Greu de spus despre ce este în realitate acest nou şi mult-aşteptat titlu al regizorului american Paul Thomas Anderson – mă refer la story, la povestea care subîntinde filmul (poveste scrisă în exclusivitate de regizorul-scenarist PTA), pentru că altfel realizarea filmului este impecabilă, uluitoare, reconfirmându-l pe american ca pe unul dintre cei mai mari cineaşti ai lumii în prezent. Totul, la nivel tehnic şi artistic, este, în „Phantom Thread“, de excepţie: regia subtilă a lui PTA, interpretarea celor doi actori principali, Daniel Day-Lewis şi Vicky Krieps, imaginea sofisticată (îi aparţine însuşi regizorului, deşi necreditat, ceea ce este o premieră) şi, nu în ultimul rând, muzica senzaţională a lui Jonny Greenwood, cunoscut de fani mai ales în calitate de chitarist al formaţiei Radiohead (cei doi au mai colaborat, iar pentru muzica la „There Will Be Blood“ Greenwood a fost premiat la Berlin). Se întâmplă aceasta la fix 10 ani de la filmul „There Will Be Blood“ (2007), care era o capodoperă şi de unde regizorul îi aduce drept colaboratori, cum spuneam, pe Day-Lewis şi pe Greenwood.

Un ego dilatat

Putem să procedăm apofatic şi să spunem ceea ce nu este acest „Phantom Thread“. Nu este, de exemplu, un film despre subteranele meseriei de croitor – personajul principal, Reynolds Woodcock (Daniel Day-Lewis), este un designer de succes din Londra anilor ’50, care îmbracă-n rochii numai femei din lumea bună, de la capete încoronate la moştenitoare în vârstă şi bogate, dar hidoase şi lipsite de farmec feminin. Acest personaj-croitor putea fi văzut ca o parabolă a artistului – autist, egoist şi rupt de lumea exterioară, în contradicţie cu aceasta –, dar Woodcock „n-are stofă“ pentru aşa ceva, el fiind mai degrabă un meşteşugar muncitor şi talentat.

Bineînţeles, egoul i se umflă peste măsură şi Reynolds devine un egoist, schimbând femeile – care trebuie mai degrabă să-i fie un fel de asistente fidele ale casei Woodcock – ca pe cămăşi. Dar, cum orice naş îşi are naşul, „croitoraşul“ cel viteaz (cu numele) o va întâlni pe tânăra Alma (Vicky Krieps), aparent drăguţă, minionă şi fragilă, în realitate un caracter foarte puternic. Treptat, personajul principal devine Alma, şi ne dăm seama că acesta este filmul ei (Krieps este o revelaţie, o actriţă atât de talentată că-l eclipsează pe experimentatul Day-Lewis). Un „Luceafăr“ care s-a căsătorit cu Cătălina, dar cu o Cătălină care-a pus gheara pe el şi-l joacă pe degete, aşa pare Reynolds în mariajul cu Alma.

Alma şi Reynolds

„Firul fantomă“ dă impresia unei poveşti scrise în secolul XIX, cu atâta minuţie îşi urmăreşte personajele şi evoluţia lor. Analiza psihologică este una de-a dreptul stendhaliană, ştiindu-se că francezul a scris cel mai bun tom „Despre dragoste“. Filmul lui Anderson nu este însă nici (încă) o poveste despre un bărbat superior distrus de o femeie (mai tânără) inferioară, carnală şi senzuală, exemplele de graţie fiind, să zicem, „Îngerul albastru“ (romanul lui H. Mann şi filmul lui von Sternberg, cu Marlene Dietrich) sau „Lolita“ lui Nabokov.

Nu este, însă, nici reversul, în care o adolescentă sensibilă cade victimă nu atât lipsei de dragoste, cât diferenţelor sociale provenite din relaţia cu un burghez, iar aici ne vine în minte capodopera „Dantelăreasa“ (cu tânăra Isabelle Huppert) a elveţianului Claude Goretta. Da, cei doi nu mai comunică, mai ales după ce-şi legalizează legătura, iar Alma (care ne fascinase tocmai cu naturaleţea ei) este privită drept o „sălbatică“ necioplită de către doamnele simandicoase din lumea bună. Vor găsi, însă, un modus vivendi, numai că acesta este atât de neaşteptat, de original şi de siderant, încât lăsăm spectatorului plăcerea de a-l evalua.

Info

Firul fantomă / Phantom Thread (SUA, 2017)
Regia: Paul Thomas Anderson
Cu: Vicky Krieps, Daniel Day-Lewis, Lesley Manville

5 stele

PORTRET DE REGIZOR

Paul Thomas Anderson – cinema la superlativ



Despre regizorul american Paul Thomas Anderson, născut pe 26 iunie 1970 în localitatea californiană Studio City, se poate spune că face cinema aşa cum unii, mai ales pe vremuri, făceau literatură, sau aşa cum un artist plastic se luptă cu materia pentru a elimina balastul inutil şi a naşte o capodoperă, adică cu o seriozitate şi o minuţiozitate care în lumea de azi sunt un lucru rar. Poate acest lucru n-a fost foarte clar de la bun început, dar odată cu capodopera „There Will Be Blood“ / „Va curge sânge“ (2007), de exact acum 10 ani, toată lumea a rămas cu gura căscată şi şi-a dat seama că are de-a face cu un creator care depăşeşte graniţele, uneori destul de strâmte, ale cinematografului. Asta pentru că filmul acela (inspirat, dar doar ca pretext, dintr-un roman uitat de Upton Sinclair) reuşea să spună ceva esenţial atât despre America, despre felul în care „s-a construit“ continentul, cât şi despre natura umană în general.

Un continuator al lui Scorsese

De-atunci Anderson a lucrat rar, nici nu prea este privit cu ochi buni în Cetatea Filmului, totuşi noul său film excepţional, „Firul fantomă“ / „Phantom Thread“, este nominalizat anul acesta la cele mai importante 6 categorii ale Premiilor Oscar, printre care cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor (Daniel Day-Lewis) şi cea mai bună muzică originală (Jonny Greenwood). Să vedem dacă va primi ceva, oricum aceste nominalizări marchează o revenire a „fiului risipitor“ PTA în graţiile Academiei.

Paul Thomas Anderson este cel mai demn continuator al lui Martin Scorsese, cel mai scorsesian dintre cineaştii generaţiei lui, cu alte cuvinte capabil de a realiza fresce sociale în care să se evidenţieze caractere puternice. Primul său lungmetraj, „Sydney“ / „Hard Eight“ (1996), deşi foarte intens şi original, e posibil să nu fi fost prea observat, dar faptul a devenit evident odată cu următorul film, marele succes „Boogie Nights“ (1997), o frescă a platourilor de filme porno din anii ’70, scorsesiană până-n măduva oaselor.

Top 5 filme importante

1. There Will Be Blood (SUA, 2007)
2. Boogie Nights (coproducţie, 1997)
3. Magnolia (SUA, 1999)
4. Punch-Drunk Love (SUA, 2002)
5. Sydney / Hard Eight (SUA, 1996)