În anii 50 ai secolului trecut, în prima parte a deceniului, părinţii şi bunicii noştri ne povesteau de concertele, de recitalurile lui Enescu de la Atheneul Român, de la Sala Aro; ne povesteau de prima integrală, la Bucurelti, a cvartetelor beethoveniene. Mai apoi, în anii 80, tot în perioade de mare strâmtorare, de avânt ideologic-totalitar privind ”făurirea omului nou”, rememoram marile concerte coral-instrumentale bachiene, ale Filarmonicii; ...cu participarea marilor muzicieni ai casei, soprana Emilia Petrescu, mezzo-soprana Martha Kessler, basul Marius Rinzler, jovialul dirijor de cor D.D. Boterz; devenit ulterior rector al Conservatorului  CiprianPorumbescu.

Acum, când criza este pandemie virotică, stăm acasă. Ritualul cotidian s-a schimbat; inclusiv mentalul. Am ajuns să trăim iarăşi din amintiri. Unii dintre noi. Cei care o pot face. Deocamdată încercăm a trăi din amintiri recente. Ce va fi mâine, nu se ştie

A trebuit să vină această pandemie pentru a-mi da seama cât de preţioase erau concertele camerale ale Filarmonicii. Unica răsplată a muzicienilor performeri – puţini ştiu acest lucuru - erau aplauzele generoase ale publicului; momente pe care astăzi ajung a le considera ca aparţinând unei existenţe artistice eroice.

Au trecut şi acestea. Au rămas, pentru moment, amintirile. Concerte ale tinerilor muzicieni, ale maeştrilor.

Dintre concertele muzicienilor de impresionantă experienţă în acest domeniu, am reţinut recitalul vioara-pian al soţilor Mioara şi Viniciu Moroianu; echilibrul programului a fost întreţinut de un pertinent echilibru al atitudinii privind pătrunderea textului. Mă refer la partitura unei sonate de tinereţe, în fa minor, datorate lui Felix Mendelssohn-Bartholdy, de asemenea la prima sonată brahmsiană în sol major. Dar construcţia care m-a impresionat prin temeinicia cu care a fost închegară, mi-a aparut a fi fost cea de a treia Sonată op.12 de Beethoven; un impecabil echilibru al proporţiilor stabilite prin evoluţia pianului; de asemenea relaţia cu vioara înserată firesc construcţiei generale; iar aceasta în cel mai autentic stil vienez clasic. Au fost alese, ne-au fost prezentate lucrări de tinereţe ale celor care au scris actul de identitate privind atitudinea clasico-romantică în domeniul genului sonatei în duo, pentru pian şi vioară. Structura programului a fost împlinită de o pagină de subtil rafinament expresiv dar şi timbral violonistic, anume Elegie de Carmen Petra-Basacopol.

Întregul recital mi-a evocat un moment aparte datorat, cu ani în urmă, aceluiaşi cuplu de muzicieni, anume marea sonată beethoveniană de special iz concertant, Sonata Kreutzer, lucrare pe care cei doi muzicieni au definit-o însă din perspectiva unui autentic spirit cameral.

În cu totul alt sens, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu aduce cu sine prospeţimea spectaculoasă a adresării; fiecare apariţie a sa constituie un veritabil spectacol flautistic. Iar aceasta fie că este vorba de genul concertant fie de recitalul petrecut în compania colegilor muzicieni acţionând în zona muzicii de cameră. Ultima sa apariţie pe scena Ateneului s-a petrecut în compania Ralucăi Oatu, pianistă a unei pertinente apropieri faţă de muzică, faţă de personalitatea partenerul de scenă.

Întregul program s-a situat în zona revelaţiei coloristic timbrale pe care, în mod firesc, o poate oferi repertoriul francez şi cel românesc, de la Claude Debussy, Gabriel Fauré şi George Enescu, la Paul Constaninescu, Constantin Silvestri, Vasile Jianu sau chiar Johnny Răducanu. In plus, Ştefănescu are darul de a oferi transcripţii pe parcursul cărora eşti tentat a uita datele înseşi ale originalului; ...cum se întâmplă în cazul celebrului  Preludiu la după-amiaza unui Faun de Debussy, pe parcursul  Pavanei... de Maurice Ravel, al Cantec-ului vechi de Paul Constantinescu, al savurosului Baroc Blues de Johnny Răducanu; este firesc , Căile dragostei, celebrul chanson datorat lui Francis Poulenc, şi-a găsit un loc firesc în acest areal extins al cântului flautistic pe care îl deţine Ştefănescu. Mai mult, se poate vorbi de talentul, de harul comunicării, cel care animă mişcarea; care devine elementul vitlizator a întregului ansamblu.

