Două sunt sensurile în care trebuie privit noul „Cei şapte magnifici“, încă una dintre tentativele Hollywoodului actual de a-şi regăsi, prin remake-uri, gloria pierdută de altădată, dar de data aceasta – spre deosebire de „Pompeii“-ul mai vechi sau „Ben-Hur“-ul de anul acesta – una reuşită. Nu prea era de aşteptat acest lucru de la regizorul Antoine Fuqua (50 de ani), el fiind autorul unei filmografii destul de inegale („Training Day / Zi de instrucţie“, demistificatorul „Regele Arthur“, cu Clive Owen şi, într-o oarecare măsură, recentul „Equalizer“, de acum doi ani, fiind printre filmele sale mai acătării).

De la Kurosawa citire

În primul rând, acest „The Magnificent Seven“ trebuie văzut în continuitatea poveştii imaginate de regizorul japonez Akira Kurosawa încă din 1954 (alături de Shinobu Hashimoto şi Hideo Oguni), căruia westernul clasic regizat de John Sturges în 1960 nu-i era decât un remake, plasând în profunzimile Vestului Sălbatic, decorul de bază al westernului hollywoodian, povestea din filmul de mare succes cu războinici japonezi medievali al lui Kurosawa. Aşadar, povestea nu este deloc nouă, şi în cazuri din acestea – când avem de-a face cu filme-cult şi apreciate de milioane de fani – lucrurile trebuie tratate cu mare grijă.

Pentru aceasta, Antoine Fuqua (şi producător executiv) şi ceilalţi producători ai filmului s-au „blindat“ apelând, pentru scrierea scenariului (genericul, la fel ca şi la filmul din 1960, nu creditează nicio sursă anterioară), la tânărul şi talentatul Nic Pizzolatto, scriitor la bază, scenarist şi creator al serialului TV de mare impact „True Detective“ (2014-2015), şi – pentru secvenţele de acţiune – la mai experimentatul Richard Wenk, regizor şi scenarist („The Mechanic“), care-a mai scris pentru Fuqua „The Equalizer“, remake după un serial TV, şi lucrează acum la continuarea acestuia. Deşi personajele (cei 7) se numesc altfel şi au alte replici acum, se păstrează corespondenţele cu cele originale (un fel de „riddle“ pentru cine-a văzut filmul clasic) şi ideile de bază ale poveştii.



Nu Vestul, ci omul e sălbatic

Satul (de fapt, o vale întreagă este supusă acum arbitrarului unui anume Bartholomew Bogue) asediat, justiţia şi răzbunarea – „Caut dreptate, dar mă mulţumesc cu răzbunarea“, este replica teribilă a tinerei Emma Cullen (Haley Bennett), una dintre sătence, dar de o fermitate ieşită din comun –, sunt în continuare printre temele principale ale poveştii filmului, care nu neglijează nici reluarea unor secvenţe iconice, cum este savuroasa instrucţie a ageamiilor săteni de către războinicii profesionişti. Liderul găştii este aici un imbatabil Sam Chisolm, interpretat de Denzel Washington (cu care regizorul a mai lucrat la „Zi de instrucţie“ şi „Equalizer“), care corespunde lui Yul Brynner din original. Şi în „Equalizer“ actorul era o „maşină de ucis“ din motive nobile, aşa că saltul nu este prea mare.

În al doilea rând, filmul trebuie citit în perspectiva westernului, gen cinematografic atât de identificat cu spiritul american, încât inevitabila sa fanare l-a făcut să nu mai poată fi revitalizat nicicând cu adevărat („Unforgiven“ al lui Eastwood, filmele lui Costner etc.), vezi eşecul remake-ului cu „Lone Ranger“ de mai an. Probabil aşa se va întâmpla şi după reuşita clară a filmului lui Fuqua. Regizorul alege să filmeze totul cinematografic, în linia marilor maeştri ai genului (aici e diferenţa faţă de stupidul „Ben-Hur“ al lui Bekmambetov), dând un aer de-a dreptul peckinpahian întregii poveşti.

Nebunia sanguinară a războiului, în care toată lumea arde de-a-i ucide pe toţi ceilalţi (exprimată prin cuvintele „Kill’em all“ din deschiderea capodoperei lui Peckinpah „Hoarda sălbatică“), este bine surprinsă de Fuqua în lunga secvenţă de bătălie din ultima jumătate de oră a filmului. „Capitalismul este plăcut lui Dumnezeu. Aşa că vă opuneţi nu numai progresului şi capitalului, ci şi lui Dumnezeu“, le spune ritos Bogue (Peter Sarsgaard) coloniştilor din vale, Fuqua şi scenariştii săi încercând astfel o actualizare, o re-semnificare a conflictului.

Info

Cei şapte magnifici / The Magnificent Seven (SUA, 2016)
Regia: Antoine Fuqua
Cu: Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D’Onofrio

4 stele

Citeşte şi: „Un «Rambo» de secol XXI“ – cronica la „The Equalizer“, precedentul film al lui Antoine Fuqua

PORTRET DE REGIZOR

Curtis Hanson – ne-a părăsit regizorul lui „L.A. Confidential“


Această vară neagră pentru multe nume de regizori importanţi ne-a adus de curând, pe 20 septembrie, şi vestea decesului cineastului american Curtis Hanson, autorul filmului „L.A. Confidential“, la vârsta de 71 de ani. Hanson nu era un cineast mare, dar era un regizor onest, i-am putea spune mediu (nu mediocru), autor al unor filme notorii şi apreciate: nu numai arhicunoscutul „L.A. Confidential“ (1997), ci şi „Mâna care împinge leagănul“ (1992), „Râul ucigaş“ (1994) şi, mai ales, „Wonder Boys“ (2000). Regizorul s-a născut pe 24 martie 1945, în localitatea Reno, din Nevada, şi a încetat din viaţă, ca mulţi alţii din aceeaşi breaslă, în metropola californiană Los Angeles, veritabilă „cetate a filmului“.

Omagiu Hollywoodului anilor ‘50

Deşi mai realizase filme cu succes la public (după o perioadă iniţială de serie B, numele lui Hanson a irumpt în conştiinţa cinefilă odată cu premiera lui „L.A. Confidential“ (foto dreapta, cu Russell Crowe şi Kim Basinger) (două premii Oscar şi încă şapte nominalizări, inclusiv pentru regizor), din 1997, unul dintre cele mai mari succese, de casă şi de critică, ale anilor ’90. Filmul a fost o tentativă (reuşită) de a spune o poveste neo-noir, de a relua acest gen cinematografic esenţial pentru vârsta de aur a Hollywoodului clasic (anii ’40-’50). Dacă, în aceeaşi perioadă, un film ca „Face/Off“ al lui John Woo, hongkonghezul adoptat de Hollywood, se juca în a nesocoti convenţiile genului şi a spune totul aşa cum nu se mai spusese, Curtis Hanson avea grijă, în „L.A. Confidential“, să povestească totul cum s-a mai spus, cu grijă la detalii şi respectând linia maeştrilor genului.

Apetenţa cinefilă a lui Hanson se observă şi din faptul că personajele sale se referă des la filme din „vârsta de aur“ a cinemaului american. La fel şi în „L.A.“, unde Kim Basinger ipostaziază un fel de Veronica Lake. Succesul nu l-a ocolit pe regizor nici în continuare: comedia dramatică „Wonder Boys“ (2000) – rol de senectute pentru Michael Douglas şi Oscar pentru Bob Dylan – şi epopeea rap, de data aceasta a Detroitului, „8 Mile“ (2002), cu Eminem în rolul principal.

Top 5 filme importante

1. L.A. Confidential (SUA, 1997)
2. Wonder Boys (SUA, 2000)
3. 8 Mile (SUA, 2002)
4. The River Wild (SUA, 1994)
5. The Hand That Rocks the Cradle (SUA, 1992)