În general, filmele acestea cu rechini au atât de mult succes pentru că vorbesc despre ameninţare, despre una dintre fricile ancestrale ale „animalului“ din noi, aceea ca în mijlocul unui paradis nemărginit şi al unui dolce far niente să irumpă cu ferocitate prezenţa unui monstru nebănuit, făcând parte dintr-un alt regn care ne depăşeşte. Altfel nu se explică fascinaţia exercitată de aceste producţii pe plan universal, inclusiv în zone temperate sau nordice în care acest pericol este complet inexistent sau pe tărâmuri care n-au nici în clin, nici în mânecă cu aceste paradisuri tropicale, cum ar fi al nostru.

Festin pentru fanii lui Blake: Frumoasa şi Bestia

Desigur, capul de serie al acestui gen de filme este celebrul „Jaws“ / „Fălci“, realizat de Steven Spielberg în anul 1975, unul dintre filmele prin care tinerii la acea vreme cineaşti au schimbat faţa cinematografiei. „Fălci“ avea o puternică dimensiune socială, descriind fenomenul despre care vorbesc, cel al isteriei panicarde care cuprinde o paşnică localitate de coastă americană, dar şi odiseea cruciată a unui grup de cercetători pentru învingerea şi uciderea Marelui Alb. Semnificativ pentru ceea ce spun este şi prezenţa rechinilor în filmul „Plaja“ al lui Danny Boyle din 2000, aceştia fiind unul dintre factorii care distrug stabilitatea şi inocenţa acestui paradis tropical secret.

Spre deosebire de „Fălci“, un film ca „Open Water“, din 2003, regia Chris Kentis, prezenta o mulţime de rechini (s-au folosit rechini reali!) înfometaţi în acelaşi loc – beneficiind şi de complexitatea din ce în ce mai mare a tehnicilor cinematografice de filmare, în cei 30 de ani scurşi – şi era în întregime reprezentativ şi pentru dimensiunea psihologică la care mă refer. Trebuie spus de la bun început că actualul „The Shallows“ ratează cu graţie ambele zone de interes invocate, şi cea socială şi cea uman-psihologică, rămânând doar un film relativ frumos şi bine filmat şi care le oferă admiratorilor lui Blake Lively (voluptuoasa interpretă din „Savages“ al lui Oliver Stone, în 2012) posibilitatea de-a-o vedea în costum de baie, „în toate poziţiile“, timp de o oră şi jumătate.

Lui Nancy (Blake Lively) îi place surful

Nancy, o supravieţuitoare

Filmul american al regizorului de origine catalană Jaume Collet-Serra – plasat pe o plajă mexicană, dar filmat pe Coasta de Aur australiană (ca şi într-o piscină uriaşă) – este, de fapt, exclusiv un film despre supravieţuire, care poate fi astfel alăturat unor „127 de ore“ al lui Danny Boyle sau chiar „The Revenant“ de anul acesta, deşi acolo dimensiunea istorică şi cea moral-justiţiară erau mult mai importante. Unele cadre – de exemplu, cel care-o prezintă pe Nancy (Lively) cosându-şi pe viu cu sârmele transformate din cercei rana din pulpă – sunt la fel de directe şi naturaliste ca cele de acolo. Prin urmare, sunt respectate strict cele trei unităţi clasice – de loc, de timp şi de subiect –, filmul prezentând exclusiv cele 24 de ore (între flux şi reflux) în care surferiţa Nancy supravieţuieşte şi îl mai şi învinge – într-un mod destul de puţin credibil, nu numai ţinând cont de epuizarea care-ar fi trebuit să survină – pe Marele Alb.

Pentru a mai îmbrăca cu ceva acţiunea, ne sunt prezentate flash-back-uri din trecutul eroinei, ca şi câteva conversaţii telefonice cu familia rămasă în Texas, dar acestea nu sunt convingătoare şi nu interesează pe nimeni. Dincolo de aspectele tehnice, „The Shallows“ este complet lipsit de conţinut. Era şi de aşteptat, scenaristul Anthony Jaswinski afirmându-se exclusiv în genul horrorului de duzină, ca de altfel şi regizorul Collet-Serra. Pe de altă parte, filmările subacvatice spectaculoase sunt prea puţine, scurte şi nesusţinute de story, pentru a avea intensitatea, de exemplu, a celor din memorabilul „The Impossible“ (2012), despre tsunami-ul asiatic din 2004.

Info

Din adâncuri / The Shallows (SUA, 2016)
Regia: Jaume Collet-Serra
Cu: Blake Lively, Óscar Jaenada, Brett Cullen

3 stele

Citeşte şi: „America infernală“ – cronica mea din 2012 la filmul „Savages“ al lui Oliver Stone, care-a impus-o pe californianca Blake Lively

PORTRET DE REGIZOR

Hector Babenco – ne-a părăsit regizorul „femeii-păianjen“



Merită să-l omagiem aici pe regizorul brazilian Hector Babenco, care ne-a părăsit săptămâna trecută, pe data de 13 iulie, în urma unui atac de inimă. Cineastul este asociat în primul rând cu marele său succes din 1985, „Sărutul femeii-păianjen“ (pentru care, de altfel, a fost nominalizat şi la Oscarul pentru regie), dar numărul filmelor sale interesante este mult mai mare. Deşi ascendenţa sa este mai complicată, Hector Babenco este considerat un regizor brazilian, pentru că în această fabuloasă ţară sud-americană şi-a lucrat toate filmele.

A purtat noroc actorilor americani

Viitorul autor de film s-a născut pe data de 7 februarie 1946, în localitatea argentiniană Mar del Plata, din provincia Buenos Aires. Tatăl său, Jaime Babenco, se născuse în Buenos Aires, din părinţi evrei ucraineni, iar mama sa, Janka (Haberberg), era o imigrantă de origine evreică poloneză, născută în Varşovia, aşadar ascendenţa artistului era una dintre cele mai europene, ca a multor altora de pe continentul american. Soarta avea însă să-l lege de Brazilia, al cărei cetăţean naturalizat a devenit cu timpul.

Babenco debutează devreme în 1973, cu documentarul de lungmetraj „O Fabuloso Fittipaldi“, turnat în Brazilia. Continuă să facă aici filme remarcate, printre care „Pixote“ din 1981. Consacrarea internaţională avea să vină însă în 1985, cu filmul de limbă engleză „Kiss of the Spider Woman“ / „Sărutul femeii-păianjen“ (foto dreapta), realizat în coproducţie americană şi nominalizat la patru Oscaruri: film, regie, scenariu şi actorul principal William Hurt, care avea să şi primească statueta.

Această ecranizare după romanul argentinianului Manuel Puig, despre relaţia dintre un homosexual şi un prizonier politic închişi în aceeaşi celulă, cu William Hurt, Raul Julia şi marea actriţă braziliană Sonia Braga (ea este „femeia-păianjen“ din visele homosexualului Luis, jucat de Hurt), devine unul dintre cele mai cunoscute filme ale anilor ’80. Babenco (foto dreapta) va mai atrage însă atenţia cu filme ca „Ironweed“ (1987, primul său film american, cu Jack Nicholson şi Meryl Streep, ambii nominalizaţi la Oscar) şi, mai ales, „Carandiru“ (2003), despre cea mai mare închisoare braziliană.

Top 5 filme importante

1. Sărutul femeii-păianjen (Brazilia-SUA, 1985)
2. Carandiru (Brazilia-Argentina-Italia, 2003)
3. Pixote (Brazilia, 1981)
4. Ironweed / Iarba răului (SUA, 1987)
5. At Play in the Fields of the Lord (SUA-Brazilia, 1991)