Cannes 2015. Corespondenţă Eugenia Vodă. Libertatea unui star: Ingrid Bergman

Cannes 2015. Corespondenţă Eugenia Vodă. Libertatea unui star: Ingrid Bergman

Imaginea Croazetei de anul acesta este Ingrid Bergman

Ingrid Bergman e actriţa care a dominat acest Cannes: şi nu numai de la înălţimea uriaşelor panouri de la intrarea în Palatul festivalului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Text de Eugenia Vodă
 
Trecând pe străzile oraşului, din toate vitrinele te priveşte, surâzătoare, Ingrid Bergman, de pe unul dintre cele mai luminoase afişe pe care le-a avut vreodată festivalul. Pe prima pagină a „cotidianului festivalului“ apare, în fiecare zi, câte o fotografie a lui Ingrid Bergman, din mereu alt film. „Sunt fericită că mama e îngerul păzitor al acestui Cannes“, spune Isabella Rossellini – fiica lui Ingrid Bergman şi a lui Roberto Rossellini, care şi-a construit, în timp, o carieră cunoscută internaţional – de manechin, actriţă, regizoare, autoare a unor cărţi de memorii – şi care e preşedinta juriului la secţiunea Un Certain regard. Ieri seară, într-o sală arhiplină, a fost proiectat, în premieră mondială, un lungmetraj documentar, al unui regizor suedez, Stig Bjorkman, cu titlul „Eu sunt Ingrid“. 

 Isabella Rossellini a moştenit toate calităţile părinţilor ei
 
Atmosfera a avut ceva special, publicul era relaxat şi prietenos, nu erau profesioniştii filmului veniţi cu cruzime „la vânătoare, cum se întâmplă la filmele din competiţie, era o mare familie, venită să celebreze o actriţă iubită. Nu degeaba Isabella Rossellini, când a ajuns în faţa publicului, alături de fratele ei, Roberto, îmbrăcată într-o rochie lungă, simplă, de mătase aurie, cu un aer senin, cu un zâmbet de şcolăriţă tunsă scurt, a început prin a cânta „Happy birthday to mamma...!“/ „La mulţi ani mamei!“. 
 
Un destin excepţional
 
Chiar dacă ai citit despre Ingrid Bergman şi îi cunoşti biografia, chiar dacă i-ai văzut multe filme, noul documentar reuşeşte să te surprindă, să te ia cu el, să te facă să-l priveşti cu emoţie: nimic muzeal sau omagial, totul atât de cald şi de firesc... 
 
Ideea regizorului a fost de a intra în „viaţa lui Ingrid“ folosindu-se de propriile ei cuvinte, din scrisorile pe care le-a scris către două bune prietene, de-a lungul vieţii, cînd nu existau mail-uri şi sms-uri... 
 
Documente de familie, pagini de jurnal, confesiuni ale celor patru copii ai actriţei, azi ajunşi la vârsta a treia, multe imagini inedite, totul amalgamat într-o captivantă dantelărie... Filmul unui destin excepţional, care evocă şi o întreagă istorie celei de-a şaptea arte. Ingrid a fost un copil care şi-a pierdut mama la 3 ani şi tatăl la 13 ani. Cum ajunge o fetiţă timidă, corigentă la trei materii, din Suedia – una dintre cele mai magnetice actriţe ale planetei? Şi nu un mit de cursă scurtă, ca Garbo, ci o actriţă care a jucat toată viaţa (a murit la 67 de ani, de un cancer la sân pe care l-a ignorat cât a putut!), care a făcut şi enorm de mult teatru, pe Broadway, dar mai ales în Europa, la Paris, la Roma, la Londra şi acasă, la Stockholm, unde a jucat-o pe Jeanne d’Arc şi a avut parte de cele mai dure cronici ale carierei ei, pentru că nimeni nu e profet în ţara lui... 
 
Cei trei „copii Rossellini“
 
A câştigat trei Oscaruri, apoi, la peste 60 de ani, a avut curajul să se reinventeze, sub bagheta unui Ingmar Bergman, într-o superbă „Sonată de toamnă“. A fost un om de o frumuseţe radiantă, obsedat de actorie, de plăcerea de a juca, de a evada în ficţiune, dar şi un om obsedat de libertate, de viaţa ca unică aventură. 

 
Măritată cu un neurochirurg suedez, cu care a avut o fetiţă, întâi şi-a dorit o casă cu piscină, cum aveau şi celelalte staruri. Când le-a avut, cînd a avut gloria hollywoodiană şi casa cu piscină, a simţit nevoia să evadeze, şi a evadat. S-a îndrăgostit de filmele lui Rossellini, de „Roma, oraş deschis“, de neorealismul italian, apoi şi de regizor, iar în 1949 a părăsit Hollywoodul pentru Italia, şi a făcut un prim copil cu Rossellini înainte de a fi obţinut divorţul în America. 
 
 
A fost atacată furibund, inclusiv de la tribuna Senatului, filmele i-au fost boicotate, valul de puritanism revoltat cerea „construirea unui nou Hollywood pe cenuşa lui Ingrid Bergman“! Schimbarea de atitudine publică faţă de felul ei de a-şi duce viaţa – când, peste şapte ani, a pus din nou piciorul la New York – a reflectat şi schimbarea de „moralitate“ din societatea americană... „Rossellini m-a părăsit, aşteaptă un copil de la o femeie din India“, îi scrie Ingrid unei prietene, peste câţiva ani. Cei trei „copii Rossellini“ au crescut prin internate, pentru că părinţii erau despărţiţi, foarte ocupaţi şi mereu plecaţi, fetiţa din America a fost crescută de tată, şi-a văzut mama numai în vacanţe, şi totuşi, cei patru copii au reuşit (până la urmă!) s-o înţeleagă şi să admire modul în care mama lor a ştiut să-şi trăiască Libertatea!
citeste totul despre: