Evident, Concursul Internaţional Enescu a ţinut capul de afiş al concertelor lunii, al concertelor acestui an. Finala cu orchestră a secţiunilor de pian, vioară, violoncel, probele cele mai spectaculoase ale întregului concurs, dar şi probele semifinale, au adunat de fiecare dată, la Atheneul Român, un numeros public de melomani;… curios lucru, mai puţin numeros a fost publicul de profesionişti ai artei sunetelor, de studenţi, de elevi ai colegiilor de muzică, de profesori. Pe la noi aşa se poartă! Destui dintre noi stăm pe-acasă, în propria bătătură, şi ne credem a fi inegalabili!

Competiţia pianiştilor, un uimitor spectacol. Finala concursului de pian… A fost cu totul impresionantă! Un moment de o strălucire captivantă în cel mai înalt grad. Atheneul covârşit de un public ce simte, efectiv, emoţia evenimentului!

Cei trei finalişti sunt artişti ai unei maturităţi artistice indubitabile. Au împlinit vârsta celor trei decenii de viaţă. Dispun deja de o activitate concertistică, de una competiţională cu totul importante. Sunt absolvenţi la nivel de masterat, cu doctorate înalte ale unor prestigioase instituţii de invăţământ ale lumii muzicii cum sunt Manhattan School of Music, Juilliard School of Music din New York, Conservatorul Naţional Superior de Muzică sau Şcoala Normală Alfred Cortot din Paris, Şcoala Superioară de Muzică din Hanovra… 

Pianistul spaniol Josu de Solaun, câştigător al distincţiei supreme, este o personalitate artistică temeinic constituită; dispune de bagajul unor repere ce aduc substanţialitate cântului său, ce-i conferă acel tip al elocvenţei având drept sprijin o experienţă privind ştiinţa muzicii, o experienţă de viaţă petrecută în intimitatea muzicii gândite, simţite, trăite… bine învăţate. Dispune de un auz ferm ordonator al planurilor discursului muzical, fie că este vorba de intimitatea zicerii din prima Sonată enesciană în fa diez minor, sau de marele Concert romantic, ceaikovskian, în si bemol minor.

Prin natura personalităţii sale, rusul Ilya Rashkovskiy se regăseşte în marea tradiţie a şcolii pianistice din ţara sa de origine; densitatea emoţională atent controlată condiţionează la nivel de perfecţiune o natură spirituală de mare autenticitate; se induce orginalitatea unei abordări cu totul spectaculoase, efectiv transcendentale, în bună parte fulgurante, a celui de al treilea Concert de Serghei Rachmaninov.

Ilya Rashkovskiy

Grecul Vassilis Varvaresos? Uimitor de imaginativ în realizarea primului Concert de Piotr Ilici Ceaikovski. Sonorităţi clare, luminoase, o anvergură dinamică impresionantă ce sprijină o melodică a cărei limpiditate devine cuceritoare în partea secundă a lucrării. Iată o evoluţie marcată de un tip de expresie pe care aş aprecia-o ca fiind de tip prioritar latin! Inteligenţă, determinare, cultură, sensibilitate. Sunt câteva dintre aspectele dominante ale acestei versiuni a celebrului concert datorat marelui compozitor rus.

Am făcut deja, pe acest blog, notaţii referitoare la minunatul violonist de origine română, Ştefan Tararà. Competiţia violoniştilor l-a adus în prim plan. Sunetul viorii sale atinge cutele cele mai intime ale sensibilităţii atunci când artistul se dăruie, literalamente, celebrei lucrări enesciene, Sonata „în caracter popular românesc”, pentru vioară şi pian. In compania soţiei sale, pianista Lora-Evelin Tararà, dezvăluie o lume de poveste adusă în actualitate, poveste ce atinge zone ale spiritului dintre cele mai afunde, sensibilităţi dintre cele mai actuale. Nu este vorba numai de o tehnică violonistică susţinută în mod suveran! Mai mult decât atât, am în vedere entuziasmul iradiant, cel care încălzeşte comunicarea pe parcursul parcurgerii marelui opus romantic, Concertul pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski; şi de această dată spectacolul cel mare al muzicii este ghidat de o muzicalitate impecabilă ce susţine anvergura impresionantă a expresiei. Ştefan cântă pe o celebră vioară Nicolò Galiano oferită de o importantă societate germană. Susţine o activitate concertistică intensă ce se extinde în spaţiul eropean al muzicii dând sens preocupărilor în domeniul pedagogiei viorii, celei de concert-maestru ! Este laureat al unor cunoscute competiţii violonistice cum sunt Henryk Wieniawski de la Poznan-Polonia, Rodolfo Lipizer din Gorizia-Italia sau Tibor Varga de la Sion-Elveţia.

Pe locul secund s-a clasat violonistul Fédor Roudine din Franţa, muzicianul unui perfect echilibru al componentelor discursului muzical. Actualmente îşi desăvârşeşte studiile universitare la celebra universitate Mozarteum din Salzburg, Austria. Transparenţa culorilor timbrale, bogăţia acestora, devin seducătoare în realizarea Sonatei în sol minor de Claude Debussy. Iar determinarea privind proeminenţa comunicării apare ca fiind realmente constructivă în susţinerea valorilor melodice, de funcţională virtuozitate, ale Concertului de Jan Sibelius.

Trebuie să mărturisesc, pe parcursul competiţiei m-am supus unei provocări ludice; căci aproape în deplin acord cu membrii juriului condus de marele profesor Pierre Amoyal, înaintea acestora, personal i-am nominalizat pe cinci dintre tinerii violonişti intraţi în semifinală; am stabilit, de asemenea, ordinea valorică a finaliştilor câştigători.

La secţiunea violoncel, premiul cel mare a revenit tinerei Eun-Sun Hong din Corea de Sud; dispune de un temperament ardent, de o implicare muzicală autentică, atât de utile susţinerii primului Concert de Dmitri Şostakovici, o lucrare fundametală a literaturii concertistice a acestui instrument, în secolul trecut. Deţine un important palmares al premiilor, unele cu totul importante; a făcut studii temeinice urmate în ţara natală şi în Europa; totul o recomandă drept un tânăr aflat în mare ascensiune. A dovedit-o inclusiv prin realizarea Sonatei enesciene, opus postum, o lucrare de tinereţe ce dezvoltă materialul tematic al primei sonate destinate cuplului violoncel-pian. Trebuie să recunosc, personal am preferat valorile talentului tânărului violoncelist american Tony Rymer, clasat pe locul secund al competiţiei; este o natură artistică echilibrată, bine constituită în datele fundamentale ale acesteia. Dezvoltă o adresare elocventă, concentrată, un sunet cultivat, util în egală măsură atât valorilor genului cameral cât şi celui concertant. A dovedit-o realizarea sonatelor de Enescu, de Debussy, a marelui Concert romantic datorat lui Antonin Dvorak.

La secţiunea compoziţie au fost decernate câte o singură distincţie pentru fiecare categorie de genuri muzicale, în parte. Mă refer la genul simfonic şi la cel cameral. Tinerilor compozitori Sebastian Androne - student masterand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, şi Alexandru Ştefan Murariu - doctorand al Academiei de Muzică din Cluj, le-au fost decernate mult râvnitele distincţii. Vor trebui, vom trebui însă să aşteptăm unul sau chiar doi ani – da, doi ani! – până în toamna anului 2016, la deschiderea următoarei ediţii a Concursului Enescu, pentru a putea audia „pe viu”, una dintre lucrări în sala de concert. Cam mult!  „Every act of creation is first of all an act of destruction” menţioneză titlul uneia dintre lucrări. Aşa să fie, oare? Sper că nu este vorba de un crez personal. Creaţia presupune demolare? Cea autentică în niciun caz! De gustibus disputandum! La vârsta unei tinereţi ce nu cunoaşte încă tresele maturităţii, atitudinea rebarbativă poate fi înţeleasă, poate fi, chiar, scuzată. Sic!

Laureaţii concursului de compoziţie

Fără a dubita asupra rezultatului competiţiei, ciudat apare faptul că juriul secţiunii de compoziţie a fost format din trei compozitori români, profesori ai universităţilor de muzică din Bucureşti şi Cluj, şi doar din doi membri invitaţi din afara ţării. Este un fapt contrar uzanţelor şi realităţilor ce demonstrează configuraţia juriilor celorlaltor secţiuni ale Concursului. Se poartă şi astfel.

Indubitabil, susţinută anual, în alternanţă cu Festivalul enescian al muzicii, competiţia desfăşurată sub semnul artei celui mai important muzician român îşi regăseşte adevărata funcţionalitate. Din păcate măsura nu a venit dintr-o înţeleaptă apreciere ci din motive de ordin financiar.

E bine şi aşa!

Materialul a apărut iniţial în revista România Literară.