentru scriitorii mai puţin cunoscuţi. Pentru aceia cunoscuţi si promovaţi lucrurile stau altfel.

Numele şi literatura lor au fost deja menţionate în suplimentele ziarelor germane. Un Cartarescu nu mai trebuie să devină mai cunoscut. Carţile lui s-au discutat pe îndelete în spaţiul german.

 Cum păstrezi legătura cu România şi cu publicul din România? 

Când publici în limba germană trebuie sa fii în acel an şi la unul dintre marile târguri de la  Leipzig sau Frankfurt. Din păcate, nu scap de acest lucru, deşi eu nu merg cu plăcere la un târg.  Mă bucur însă că am de mulţi ani, de pe când am avut o bursa de writer in residence, la Dresda, prieteni din fosta Germanie de Est, pe care îi întâlnesc  şi destui cititori. O pereche din Leipzig îmi aduce an de an, la târg, miere din propria lor grădina. Leipzigul este un târg mult mai placut decât sterilul Frankfurt, un târg pestriţ, al cititorilor.

Pentru care public scrii acum?

Scriu la mâna întâi în germană, deci pentru un public de limba germană. Dar cuvântul "pentru" poate induce în eroare. Nu se scrie "pentru" un public. Literatura isi are propriul ei adevăr. 

În ce mod a modificat câştigarea premiului Nobel de Herta Muller - care a deschis această ediţie a târgului de la Leipzig - receptarea nemţilor faţă de literatura română?

Nu sunt prea convins ca însăşi Herta Müller se vede ca o scriitoare româncă.

Pentru germani, literatura Hertei Müller  are rang de carte de istorie.

Nu că nu ar fi existat istoria sumbră, grea a dictaturii şi vremurile mizerabile. Dar vor trebui să apară multe alte cărţi, a multor alţi autori, pentru a contracara cuvâtul dinsei şi a nuanţa imaginea asupra culturii româneşti. 

A scris despre "Maseurul orb" 

Cătălin Dorian Florescu a scris şase romane – "Vremea Minunilor" (2001), "Drumul scurt spre casă" (2002), "Maseurul orb" (2006), "Zaira"  (2008), "Jacob se hotăreşte să iubească"  (2011) şi "Bărbatul care aduce fericirea"  (2016) – şi un volum de proză scurtă – "Buricul pamântului" ( 2017 ).

Cărtile sunt traduse în mai multe limbi străine şi apar in limba română la editurile Polirom si Humanitas. 

În primavara anului 2018 va apărea la editura Residenz din Viena o carte de eseuri cu titlul „Libertatea este posibilă“.

Premiile cele mai importante: Premiul Chamisso 2001, Premiul Anna Seghers 2002, Premiul celei mai bune carti in Elvetia 2012, Premiul Josef von Eichedorff pentru intreaga opera literara 2012. Pe lânga acestea autorului i-au mai fost decernate multe burse şi de trei ori Premiul „Un an plătit de viaţă“ al orasului Zürich.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările