Luni, 4 noiembrie, Adevărul îţi prezintă „Mareşalul Antonescu. Un dictator nefericit” – general Ion Gheorghe

Luni, 4 noiembrie, Adevărul îţi prezintă „Mareşalul Antonescu. Un dictator nefericit” – general Ion Gheorghe

Titlul „Mareşalul Antonescu. Un dictator nefericit”, autor generalul Ion Gheorghe, ataşat militar şi ambasador al României la Berlin (1940-1944), va fi distribuit în împreună cu ziarul Adevărul luni, 4 noiembrie, la toate centrele de difuzare a presei. Pachetul ziar şi carte va costa 16,99 lei şi se va putea găsi la chioşcuri timp de două săptămâni de la data apariţiei, în limita stocului disponibil.

Autorul se remarcă prin abordarea frontală a unor probleme mai puţin sau deloc cunoscute în istoriografia noastră de dinainte de 1989. Generalul Ion Gheorghe a rămas la datorie în serviciul comandat până în ultima clipă, nepărăsind Germania. După evenimentele de la 23 august 1944, la solicitarea lui Hitler, acesta a refuzat să constituie un fel de Guvern fantomă în Germania care să contracareze „lovitura” de la Bucureşti, cum o defineşte el. (..)

După cum este bine cunoscut, anul 1940 a fost unul fatidic pentru România care a pierdut o treime din teritoriul său: Basarabia şi nordul Bucovinei plus Ţinutul Herţa, Ardealul de Nord şi Dobrogea de Sud în favoarea Uniunii Sovietice, Ungariei şi respectiv Bulgariei, state perdante la sfârşitul Primului Război Mondial care acum găseau prilejul revanşei. Şocul moral al poporului român era uriaş. Unul dintre cei care şi-au exprimat o profundă indignare a fost generalul Ion Antonescu, adresând proteste dure regelui, atât pentru dezinteresul manifestat faţă de dotarea şi pregătirea armatei, cât mai ales pentru laşitatea dovedită faţă de raptul teritorial mai sus amintit.

În situaţia creată, regele s-a văzut silit să apeleze la popularitatea generalului Antonescu căruia i-a încredinţat misiunea de a forma un nou guvern (începutul lunii septembrie 1940). Generalul Antonescu a preluat conducerea când ţara noastră parcursese o etapă considerabilă pe această nouă cale. Ceea ce a urmat a fost o înaintare treptată pe acelaşi drum, bazată şi pe garanţia germană privind graniţele rămase. Deoarece puterile garante (Franţa şi Marea Britanie) abandonaseră România, aceasta pierzându-şi libertatea de acţiune în plan politic extern, s-a văzut nevoită să se îndrepte către Germania. (...)

O raţiune a orientării generalului Antonescu spre Germania se baza pe dorinţa lui de a redobândi teritoriile pierdute prin raptul sovietic din iunie 1940. O altă raţiune în favoarea acestei orientări, arată generalul Ion Gheorghe, este aceea că o eventuală pasivitate a guvernului de la Bucureşti ar fi provocat şi pierderea sigură a restului Transilvaniei, căci Ungaria ar fi fost răsplătită cu aceasta pentru sprijinul acordat politicii germane. Antonescu nu mai putea da înapoi. Orice rezistenţă în faţa lui Hitler s-ar fi soldat chiar cu o ocupaţie germanică a ţării. Odată intrat în război, Antonescu avea să suporte consecinţele unor erori militare şi politice ale aliatului german, printre acestea o subapreciere, dar şi o supraapreciere a forţei de luptă sovietice. Ancorat în acest context, Antonescu s-a mai lovit şi de poziţia politică a unor conaţionali indecişi, în capetele cărora s-a născut ideea unui război regional. După atingerea obiectivelor române de război, recucerirea Basarabiei şi nordului Bucovinei, nu se mai vedea un motiv pentru care trupele româneşti să continue lupta.

Autorul nominalizează şi alte probleme nevralgice pentru a căror nesoluţionare îl consideră o dată în plus pe Antonescu „un dictator nefericit”. Una dintre acestea era separarea totală a patriei faţă de front. Lumea din interiorul ţării avea puţine contacte cu lumea frontului. Generalul părea că uitase că este şi conducător de stat, nu numai al armatei, el aflându-se mai tot timpul pe front. În acest timp problemele statului provocate de transformările politice şi de declanşarea războiului ajunseseră la nivele acute. În ciuda acestor realităţi, Antonescu rămânea însă neclintit în privinţa continuării războiului alături de Germania. În cele din urmă opoziţia din România şi-a pus planul în aplicare cu toate consecinţele, atât faste cât şi nefaste. În după-amiaza zilei de 23 august 1944, Ion Antonescu a fost chemat la Palatul Regal şi a fost arestat de cel pe care el îl ajutase să se urce pe tron după abdicarea lui Carol II. Prof. Popescu Ioan

Citiţi despre premisele si consecinţele actului de la 23 august 1944, precum şi despre personajele care au contribuit la acest parcurs al evenimentelor istorice în cartea ce va fi distribuită în reţeaua de presă luni, 4 noiembrie, numai împreună cu ziarul Adevărul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: