Mai întâi a fost filmul din 2010 „Alice in Wonderland“ / „Alice în Ţara Minunilor“, pe care regizorul Tim Burton l-a modificat în ultimul moment pentru a-l adapta freneziei 3D-ului care tocmai se declanşase. Deşi nu era rău, filmul a înregistrat un succes moderat. Cu toate acestea, producătorii s-au decis după şase ani să reia aventurile imaginare ale Alicei Kingsleigh, într-un film – desigur, 3D – care preia titlul celei de-a doua cărţi scrise de Lewis Carroll, „Through the Looking Glass“.

Personajele şi interpreţii lor rămân pe poziţie, la fel ca-n primul film, avându-l drept cap de afiş pe Johnny Depp, în rolul lui Mad Hatter (foto dreapta), doar regizorul s-a schimbat. De data aceasta, îl avem pe James Bobin, fără prea mare experienţă anterioară în cinema, în afară de două filme cu Păpuşile Muppets. Reputatul Tim Burton s-a retras acum un pas în spate şi-l găsim pe generic doar în ipostază de producător.

Lewis şi Alice

Mai întâi de toate, însă, au fost cărţile matematicianului Charles Lutwidge Dodgson (1832-1898, pseudonim Lewis Carroll), unul din iconurile culturale ale secolului 19, care-a reuşit să creeze un personaj care, iată, bântuie minţile amatorilor de bizar şi imaginar până-n ziua de azi. Folosind paradoxurile logico-matematice de care-i era plină mintea şi tradiţia pur engleză a limerick-urilor (Edward Lear), Carroll a scris o literatură care prefigurează suprarealismul secolului 20 şi întreaga literatură a absurdului şi nonsensului care-a înflorit ulterior. Motivul pentru care seriosul matematician s-a apucat să scrie astfel de „bazaconii“ este, însă, prietenia sa faţă de micuţa Alice Liddell şi atracţia resimţită faţă de „nimfetă“. Iată încă un caz de scriitor „pedofil“, care-ar putea ajunge în atenţia vigilenţilor „gardieni“ ai moralităţii publice (apropo de recentul scandal al Margaretelor de la Sibiu).

Aşadar, esenţial în aceste ficţiuni este că personajul central, Alice, este un copil, o fetiţă aflată la vârsta întrebărilor, pentru că „logica“ acestor naraţiuni este, de fapt, cea a primei copilării. Aici, deja filmul scris, ca şi cel de acum, de Linda Woolverton în 2010 a introdus o modificare esenţială: pe principiul întâlnit şi la alte continuări (de exemplu, cele scrise de L. Frank Baum pentru „Vrăjitorul din Oz“), asistăm de fapt la o reîntoarcere în tărâmul mirific de unde personajul a fost „izgonit“ şi de care trebuie să-şi reamintească, Alice fiind acum o tânără în toată firea, care în primul film refuza logodna cu un antipatic pretendent de bani gata. În noul film, ea se întoarce după o călătorie prin mările Asiei de trei ani şi ajunge din nou, accidental, în ţinutul fermecat.

Helena Bonham Carter, în rolul reginei „rele", Iracebeth (foto dreapta)

Timpul e plin de el

Cea de-a doua carte scrisă de Carroll, „Prin oglindă“ (şi atât, nu există nicio Ţară a Oglinzilor, cum afirmă titlul românesc), duce chiar mai departe absurdul de care vorbeam, şi de aceea era şi greu de ecranizat literal. Prin urmare, scenariul nici nu o face, păstrând doar o scurtă secvenţă de început pe tabla de şah, unde se desfăşura întreaga acţiune din carte. Oglinzile, acele „abominabile oglinzi“ de care vorbea Borges (pentru că „multiplică şi divulgă“ iluzia universului vizibil), servesc doar ca vehicul între lumi, şi prin ele tânăra Alice ajunge din nou în Ţara Minunilor / Wonderland şi se reîntâlneşte cu prietenii pe care şi-i făcuse acolo. Aşadar, scenarista preferă să preia doar sugestii din Lewis Carroll şi să inventeze o poveste nouă folosind personajele din prima parte, dar trebuie spus că aceasta nu este deloc rea.

Inspiraţia cea mai mare a fost să se creeze, în plus faţă de cele anterioare, un personaj cu totul nou, Timpul, şi să se încredinţeze interpretarea sa unui actor foarte versatil, Sacha Baron Cohen (foto sus). Alice are nevoie de el şi de aşa-numita sa „cronosferă“ (un instrument de voiajat în timp) pentru a călători de-a lungul fluxului temporal şi a-i salva familia Pălărierului (aflat într-o criză existenţială) de cumplitul Jabberwocky. Timpul este un individ ciufut, ranchiunos şi plin de el („are timp“), iar jocurile de cuvinte pe tema asta în stilul lui Carroll, ca şi referinţele la paradoxuri temporale, abundă, făcând farmecul acestei noi poveşti cu Alice. Vizual, „Through the Looking Glass“ este, ca şi primul film, plin de „culorii vii, forme frumoase“...

Info

Alice în Ţara Oglinzilor / Alice Through the Looking Glass (SUA, 2016)
Regia: James Bobin
Cu: Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway, Sacha Baron Cohen, Rhys Ifans

3,5 stele

PORTRET DE REGIZOR

Tim Burton – un maestru al fantasticului cinematografic



Reputatul cineast Tim Burton (născut pe 25 august 1958, în Burbank, California), realizator în 2010 al filmului „Alice in Wonderland“, s-a retras acum un pas în spate şi-l găsim pe genericul continuării „Alice Through the Looking Glass“ doar în ipostază de producător. Categoric, însă, a imprimat ceva din viziunea sa şi acestui nou film care urmăreşte aventurile victorienei Alice Kingsleigh.

Este greu de ales un singur titlu care să deţină supremaţia în filmografia lui Tim Burton, constituită aproape în totalitate din filme excepţionale, unice în felul lor. Chiar şi „eşecurile“ acestui regizor au farmecul şi valoarea lor, şi putem numi astfel „Planeta maimuţelor“ din 2001 şi animaţia „Frankenweenie“ din 2012 (care dezvolta scurtmetrajul omonim din 1984). Am ales în cele din urmă „Beetlejuice“, pentru că acest film de început din 1988 impunea viziunea unui realizator unic, fiind un mare succes atât de public, cât şi de critică. Practic, de aici derivă tot ce a urmat în filmografia lui Burton.

Filme despre „Ed“ şi cu Johnny Depp

Regizorul Tim Burton (foto dreapta) realizează scurtmetraje încă din 1971, de la vârsta de 13 ani, fiind ceea ce se cheamă un talent precoce, obsedat de horror-urile clasice ale anilor ’50 şi de tot ce înseamnă serie B. Se detaşează din această secţiune a operei sale „scurtele“ de animaţie „Vincent“ (1982) – omagiu adus idolului său, actorul de horroruri Vincent Price (ultimul rol al acestuia va fi cel al Inventatorului din „Edward Scissorhands“, în 1990) – şi „Frankenweenie“ (1984), în care mitul lui Frankenstein are drept erou un câine. Iniţial, tânărul Burton a fost angajat ca animator la studiourile Disney, dar creativitatea sa debordantă nu s-a putut împăca cu rigorile unui major.

Succesul comediei horror „Beetlejuice“ (1988) îl face să fie angajat ca realizator al primului film de cinema „Batman“ (1989), iar triumful acestuia îi dă mână liberă de a-şi exprima viziunea şi de a-şi alege subiectele. Lovitura reală avea însă s-o dea cu „Batman Returns“ (1992), colaj postmodern de genuri şi stiluri artistice care i-a uns la suflet pe critici. Filmele lui Burton din anii ’90 (care-l impun şi pe tânărul Johnny Depp, actorul său fetiş) sunt, fiecare, uluitoare: „Edward Scissorhands“ (1990), „Ed Wood“ (1994), „Mars Attacks!“ (1996), „Sleepy Hollow“ (1999, după Washington Irving).

Un film senin, de maturitate, care frizează perfecţiunea, este „Big Fish“ (2003). Fără a scădea neapărat ştacheta calitativă, Burton s-a specializat în bifarea operelor majore, „mitologice“, ale fantasticului: „Planeta maimuţelor“ (2001), „Charlie...“ al lui Roald Dahl (2005), musicalul „Sweeney Todd“ (2007), „Alice in Wonderland“ (2010), serialul TV clasic „Dark Shadows“ (2012). Îl aşteptăm în 2016 cu „Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children“, ecranizare după cărţile de succes scrise de Ransom Riggs.

Top 5 filme importante

1. Beetlejuice / Viaţă de stafie (SUA, 1988)
2. Edward Scissorhands (SUA, 1990)
3. Batman Returns (SUA, 1992)
4. Ed Wood (SUA, 1994)
5. Big Fish / Peştele cel mare (SUA-Germania, 2003)

Citeşte şi:

„Deschide ochii“ – cronica mea la „Big Eyes“, cel mai recent film semnat de Tim Burton

„Barnabas, vampirul neogotic“ – cronica mea la „Dark Shadows“, precedentul opus al lui Tim Burton