doamna Elena Văduva, secretara Fundaţiei, un caracter ales, un patriot lucid, un stâlp, sunt dator să spun, al fundaţiei pe care a slujit-o cu o rară dăruire care o făcea respectată şi iubită de toţi colaboratorii instituţiei de care era împătimită ca şi când s-ar fi aflat în slujba propriei sale existenţe.

Fundaţia îi datorează o prodigioasă activitate, însoţită de o necontenită zbatere, şi în cazul Simpozioanelor naţionale şi internaţionale consacrate propăşirii Civilizaţiei rurale româneşti şi Cercetării multidisciplinare, realizate prin comunicarea cu mari personalităţi ale ştiinţei şi ale culturii naţionale. A consacrat o stăruinţă deosebită la realizarea Programului Sănătatea Ţăranului şi a programului Burse studenţeşti pentru fiii ţăranilor. În mod excepţional şi cu rezultate remarcabile s-a dedicat, ţin neapărat să subliniez, Festivalului Internaţional Eco-Etno-Folk Film prin mobilizarea, în cele treisprezece ediţii, a cineaştilor din, la un moment dat, patruzeci de ţări ale lumii, activitate unde şi-a dovedit cu asupra de măsură dragostea faţă de prestigiul Fundaţiei.

A fost un model de dăruire împătimită a Fundaţiei şi a Revistei Clipa şi, se poate spune, că a fost un stâlp al acestei organizaţii timp de peste două decenii.

Dar eu sunt dator să-i mulţumesc şi pentru devotamentul cu care mi-a fost alături în procesul de editare a majorităţii romanelor mele, pe care le-a bătut la maşina de scris de atâtea ori, după cum a transcris la computer, până în ultima săptămână dinaintea plecării în Spania, toate intervenţiile mele în presă. A trăit până în ultima clipă cu o impresionantă credinţă în întoarcerea ei acasă şi la Fundaţia care a onorat-o cu Premiul Naţional ”Nişte Ţărani” pentru solidaritate. Sunt dator să spun că doamna Elena Văduva, secretara Fundaţiei ”Nişte Ţărani”, a fost pentru mine unul dintre cei mai apropiaţi şi de nădejde prieteni.