Centenarul meu e azi

Centenar la Ateneul Român

În dezgustul general pentru felul în care guvernul tratează Centenarul României, prin cheltuieli faraonice pe proiecte culturale foarte slabe, aproape că am şi uitat să ne întebăm: bine, dar cum ar trebui să fie un eveniment dedicat sărbătorii naţionale ca să îl apreciem? Mai ales în domeniul muzical, ce aşteptări avem?

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Răspunsul vine de la Ateneu, unde astăzi (şi se reia şi Vineri) a fost prezentat un oratoriu celebru: Creaţiunea, probabil cea mai importantă compoziţie a lui Joseph Haydn. Dramaturgia muzicală ce guvernează acest eveniment e cât se poate de nimerită: de la Geneza biblică, servind drept subiect al oratoriului, la o altă geneză, cea a României Mari din 1918, iată o suprapunere care îndeamnă la reflecţie pozitivă. Cu atât mai mult dacă te gândeşti că asculţi una dintre capodoperele muzicii sacre, în spaţiul laic al unei săli de concert, la nici o lună după referendumul legat de definirea familiei în Constituţie. În plus, în absurditatea birocraţiei de stat, acestei stagiuni centenare de la Ateneu i s-a refuzat finanţarea suplimentară, ministerul culturii rămânând consecvent în efortul de a ignora excelenţa. Un motiv în plus ca să mergeţi să vedeţi un eveniment neatins de politic.

Programat Miercuri, în loc de Joi, primul concert-abonament al săptămânii acesteia a atras puţin public, dar care a compensat prin entuziasmul cu care a aplaudat la final un eveniment cu adevărat reuşit. Nu avem, din partea nici unei instituţii muzicale, şi cu atât mai puţin din zona ministerului culturii, nici un studiu serios despre publicul meloman, drept urmare nu mă voi hazarda să trag vreo concluzie privind absenţa multor abonaţi de la acest concert (căci biletele s-au epuizat), deşi Creaţiunea nu s-a mai prezentat la Filarmonică în ultimii 30 de ani, dacă nu şi mai bine.

Sunt foarte multe de spus despre acest oratoriu, în plan muzicologic, şi aproape fiecare dintre cele 34 de numere are o poveste şi chiar o anecdotă. Nu pot decât să deplâng că, în condiţiile în care oratoriul lui Haydn (şi chiar oratoriul ca gen muzical) este mai degrabă o raritate în România, nu a existat o supratitrare cu traducerea versurilor din limba germană, iar în caietul program nici nu se poate vorbi de un text integral al libretului, ci mai degrabă de un tracklist bilingv german-român cu titlul fiecărui număr muzical. Aşa că, dacă veniţi vineri, căutaţi şi un libret pe Internet.

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.