G.C. Anul trecut mi-a adus multe satisfacţii profesionale, multe concerte şi recitaluri, în ţară şi în străinătate, dar şi participări în jurii de specialitate la Concursuri naţionale şi internaţionale. Dacă ar fi să mă gândesc la un concert din anul 2019, cu un impact emoţional special, acesta ar fi, cu siguranţă, cel pe care l-am susţinut, alături de colegii mei din Cvartetul Transilvan, la Vatican, pentru Sanctitatea Sa, Papa.

O.Ş.P. De 10 ani, multe dintre evoluţiile camerale, vioară-pian, sunt legate de numele turneului Vioara lui Enescu. Ce este cu această minunată vioară „Guarneri del Gesu” care i-a aparţinut lui George Enescu şi care vă este pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional „George Enescu”. În ce context aţi început să cântaţi la ea ?

G.C. Minunata vioară, care i-a aparţinut Maestrului George Enescu, supranumită ”Catedrala”, a fost făurită de unul dintre cei mai mari lutieri ai tuturor timpurilor, Giuseppe Guarneri, în anul 1731. În scurta sa viaţă, Guarneri a reuşit să lase lumii muzicale, şi aici vorbim şi de instrumentişti şi de melomani, instrumente al căror sunet n-a putut fi nici măcar egalat, ca să nu mai spun întrecut, de nici un alt lutier. Şi aici, mă refer la perioada de când ştim cu toţii că există vioara, aşa cum este cunoscută ea astăzi. Guarneri, alături de Stradivari, au reprezentat şi reprezintă cea mai înaltă culme în construcţia instrumentelor cu coarde, instrumente care, cu siguranţă, au sunat bine încă din primele zile ale existenţei lor, acum 300 de ani. Ele au fost concepute pur şi simplu magnific… Aşa se face că, deşi la vremea respectivă nici o sală nu avea o capacitate de locuri mai mare de 1000 de persone şi poate chiar nici atât, ele îşi dovedesc calităţile şi în sălile actuale, care, în unele cazuri, depăşesc câteva mii de locuri. Revenind la ”Catedrala”, am dobândit dreptul de utilizare a acesteia în anul 2008, când cei din conducerea Muzeului Naţional ”George Enescu” au avut ideea de a repune acest instrument în circulaţia sălilor de concerte, lucru care s-a întâmplat în urma unui concurs, pe care l-am câştigat. De atunci şi până acum, vioara lui George Enescu a răsunat în nenumărate ocazii, bucurând mii de oameni prezenţi la concertele mele.

O.Ş.P. Aproape 10 turnee „Vioara lui Enescu” alături de pianistul Horia Mihail şi, cred, peste 100 de concerte în ţară sub această egidă. Este altfel să cânţi într-un astfel de turneu decât în recitaluri disparate ?

G.C. Cu siguranţă este o altfel de experienţă scenică. Dacă, de obicei, noi, artiştii de pe scenă prezentăm publicului, prin arta noastră, diferite opusuri scrise de-a lungul istoriei muzicii, în acest gen de turnee apariţia noastră pe scenă presupune, de multe ori şi explicaţii legate de lucrările pe care le interpretăm, detalii importante despre compozitori, făcând din aceste concerte adevărate lecţii de istoria muzicii, astfel încât, chiar şi pentru cei mai puţin obişnuiţi cu sălile de concerte, piesele prezentate nu mai par inaccesibile, ci pe înţelesul tuturor.

O.Ş.P. Un alt turneu care se bucură de un mare succes de public din 2011 şi până în prezent este Duelul viorilor, în care intraţi într-o pseudo-competiţie amicală cu violonistul Liviu Prunaru şi respectiv vioara Guarneri del Gesu „Catedrala” pe care cântaţi este prezentată alăuri de vioara Stradivarius „Pachoud” pe care cântă Liviu Prunaru. Putem vorbi despre o altă stare de spirit în acest turneu ?

G.C. Da, într-adevăr, relaţia dintre noi, cei trei eroi principali, fie că vorbim despre cele două tabere ”adverse”, Stradivari sau Guarneri, fie că ne referim la ”arbitrul” acestei dispute dintre instrumente, pianistul Horia Mihail, este una de prietenie, aş spune eu specială, deoarece, chiar dacă nu ne vedem cu mult timp înaintea datei de începere a turneelor, reuşim să ne punem de acord rapid, uneori doar din priviri, alteori, chiar fără să ne uităm unul la celălalt, lucru care contează enorm în realizarea scenică a concertelor.

O.Ş.P. Gabriel Croitoru continuă să cânte în Cvartetul „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca cu o intensă activitate de recitaluri la Cluj şi nu numai. Cine sunt colegii de cvartet şi ce proiecte mai importante aţi avut împreună în ultimii ani ?

G.C. Cvartetul Transilvan există din anul 1987, însă, eu fac parte din el, ca vioara I, din 1998. Colegii mei, pe numele lor Nicuşor Silaghi (vioara a II-a), Marius Suărăşan (violă) şi Vasile Jucan (violoncel), fiind cu toţii profesori universitari doctori la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În afara concertelor pe care le susţinem, stagiune de stagiune, sub egida Filarmonicii clujene, am desfăşurat o bogată activitate concertistică şi în afara graniţelor României, cântând, de-a lungul anilor în ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, Belgia, Germania, Olanda, Italia, Spania, Ungaria, Turcia şi lista poate continua.

O.Ş.P. Solistul concertist al Orchestrelor Radio, Gabriel Croitoru, cântă ca solist pe toate marile scene ale ţării, alături de Orchestra Naţională şi Orchestra de Cameră Radio, dar şi de filarmonici din ţară. Alături de care dintre aceste orchestre vă simţiţi mai bine şi în ce tip de repertoriu ?

G.C. O întrebare încuietoare ? Glumesc, desigur. Este foarte clar că unele dintre cele mai uşoare colaborări sunt cele care pun laolaltă pe scenă artişti care se cunosc deja din întâlniri anterioare. În acest sens, Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio ocupă un loc preferenţial în opţiunile mele, ca solist, fără a omite toate filarmonicile din ţară, şi aici aş începe cu cea din Ploieşti, unde activez ca solist concertist din… 1987. Aş include pe această scurtă listă şi concertele cu orchestre noi, în locuri în care n-am mai fost, experienţele acestea punându-şi amprenta asupra personalităţii mele actuale.

O.Ş.P. Sunteţi profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Continuă România să fie o pepinieră de talente violonistice aşa cum era în anii în care eram noi elevi ?

G.C. Dintotdeauna România a fost considerată una dintre cele mai prolifice şi mai bune şcoli de vioară din lume, şi aici nu mai încape modestia noastră, ca popor talentat la muzică. În ceea ce priveşte evoluţia şcolii de vioară, pot să vă confirm, din interiorul sistemului de învăţământ, că ea se menţine la un nivel foarte ridicat. Diferenţa pe care trebuie s-o fac este aceea că, dacă înainte de 1990, oricât ar părea de ciudat, tinerele talente beneficiau de o susţinere mult mai bună, existând emisiuni de radio, festivaluri şi concerte dedicate lor, generaţiei viitoare de solişti şi dirijori ai României, astăzi, cu părere de rău, constat că – şi sunt cu foarte puţine excepţii – această susţinere nu mai există. Poate, dacă am face ceva în acest sens, am avea surpriza ca cei care astăzi se orientează, la terminarea studiilor, spre alte ţări, să rămână în ţară şi să continue tradiţia despre care vorbeam.

O.Ş.P. O iniţiativă mai recentă, datând din 2018, este formaţia Croitoru String Virtuosi. Cum v-a venit această idee şi ce a generat ea până acum ?

G.C. Este una dintre cele mai bune idei pe care am reuşit s-o punem în practică eu, soţia mea, Ioana (conf. univ. dr. la catedra de vioară de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti) şi Simina (şi ea profesor asociat), fiica noastră. Am creat o asociaţie care gestionează toate proiectele acestei orchestre, Croitoru String Virtuosi, care are la bază foşti sau actuali studenţi, ce au, astfel, ocazia de a evolua pe scenă alături de cei care i-au îndrumat de-a lungul anilor. Împreună de aceşti oameni minunaţi, am reuşit să realizăm un CD cu lucrări româneşti inedite, foarte cunoscute publicului, însă în alte formule. Le-am prezentat în versiunea pentru vioară solo şi orchestră de coarde în premieră absolută, în cadrul turneului întreprins în 10 filarmonici din ţară, turneu denumit ”Un secol de muzică tradiţională românească pe scena filarmonicii”, ce s-a bucurat de un mare succes 2018.

O.Ş.P. Este greu de vorbit despre proiecte de viitor acum, dat fiind modul deconcertant în care a început 2020 inclusiv pentru mediul artistic. Totuşi cum ar trebui să arate turneul „Vioara lui Enescu” programat pentru toamna anului 2020 ?

G.C. Într-adevăr, anul 2020 n-a debutat prea bine pentru noi, artiştii, însă sunt convins că ”Vioara lui Enescu” de anul acesta, chiar dacă, din punct de vedere al datelor se va desfăşura atunci când condiţiile o vor permite, va avea loc. Pentru ediţia acestui an am pregătit, împreună cu Horia Mihail, Integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Ludwig van Beethoven, având în vedere faptul că 2020 este an aniversar Beethoven, iar în principiu turneul se va desfăşura începând cu 20 octombrie şi până după jumătatea lunii noiembrie şi în mod cert în afara concertelor din ţară, va cuprinde trei recitaluri la Sala radio în care vor fi prezentate atât pentru publicul de la Sala Radio, cât şi pentru publicul care ascultă la Radio România Cultural şi Muzical şi on line pe siteurile acestora, toate cele zece sonate scrise pentru pian şi vioară de Ludwig van Beethoven.

O.Ş.P. Această primăvară a anului 2020 este dificilă pentru majoritatea artiştilor din România şi din lume, prin efectele indirecte generate de pandemia care a blocat evenimentele publice din aproape întreaga lume. Cum credeţi că vor parcurge actorii, muzicienii… această perioadă ?

G.C. Este o perioadă tare dificilă, din cauza efectelor epidemiei mondiale, însă multe dintre instituţiile de cultură au demarat deja proiecte de a-şi continua stagiunile de concerte sau teatrale cu ajutorul… tehnicii. Astfel, o parte au optat pentru transmiterea online a concertelor lor, în vreme ce alţii retransmit concertele înregistrate din cadrul stagiunilor anterioare. Cert rămâne faptul că în această perioadă, pe care sper s-o depăşim cât mai repede, cei care au de suferit suntem noi toţi, cei dependenţi de sălile de spectacol, fie din sală, fie de pe scenă.

O.Ş.P. Pe de altă parte, cum credeţi că ar trebui să se poziţioneze opinia publică în relaţia cu artiştii ?

G.C. Aşa cum spuneam, cred că ne aflăm cu toţii de aceeaşi parte a baricadei, în lupta cu efectele directe sau indirecte ale fenomenului care ne afectează şi despre care vorbim cu toţii. Am convingerea că, luptând împreună contra acestei pandemii care ne ţine departe de ceea ce ne este drag, ne vom reîntâlni în sălile de concert cu o mai mare bucurie, aceea a revederii, adăugată peste emoţia concertelor publice.

O.Ş.P. Profesorul Gabriel Croitoru este la rândul său despărţit de studenţii săi în acest moment. Cum parcurge această perioadă ?

G.C. Este adevărat acest lucru doar parţial, pentru că, din fericire, internetul ne pune la dispoziţie posibilitatea de a ne face cursurile prin intermediul mai multor platform on line. Lăsând la o parte ineditul situaţiei, ne adaptăm încet - încet, la aceste noi condiţii de lucru, care, chiar dacă nu sunt optime, ne permit continuarea activităţii didactice.

O.Ş.P. Nu poţi exista ca entitate artistică şi culturală decât în context. Cum credeţi că ar trebui să ne raportăm acum la ceea ce ne înconjoară, ca personalităţi artistice. Pe ce repere ne-am putea sprijini acum ?

G.C. Chiar dacă suntem confruntaţi cu această situaţie fără precedent la nivel global, cred că în continuare ne putem baza doar pe valorile consacrate ale cumpătării, răbdării şi promovării cu asiduitate a vieţii culturale, în speranţa că ne vom întoarce la normalitate cât mai repede.