Pisica din Dridu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La întâlnirile din Librarium, de săptămâna asta, Florin Saiu mi-a spus povestea lui Pan Wołodyjowski, din romanul lui Sienkiewicz, personaj devotat şi plin de patos, îndrăgostit şi, în fine, de acea frumuseţe morală care face din el un model romantic.

Căutând cu mintea şi pe la noi un erou similar, mi-am dat seama că printre modelele mele se află o pisică, despre care vreau neapărat să vă povestesc. Nu vă repeziţi cu ironiile, căci vă asigur, pisica asta este foarte vitează.

Este vorba despre un basm, cules de Hasdeu, la 1874, din satul ialomiţean Dridu (aceeaşi localitate celebră cultural&istoric). Prin urmare, mi se pare normal s-o numesc Pisica din Dridu.

Un bărbat fără nume avea un câine şi-o pisică, pe care îi considera foarte devotaţi. Acest om găseşte într-o zi un inel vrăjit, care îi îndeplinea toate dorinţele. Aşa că îşi face palate, îşi cumpără trăsuri şi o cere de nevastă pe fiica regelui. Fata se opune o bucată de vreme, însă cum Bărbatul Fără Nume (îi putem spune BFN) îşi putea împlini toate dorinţele, în cele din urmă prinţesa se căsătoreşte cu el.

La scurt timp, ea îşi dă seama că puterea lui se afla în inel. Aşa că i-l fură şi îşi pune ea însăşi o dorinţă. Cum este lesne de înţeles, îi cere inelului s-o ducă departe de BFN,  într-un ţinut în care locuia iubitul ei.

Rămas fără inel, părăsitul decade, îşi pierde averile şi este azvârlit în temniţă. Singurii lui prieteni sunt câinele şi pisica. Iar povestea abia de aici începe.

Miorlăită şi trădătoare, pisica este adeseori socotită o ipocrită, complet lipsită de caracter. Se ştie că îşi cam uită făgăduiala, înşală toate aşteptările, cochetând fără alegere cu oricine îi iese în cale. Cu toate că de multe ori loialitatea îi este pusă la îndoială, în povestea aceasta, Pisica din Dridu are o idee strălucită. Ea îşi dă seama de unde i se trag stăpânului ei toate suferinţele şi îl convinge pe câine să plece amândoi în căutarea inelului.

Acum este momentul să vă spun că era vorba despre o pisică dungată, în mai multe nuanţe de gri, şi că avea nişte ochii aurii, care făceau o impresie devastatoare printre admiratori. În timp ce câinele, era doar un biet câine, cenuşiu.

Cei doi au pornit pe urmele inelului, fără să-şi fi făcut vreun plan. Au mers zile şi nopţi, iar într-o duminică au dat peste nunta unor şoareci.

Dacă tema vi se pare cumva cunoscută, vreau să vă încredinţez încă o dată că basmul este cules din Dridu şi comunicat de dascălul I. Zaharescu.

Pentru câine nu însemna tocmai o aventură, în schimb, pisica i-a şi pus gheara în gât sărmanului mire, un şoricel cât o nucă. Nuntaşii au încremenit de frică, dar pisica n-a întins prea mult coarda, ci le-a spus că va cruţa viaţa mirelui, în cazul în care ei toţi, de la mic la mare, o vor ajuta să recupereze inelul.

Şoarecii s-au învoit, iar când s-a lăsat noaptea, pisica le-a expus planul - unul îndelung şi inteligent gândit.

Ajungând la casele în care se ascunsese prinţesa fugară, doi şoricei au pătruns în cea mai de taină cameră. Tolănită pe canapeaua, ca-n orice poveste, domniţa ţinea în mână inelul, pregătită să-şi pună o nouă dorinţă. Dar n-a mai apucat. Un şoarece a gâdilat-o cu vârful cozii, făcând-o să scape inelul, iar celălalt l-a înhăţat. În scurtă vreme bijuteria strălucea la picioarele Pisicii din Dridu.

Aceasta s-a ţinut la rândul ei de cuvânt (v-am spus că este un personaj de onoare) şi a dat drumul bietului mire, care avea să se gândească tot restul vieţii cu tristeţe la noaptea nunţii.

Am văzut până aici că, în ciuda popularităţii de care se bucură în viaţa cotidiană, câinele din acest basm nu are aproape niciun rol. Mai exact el nu este decât însoţitorul pisicii, un tovarăş care se dovedeşte de-a dreptul inutil. Mai mult: devotamentul proverbial al câinelui este contrazis vehement de acest basm. Cu inelul în dinţi, pisica grăbeşte pasul spre temniţa în care zăcea stăpânul ei, în schimb, câinele are chef de joacă şi accidental o face pe biata pisică să cadă în Dâmboviţa. Nu-l vedem alergând s-o scoată din ape ori făcându-şi probleme de conştiinţă. Câinele din această poveste este pur şi simplu un tăntălău.

Cu greutate mare, pisica este salvată de nişte pescari, mai trece şi prin alte peripeţii, dar, în ciuda obstacolelor, nu-şi uită nicio clipă misiunea. Udă-leoarcă şi aproape moartă de frică, se strecoară pe lângă paznicii închisorii şi îşi salvează stăpânul.

Nu mai interesează aici ce va face în continuare acest BNF, nesăbuit, şi plin de dorinţe megalomane. Partea interesantă a poveştii este legată de eroismul pisicii, care, după ştiinţa mea, se află pentru prima oară într-un astfel de rol. Nu este vorba despre motan, al cărui palmares este ceva mai bogat, ci despre o pisică miorlăitoare, din satul Dridu, pe care consider c-o putem trece printre eroi.

Din păcate, neavând net, întâlnirea cu Florin Saiu a fost înregistrată cu telefonul, asa ca are o calitate destul de proastă. Dar, spre consolare, vă propun o fotografie cu un urmaş al Pisicii din Dridu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite