Istoricul Adrian Majuru: „Festivalul Enescu oferă Bucureştiului conţinutul unui oraş vibrant şi nu al unui oraş depresiv”

Istoricul Adrian Majuru: „Festivalul Enescu oferă Bucureştiului conţinutul unui oraş vibrant şi nu al unui oraş depresiv”

Adrian Majuru                           FOTO: Eduard Enea

Adrian Majuru, istoric, sociolog, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti, povesteşte, într-un interviul acordat pentru "Adevărul", despre colaborarea cu Festivalului Internaţional George Enescu 2019 în cadrul căreia vor fi găzduite expoziţii şi evenimente inedite la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Muzeul Municipiului Bucureşti a anunţat recent că a încheiat un parteneriat cu Festivalul Internaţional George Enescu menit să extindă interacţiunea dintre oraş şi Festival. Ne puteţi spune care a fost raţiunea care a stat la baza acestei decizii?

Majoritatea caselor muzeu care fac astăzi parte din Muzeul Municipiului Bucureşti au fost iniţial reşedinţe private, unde muzica a fost la loc de cinste. Au fost locuri unde fie s-a cântat în familie sau pentru prieteni, cum a fost la Casa Aman, fie au avut loc petreceri şi ”soirele”, cum este cazul Palatului Suţu.

Suntem absolut bucuroşi şi foarte onoraţi să fim parte a Festivalului George Enescu la ediţia din 2019, mai ales că experienţa întâlnirii cu muzica este una dintre direcţiile pe care şi noi mergem. Dincolo de muzica dintr-o sală destinată unui concert şi proiectată pentru asta, există o intimitate a ascultării muzicii pe care oamenii încep să o piardă. Nu pentru că nu mai sunt atraşi de ea, ci pentru că timpul le scapă printre degete, iar casele încep să arate un pic altfel. Şi-atunci, de aproape cinci ani, am integrat ideea de muzică clasică pentru o parte din casele care fac parte din Muzeul Bucureştilor care pot fi vizitate de public şi am văzut că funcţionează! Iar lumea se bucură tot mai mult de o asemenea intimitate, care nu mai este doar muzeală, este şi muzicală. Iată de ce, în final, ideea şi bucuria de a fi împreună la Festivalul George Enescu, un eveniment major al Bucureştiului care celebrează muzica.

Veţi lansa în această vară şi o expoziţie tematică – ”Muzica de acasă”, care îşi propune să fie o avanpremieră a Festivalului. Ne puteţi schiţa în câteva cuvinte conceptul acestei expoziţii? De ce muzica ”de acasă”, când avem opţiunea celui mai mare festival de muzică clasică din Europa, Festivalul George Enescu, care se va desfăşura timp de aproape o lună chiar la Bucureşti?

Expoziţia pregătită la Palatul Suţu este gândită ca o extensie a Festivalului George Enescu. Practic, tema acesteia îi este dedicată Festivalului, de aceea am şi previzionat-o încă de anul trecut.

Muzica a fost întotdeauna prezentă în vieţile bucureştenilor, în diferitele perioade istorice. A fost cea mai îndelungată modalitate de a-ţi bucura viaţa, chiar şi pe măsură ce trec vârstele.

Legăm de Festivalul George Enescu expoziţia noastră dedicată ”muzicii de acasă” pentru a oferi o extensie narativă despre acest fenomen care modelează comportamente şi caractere. Vorbim de muzica pe care o cultivi şi o consumi în intimitate, mai des decât în spaţiul public – nu includ aici fondul muzical din malluri sau restaurante – ci muzica pentru care te duci într-o sală de concert sau o asculţi în intimitatea casei tale şi ştii la ce să te aştepţi.

Drept urmare, acest proiect expoziţional încearcă să conecteze narativ şi cu ajutorul obiectelor, bineînţeles, prezenţele unui trecut într-un viitor care se anunţă. Publicul, evident, va vedea evoluţia tehnologiei în care oraşul, în ultimii 200 de ani, a tot investit pentru a păstra muzica acasă şi pentru a da fidelitate şi auzului, dar şi dorinţelor. Drept urmare, dincolo de prezenţa muzicii pe tot felul de obiecte, reprezentată în tablouri, pe farfurii, pahare sau, timbre şi bancnote unde apar compozitori – îl avem pe George Enescu, de pildă şi alte curiozităţi, va fi expusă varietatea tehnologiei care va prefigura şi viitorul. În acest proiect, avem alături de noi un magazin de anvergură din zona tehnologiei şi echipamentelor dedicate ascultării muzicii care va expune din cele mai interesante piese pe care ei le consideră de înaltă fidelitate şi de viitor. Cumva puse în dialog cu aceste echipamente de ultimă generaţie, vizitatorii vor putea experimenta ascultarea muzicii pe un patefon, un pick-up, un magnetofon care vor reda sunetul într-o altă manieră decât suntem noi obişnuiţi astăzi, aproape instantaneu. Ca să experimentezi ascultarea muzicii, aceste aparate îţi cer să munceşti un pic pentru a pune banda sau discul, să ai grijă să nu zgârii cu acul pick-up-ului…

Aşadar, va fi un proiect interactiv, se va asculta muzică şi la căşti, vom viziona şi fragmente ale unor concerte înregistrate cu prilejul unor ediţii precedente ale Festivalului George Enescu.

Sunteţi un fin observator al relaţiei dintre oraş şi locuitorii săi, chiar vorbeaţi la un moment dat de o relaţie simbiotică. Care este, după părerea dumneavoastră rolul Festivalului George Enescu în această relaţie? Are acest eveniment vreun rol pe ”harta vieţii” bucureşteanului? Care ar fi acesta?

În primul rând, consolidează această relaţie simbiotică. Festivalul George Enescu este unul dintre puţinele pasaje care oferă Bucureştiului conţinutul unui oraş vibrant şi nu al unui oraş depresiv. El încă oscilează, stă pe o frontieră, uşor confuz: să devină vibrant sau să devină depresiv. Evident că este mai importantă recuperarea de partea pozitivă a barierei sociale a acestei situaţii, iar fluxul turistic şi consumul muzical intensiv care se petrece pentru aproape o lună contribuie la asta.

De aceea, ne interesează să fim parte a acestui fenomen şi să integrăm în muzeele Bucureştilor componenta muzicală şi să contribuim, astfel, la extinderea interacţiunii dintre oraş şi acest Festival o dată la doi ani.

Se vorbeşte mult despre îmbătrânirea audienţei care iubeşte şi consumă muzica clasică în sala de spectacol. De credeţi că se întâmplă asta?

Nu ştiu dacă putem vorbi de un efect sau o cauză. Avem foarte mulţi instrumentişti tineri. Ei sunt şi consumatori şi spectatori de muzică clasică. Pe de altă parte, pentru a consuma muzica clasică în sala de concert, că vorbim de un concert, o simfonie sau un cvartet de coarde, înseamnă că trebuie să vii cu ceva de acasă. Adică, trebuie să ai ceva timp petrecut în care ai ascultat muzică, doreşti să vii pentru asta în sala de concert, în plus asta cere timp. Iar, pentru ultimele trei-patru generaţii, timpul are alte variaţii, nu neapărat muzicale, ci mai ales profesionale. Pentru că, faţă de un trecut recent, când nu aveai alte opţiuni domestice pentru a avea acces la muzica clasică decât un pick-up, un magnetofon sau un casetofon – şi asta în cazul celor norocoşi, astăzi, eşti la birou, intri pe YouTube şi îţi pui simfoniile pe care le vrei şi lucrezi ce vrei tu.

Şi, dacă o ai la îndemână, la urma-urmei, te poţi mulţumi şi cu asta. Un mare neajuns, zic eu, este că avem săli mici, lumea vrea să cumpere bilete, dar nu mai apucă. Şi, dacă te trezeşti că în minutul 4 şi 45 de secunde s-au vândut toate şi tu eşti sub linie, poţi avea 20 de ani şi să fii ghinionist. Drept urmare, problema nu e aici, ci în faptul că nu deţinem încă o logistică adecvată pentru un eveniment de anvergura Festivalului George Enescu.

Mai este importantă muzica, în general, în familia urbană? Cum vedeţi rolul ei ca istoric, ca antropolog?

În primul rând, continuă să fie prezentă. Dacă urcaţi într-un metrou, mai mult de jumătate dintre călători au căşti în urechi. Şi muzică ascultă, mai degrabă decât poveşti sau cursuri universitare! Acum, genul de muzică e mai puţin relevant. Depinde care sunt dorinţele şi gusturile. Dar, pentru a putea aduce inovaţie, chiar şi în curentele noi de muzică, trebuie să ştii instrumentul clasic şi primele elemente de punere în scenă, dincolo de cheia sol, fără de care nu există un sunet armonic. Aşadar, muzica rămâne foarte prezentă în viaţa fiecăruia dintre noi şi, cu siguranţă, foarte multe dintre pasajele clasice rămân în sufletul fiecăruia, chiar dacă sunt iubitori de rock sau punck.

Adrian Majuru (19 decembrie 1968) este un istoric, antropograf şi jurnalist român.A publicat în: Cotidianul (din aprilie 2010), Capital (februarie-decembrie 2007), Adevărul (ianuarie 2007 - mai 2008), Ziarul Financiar (din septembrie 2006), revista Casa Lux (din iulie 2006), Time Out (din aprilie 2006), revista Altitudini (martie – iunie 2006), Cultura (februarie 2004 – martie 2005), Adevărul literar şi artistic (septembrie 2003 – decembrie 2006), Observator Cultural (iulie 2002 – iulie 2005), Femeia (martie 2001 – martie 2005), Revista Magazin (august 2001 – iulie 2002).Opera selectivă: Bucureştiul albanez, 2002; Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, 2003; Destinul în oglindă, 2005, Piteşti, Editura Paralela 45; Familia Minovici - univers spiritual, 2005; Bucureştiul subteran. Cerşetorie, delincventă, vagabondaj, 2005, Editura Paralela 45; Copilăria la români (1850-1950), 2006; Prin Bucureştiul albanez / Nëpër Bukureshtin Shqiptar, ediţie bilingvă română şi albaneză, 2006; Legenda Khazară, povestire fantastică ilustrată, 2007; Bucureşti. Povestea unei geografii umane, 2007; Bucureşti. Diurn. Nocturn, 2009; Destin valah. Povestea unei geografii umane, Bucureşti, Editura Paralela 45;Cum se distrau românii odinioară, 2011; 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: