Debutul în profesie s-a petrecut, desigur nu întâmplător, pe scena Teatrului de Stat din Arad (viitorul director de scenă s-a născut în acel oraş din Vestul României), cu un foarte bun spectacol pe un text de Teodor Mazilu. O opţiune repertorială care spune multe, Mazilu nefiind un dramaturg ale cărui scrieri pot fi montate bine decât de un număr restrâns de profesionişti ai scenei. A fost vorba despre o propunere scenică apreciată ca atare de critica de specialitate. Mărturie stă în acest sens cronica la spectacolul cu Proştii sub clar de lun㸠scrisă de Valentin Silvestru, publicată iniţial în România literară şi antologată în cartea Ora 19, 30 (Editura Meridiane, Bucureşti, 1983).

La doar câţiva ani de la debut, mai exact în decembrie 1984, Dominic Dembinschi (Dembinski) avea să se numere printre protagoniştii unui scandal de mari proporţii prilejuit de ediţia din acel an a Săptămânii Teatrului Scurt de la Oradea. Spectacolul lui cu Conu Leonida faţă cu reacţiunea, montat pe scena Teatrului Dramatic din Constanţa, ca şi cele puse în scenă la Teatrul din Oradea de colegii lui de generaţie, Victor Ioan Frunză şi Alexandru Darie, a provocat iritarea, deloc inocentă, a unui aşa-numit „dramaturg important”, între altele binecunoscut scriitor de „memorii”. S-au pus în mişcare, instantaneu, mecanismele cenzurii, partidul unic şi, pesemne, chiar şi Securitatea. Toate cele trei spectacole (adică şi Apa, în regia lui Frunză, şi Porţile, de fapt, Săptămâna luminat㸠regizat de Darie) au fost interzise, iar premiile obţinute de Conu Leonida, fapt fără precedent, retrase.

Din 1987 şi până în 1999, Dominic Dembinschi a fost regizor artistic la Teatrul Nottara, iar după aceea şi-a exercitat profesia, în principal, la Televiziunea Română. Celor mai bine de 30 de spectacole regizate pe scena de scândură alăturându-li-se multe altele înfăptuite pentru Televiziune. Nu a fost însă nicidecum vorba nici despre un refugiu, nici despre un accident biografic. Ci despre o nouă întâlnire, transformată în pasiune, întâlnire indubitabil rodnică, de vreme ce multe astfel de producţii au fost apreciate şi, foarte adesea, chiar recompensate cu premii cu deosebit impact în breaslă. Îndeosebi, premiile UNITER.

Personalitatea complexă a lui Dominic Dembinschi s-a desăvârşit în timp, după propria-i mărturisire, un rol aparte în acest proces revenindu-i întâlnirii cu tainele Ortodoxiei. Teza de doctorat a venit, aşadar, firesc, a fost redactată sub conducerea prof.univ. dr. Ludmila Patlanjoglu, a fost susţinută în toamna anului 2019 şi s-a metamorfozat în carte. Aceasta se cheamă Teatrul de televiziune şi sacrul. Idee sau satelit şi a apărut în anul 2020 la editura Lumea Credinţei din Bucureşti.

În ansamblu, este vorba despre o carte cu nedisimulat şi nedezminţit caracter de pledoarie. Dominic Dembinschi este creatorul unui concept- teatrul sacramental de televiziune- iar lucrarea se constituie, în ansamblul ei, într-o pledoarie în favoarea conceptului.

Încă de la primele pagini suntem înştiinţaţi că “teatrul sacramental de televiziune caută să îmbine cantitatea audienţei alături de calitatea mesajelor spirituale, care doresc să restabilească cosmicitatea omului, nevoia lui de transcendenţă, ieşirea de sub umbrela consumismului la care este osândit”. Toate cele mai bine de 250 de pagini ale volumului, cele cinci capitole ale sale, unele cu caracter pronunţat teoretic, altele cu valoare exploratorie, o a treia categorie însemnând mărturisiri informale de creaţie, o a patra constituindu-se în interesante caiete de regie pentru spectacole viitoare, vor să probeze şi să argumenteze validitatea conceptului. Mai concret spus, să demonstreze faptul că avem la dispoziţie destule texte necesare concretizării unui asemenea demers. Texte şi de teatru, dar şi de proză care pot fi convertite în adaptări, în translatări în limbaj dramaturgic.

Teatrul sacramental de televiziune ar avea drept surse inspiratoare (conform capitolului al doilea al cărţii) scrierile unor Mircea Eliade, Carl Gustav Jung, Umberto Eco. Garanţii ar fi reprezentaţi de creaţiile, şi teatrale, şi filmice, ale unor mari regizori care au marcat incontestabil şi decisiv artele spectacolului în secolul al XX-lea. În capitolul al treilea al cărţii, capitol intitulat Regizorul şi arta talanţilor, găsim pagini interesante, adesea chiar răscolitoare despre creaţia unor Andrei Tarkovski, Jerzy Grotowski, Kazimierz Dejmek, Ilarion Alfeiev Dario Fo, Lars von Trier

Centrul de greutate al demonstraţiei lui Dominic Dembinschi se concentrează, totuşi, cel puţin în opinia mea, în următoarele două capitole ale cărţii. În cel intitulat Teatrul de televiziune sacramental- Repertoriu sunt reunite analize riguros documentate şi argumentate, extrem de bine scrise, cu evident talent de critic literat şi teatral, cu apreciabil simţ analitic, ale unor texte cum nu se poate mai importante. De la Biblia şi Coranul la Salomeea lui Oscar Wilde şi Hoţul de mărgăritare de Valeriu Anania, de la piesele lui Radu Stanca la ultimele două texte ce ne-au rămas de la Eugène Ionesco (Maximilian Kolbe şi Călătorie în lumea morţilor), de la Adevărata poveste a lui Saint Genest, altminteri o cvasi-uitată scriere a lui Rotrou, la scrierile dramatice ale lui Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II lea). Interesante, chiar provocatoare mi s-au părut a fi şi consideraţiile asupra unor romane scrise de Eric-Emmanuel Schmitt, Nikos Kazantzakis, José Saramago), romane în care ochiul iscoditor al regizorului întrezăreşte ofertanţi nimbi de teatralitate.

În al cincilea capitol, Experienţă personală - Studii de caz, Dominic Dembinschi detaliază propunerile de creaţie deja concretizate în câteva spectacole de televiziune. Precum Trei surori, Poveste de iarnă, Poveste de iarnă. Ne este împărtăşit şi un proiect. Cel vizând un nou spectacol de televiziune prilejuit de atât de popularul text Domnişoara Nastasia al lui George Mihail Zamfirescu.

Note de subsol utile, minuţios redactate, un istoric minimal al Televiziunii Române, o bibliografie consistentă probând amploarea lecturilor autorului textului completează util şi eficient lucrarea. Idei există. Le aştept cu interes concretizarea.

Dominic Dembinschi - TEATRUL SACRAMENTAL DE TELEVIZIUNE . IDEE SAU SATELIT; Editura Lumea credinţei, Bucureşti, 2020