Un moment fast

Gracija Filipović şi Danica Ćurčić în „Murina” de Antoneta Alamat Kusijanović FOTO ©Antitalent

A 68-a ediţie a a celui mai vechi festival de film din Croaţia, Pula Film Festival (PFF), s-a deschis sâmbătă, 17 iulie 2021, printr-o gală spectaculoasă, găzduită de Arena, una dintre principalele atracţii ale oraşului din Istria.

Arena, devenită un simbol al evenimentului cinematografic anual, este un amfiteatru roman excelent conservat, datând din epoca împăratului Vespasian (secolul I e.n.). Pentru organizatorii PFF, Arena e „cea mai frumoasă scenă în aer liber din lume” şi cred că afirmaţia nu este departe de adevăr. La concertele mari, Arena găzduia peste 6.000 de persoane. Acum, din pricina restricţiilor, la gala de deschidere a PFF (un echivalent al Galei Oscar pentru industria filmului din Croaţia) au participat aproximativ 2.600 de persoane (2.500 de cumpărători de bilete şi 100 de acreditaţi din industrie). Un public suficient de numeros – şi de entuziasmat – pentru a asigura o atmosferă fantastică, pe care toţi cineaştii şi-ar dori-o la proiecţiile filmelor lor.

Încă de la prima sa ediţie, din 1954, PFF s-a concentrat asupra producţiei cinematografice croate (ca atare, este etichetat şi drept cel mai vechi festival dedicat unei cinematografii naţionale). Noul director artistic al PFF, cineastul Pavo Marinković (cunoscut şi în România, unde primele sale patru lungmetraje au fost prezentate la festivaluri şi în proiecţii speciale), a păstrat specificul manifestării: în timpul festivalului, publicul poate vedea în continuare cele mai valoroase filme croate ale anului (la ediţia a 68-a, şase lungmetraje ale unor regizori croaţi au intrat în competiţia naţională). Însă Marinković a pus accent şi pe deschiderea către cinematografiile străine „pe val”, cu scopul de a crea noi punţi de colaborare între profesioniştii din ţara sa şi cei de afară.

Competiţia internaţională din acest an include zece filme europene, la trei dintre ele Croaţia fiind producător minoritar (participarea producătorilor locali la realizarea de coproducţii este puternic încurajată de Centrul Audiovizual Croat, corespondent al Centrului Naţional al Cinematografiei din România). Unul dintre aceste trei filme este cel mai recent câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude, o coproducţie România-Luxemburg-Cehia-Croaţia. E sugestiv că, în montajul cu fragmente din cele zece filme intrate în competiţie, realizatorii au ales din „Babardeală” secvenţa în care, într-un hipermarket, profesoara Emilia Cilibin (Katia Pascariu) nu se poate abţine să nu apese pe nasul unui bărbat-mascotă (într-un oribil costum de iepure). În secunda doi, i se răspunde sictirit: „Dă-te-n pula mea!”. Ceea ce m-a convins că organizatorii PFF cunosc semnificaţia în română a numelui oraşului ce găzduieşte evenimentul. (În paranteză fie spus, nu încape îndoială că o cunosc şi comercianţii de suveniruri locali, la care am remarcat, printre zecile de kitschuri destinate turiştilor, un desfăcător de sticle, având mânerul în formă de penis şi inscripţionat cu „Croaţia”).

Tot în competiţia internaţională au mai intrat „Berliner”, al patrulea lungmetraj al lui Marian Crişan, şi coproducţia cu participare minoritară românească „Nowhere Special”, al treilea film regizat de Uberto Pasolini. Iar programul studenţesc a inclus cinci scurtmetraje şi mediumetraje ale unor tineri cineaşti români, cu studii la UNATC Bucureşti: Alma Buhagiar şi Eugen Dediu (ficţiune), Alin Duruian, Ioana Grigore şi Marius Papară (documentar).

Filmul ce a deschis PFF 2021 a fost „Murina” (coproducţie Croaţia-Brazilia-SUA-Slovenia), cu care Antoneta Alamat Kusijanović debutează remarcabil în lungmetraj. În aceeaşi seară, la Cannes, „Murina”, selecţionat în secţiunea paralelă „Quinzaine des Réalisateurs”, obţinea premiul „Caméra d’Or”, pentru cel mai bun debut. Trofeul regizoarei (care a primit vestea în oraşul natal, Dubrovnik, unde în ziua precedentă născuse) este considerat aici cel mai important premiu obţinut de cinematografia croată în ultimii 30 de ani (doar Premiul Juriului pentru secţiunea „Un Certain Regard”, câştigat de Dalibor Matanić în 2015, ar mai putea concura la acest titlu), iar reprezentanţii industriei locale speră să poată profita de acest moment fast.

În 2017, Antoneta Alamat Kusijanović realizase scurtmetrajul „Into the Blue”, premiat la Berlin, Sarajevo şi Oberhausen, o dramă coming-of-age care anunţa primul ei lungmetraj. Acolo, o fată de 13 ani, Julija (Gracija Filipović), se refugiază, împreună cu mama ei, în insula paradisiacă unde Julija crescuse, lăsând în urmă un tată abuziv. Protagonista tânjeşte să-şi reia relaţia cu prietena ei cea mai bună din punctul în care o lăsase, numai că are de înfruntat un obstacol neprevăzut, care ajunge să-i scoată la iveală instinctele violente.

În „Murina” (numele unui peşte care, odată prins, este zdrobit cu capul de ciment de eroină, pentru a-i alunga senzaţia de viaţă din ochi) reapar adolescenta în derivă (numită tot Julija şi interpretată de aceeaşi Gracija Filipović), insula paradisiacă (s-a filmat, de fapt, în trei superbe insule croate), tatăl abuziv (Leon Lučev, un actor remarcat în multe filme valoroase, cum ar fi „The Load” de Ognjen Glavonić), mama complice (Danica Ćurčić, actriţă de naţionalitate sârbă stabilită în Danemarca), elementul de disoluţie (de data asta un bărbat înstărit, fost rival al tatălui la inima mamei, care acum ar trebui să cumpere terenul familiei pentru a le rezolva problemele financiare, dar nu face altceva să ducă la paroxism tensiunile dintre cei trei) sau minunatele filmări subacvatice (pentru Julija, apa mării este singurul loc în care se simte liberă). Chiar dacă revelarea resorturilor intime ale personajelor pare mai puţin importantă pentru cineastă decât construcţia atmosferei, „Murina” este un film notabil, nu doar pentru cinematografia croată.