Programul a mai cuprins piesa Masquerade de Ion Dobrinescu, maestru al formelor mici în care autorul investeşte mult. Indiscutabil, recitalul Ion Bogdan Ştefănescu a oferit ”a sa maniere”, marca de identitate a maestrului. Atitudini artistice diferite, de la un autor la celalat, de la o lucrare la alta, un complex timbral impresionat; ...au animat acest eveniment, un program de extremă varietate.

Pianistul Costin Filipoiu; nu este actualmente la prima sa tinereţe; este, în răstimpuri, un invitat al casei. Şi-a terminat studiile în Germania; iar acum şi le desăvărşeşte la nivel doctoral la Universitatea bucureşteană de muzică. Defineşte actualmente personalitatea artistului stăpân al unui discernământ stilistic de largă extensie, de la celebra Sonată ” facile” de Mozart, la marele opus beethovenian care este Sonata în do major Waldstein, la variaţiunile de Schumann şi de Brahms, Abegg şi Variaţiile după Paganini. Voinţă de sunet şi imaginaţie coloristic timbrală de autentică sensibilitate poetică, au putut fi urmărite pe parcursul Empromptu-ului în sol bemol major de Schubert; de asemenea remarcabile transparenţe timbrale pe parcursul tablourilor evocatoare lisztiene  Gondoliera şi Tarantella. Este de observat, un program de o asemenea diveristate stilistică sau de genuri, de forme muzicale, nu a găzduit nici măcar o singură pagină de muzică românească; este un aspect asupra căruia tânărul pianist aflat actualmente în pragul maturităţii sale artistice, are de meditat.

Un cuplu muzical-cameral pe cât de coerent pe atât de eficient din punct de vedere artistic, este cel al studenţilor Conservatorului din Salzburg, violonista Ioana Popescu şi pianistul Alexander Maria Wagner; au evoluat în cadrul programului excelent susţinut de ani buni, de muzicologul Cristina Sârbu-Bohaciu, în Sala Mică a Ateneului. Am apreciat, spre exemplu, însăşi alcătuirea programului axat pe relevarea unor valori de semnificaţie cum sunt  Dansurile româneşti de Bela Bartok, Sonata Torso de George Enescu; ...cărora li s-a adăugat comentarea unor ecouri muzicale transilvane. Momentul de specială greutate a întregului program l-a constituit prezentarea acestui opus atât de special, de original în cadrul zonei stilistice a şcolii muzicale cehe de secol XX, cum este Sonata pentru vioară şi pian de Leos Janacek. Ioana Popescu deţine datele unei comunicări muzicale captivante, bine întreţinute în compania partenerului ei, un muzician de largi disponibilităţi artistice muzicale; în planul performanţei pianistice, în plan componistic.

Trebuie să mărturisesc pe de altă parte, una dintre marile mele aşteptări, dintre marile bucurii muzicale ale începutului de an, a reprezentat-o concertul unor tineri muzicieni binecunoscuţi în spaţiul vieţii noastre artistice, tineri reuniţi într-o formulă inedită pentru ei, inedită pentru noi cei care le urmărim evoluţia; fiecăruia în parte, de mai bine de un deceniu. Formula – o voi numi - clasică a cvintetului cu pian este una dintre cele mai pretenţioase ale repertoriului clasico-romantic de secol XIX, de secol XX. Se împlineşte în baza unei colaborări mai mult sau mai puţin stabile dintre un cvartet de coarde constituit, pe de-o parte, şi un muzician-pianist, pe de alta. Violonistele Ioana Croitoru şi Rachelle Hunt, Ioana Cazacu, de această dată la violă, violoncelistul Ştefan Cazacu şi pianistul Andrei Licareţ s-au întâlnit însă pentru prima oară în această formulă; constituită – aş spune, într-un anume fel – ad hoc. Am urmărit cu precauţie un program cu totul pretenţios format din două capodopere ale genului, anume Cvintetul de Robert Schumann, în mi bemol major, şi Cvintetul de Johannes Brahms, în fa minor. Surprinzător pentru mine, dar cu totul îmbucurător, inţiativa tinerilor a reuşit! Indiscutabil, calităţile individuale, experienţa solistică şi camerală a fiecăruia, buna îndrumare primită şi în acest caz din partea maeştrilor care îi îndrumă în continuare, şi-a spus cuvântul. A existat o viziune de ansamblu bine fundamentată; am observat o atentă definire a amănuntului de semnificaţie, o coerenţă entuziasmantă a comunicării! Amintirea acestor momente devine întremantă în momentele actuale de trecător abandon al vieţii noastre muzicale.

Materialul a apărut anterior în publicaţia România Literară