După remarcabile producţii de operă, de data aceasta, succesul a venit într-un teritoriu cross-over care a asociat în premieră mondială absolută arta fado-ului cu cea lirică, musicalul nefiind uitat, graţie a doi minunaţi artişti, renumita soprană Elena Moşuc, fiică a Iaşiului şi excepţionalul interpret al cântecului popular portughez tradiţional, Gonçalo Salgueiro, demn urmaş al faimoasei Amália Rodrigues.

          Un show lung de aproape patru ore a electrizat publicul şi l-a plimbat prin tărâmuri de intensă trăire emoţională, de adâncimi sufleteşti şi puternică expresivitate, venite mai întâi din glasul lui Salgueiro, tălmăcitor de rară sensibilitate al unor melodii melancolice răscolitoare, de tristeţe extremă, de dor şi alean. Da, fado este un mister care tulbură spiritul şi pe care artistul ni l-a comunicat direct, cu dăruire şi pasiune, în inflexiuni şi nuanţări multiplu colorizate, mergând de la fineţuri la declamaţii tragice.

În parteneriat, Elena Moşuc s-a imersat pentru prima oară în carieră în acest univers de frumuseţe lăuntrică şi simţirea ei artistică, inteligenţa în pătrunderea specificului scriiturilor şi poeticelor texte, dovedite în atâtea ocazii pe scenele lirice, au călăuzit-o către o interpretare plină de autenticitate. În duet cu Gonçalo Salgueiro a împletit în chip minunat strălucirea vocii de operă cu emisia specifică fado-ului, proprie artistului oaspete. Între cei doi frumoşi a existat o „chimie” a dialogului care mi-a amintit de legendarele concerte ale celebrei Montserrat Caballé cu Freddie Mercury.

Cum stă bine unui show, pentru atractivitate, au existat momente speciale: la scenă deschisă, prezentări reciproce cu cuvinte onorante, cadouri (Elena Moşuc a primit un şal negru tradiţional din partea unei cunoscute cântăreţe lusitane, Fernanda Maria), dedicaţii muzicale (Elena Moşuc către însuşi Gonçalo Salgueiro şi Gonçalo Salgueiro către mama sa care urmărea din Portugalia transmisia on-line, căreia i-a alăturat toate mamele din lume), un cântec compus special pentru Amália Rodrigues (pe care Elena Moşuc a numit-o „Maria Callas a fado-ului”), „Ciobănaş cu trei sute de oi” în intenţia de interpretare neaoşă, în limba română, a lui Gonçalo Salgueiro, precum şi invitarea publicului de a cânta refrene împreună cu artiştii. Nu a lipsit nimic ca spectacolul „Operfado” (denumire compozită germano-portugheză!?!) să fie incitant şi cuceritor pentru împătimiţii melomani de orice gen.

Au acompaniat trei remarcabili instrumentişti virtuozi, Guiherme Banza (chitară portugheză), Rogério Ferreira (chitară clasică), Frederico Gato (chitară bas).

Rezonanţa fado-ului în drama lirică

          Partea a doua a concertului a fost dedicată îndeosebi operei, ca un pandant al tragicului din cântecul de durere portughez în dramaturgia unor cunoscute eroine lirice. Elena Moşuc a selectat din repertoriul ei curent de spectacol şi concert câteva pagini, oferind chiar o surpriză prin interpretarea ariei „Vissi d’arte” din „Tosca” pucciniană, în mod cert o premieră. Soprana a înveşmântat-o în lirism, ceea ce este apropiat spiritului partiturii, ca  rugă fierbinte înălţată Cerului în momente de cumpănă. Şi aici, într-un discurs verist, stăpânirea tehnică şi a secretelor belcantiste au dus-o la o bună şi sensibilă tălmăcire, culminând cu impecabil realizata frază finală acută a ariei.

Se spune că arta belcantoului este cheia tuturor lucrurilor. Elena Moşuc o demonstrează peste tot cu prisosinţă, inclusiv la Iaşi, prin celelalte secvenţe ale concertului, aria „Casta Diva” şi Allegro-ul „Ah! bello a me ritorno” din „Norma” de Bellini (din nou, lirismul a sedus), recitativul, aria „D’amor sull’ali rosee”, scena „Miserere” şi cabaletta „Tu vedrai che amore in terra” din „Trubadurul” de Verdi (faţă de un anterior concert bucureştean, o versiune consolidată, în care lanţurile de pianissime acute de sorginte belliniană au plutit imponderabil) şi marea arie a nebuniei din „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, demonstraţie plenară a tuturor virtuţilor belcantiste pe care Elena Moşuc le stăpâneşte: frazare fluidă, nuanţări extreme şi intenţii vocale potrivite. Aproape de finele unui program solicitant, artista nu s-a sfiit să aducă o contribuţie personală, comodă, la o supraacută.

          În „Miserere”, replicile lui Manrico au fost rostite de marea speranţă a tenorilor ieşeni şi nu numai, tânărul Florin Guzgă.

          Contribuţia Corului şi Orchestrei teatrului a fost ţinută în mână de tânărul maestru al baghetei Gabriel Bebeşelea, expert în urmărirea soliştilor, dar destul de amorf în cele două pagini instrumentale, Intermezzi din „Manon Lescaut” de Puccini şi „Cavalleria rusticana” de Mascagni.

După fado, Elena Moşuc a abordat în premieră absolută şi musicalul

          Programul nu s-a oprit aici şi, cu toată asocierea forţată în cadrul aceleiaşi părţi secunde a concertului, a cuprins fragmente din cunoscutul musical „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber: Suita simfonică ce poartă acelaşi nume şi două duete „All I Ask of You” şi „The Phantom of the Opera”. Elena Moşuc (cu exemplare, dificile vocalize acute) şi Gonçalo Salgueiro au cântat cu mare implicare într-o dramaturgie seducătoare, au încununat seara, din care nu au lipsit, evident, bisurile, inclusiv nelipsitul Brindisi din „Traviata” prin care Salgueiro a încercat să-şi pună vocea tenorală în sprijinul sonurilor verdiene.

Elena Moşuc a cântat mult şi greu. Acum, pe culmi, dovedeşte o deosebită şi aşteptată rezistenţă vocală, ieşită din comun şi, ceea ce mi se pare onorant, un profund respect pentru publicul căruia îi oferă totul, fără să se strecoare sau să păcălească cu un repertoriu inconsistent. Îşi demonstrează clasa şi valoarea.   

Nu în ultimul rând, trebuie notată ţinuta exemplară a caietului – program, bogat ilustrat cu fotografiile celor doi protagonişti, cu textele integrale bilingve (portugheză şi română) ale fado-urilor, prin care publicul a putut pătrunde o dată în plus în lumea mirifică a cuvântului cântat, în poetica plină de dureroase şi evocatoare imagini. Elena Moşuc, doctor în muzicologie al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a semnat şi prezentarea stilistică a celor două genuri, fado şi operă, adevărate mini-studii de specialitate sub titlurile „Glasul pasiunii”, respectiv „Eroine tragice”, ca şi a subiectului musicalului „Fantoma de la Operă”. Realizatoarea caietului – program a fost prof. univ. dr. Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, cea care a făcut şi traducerile slovelor, primind mulţumiri la scenă deschisă din partea lui Gonçalo Salgueiro.

După premiera de la Opera Naţională Română Iaşi, show-ul de excepţie al celor doi artişti ar trebui să intereseze şi Bucureştiul, alte oraşe din ţară, poate, într-o formulă mai comprimată. În plan european, sunt convins că serata se va repeta în Portugalia şi nu numai.