Articol publicat pe blogul Despre Opera (Unde puteţi vedea şi o amplă glerie foto).

Cât despre sezonul simfonic, Horia Andreescu va conduce trei serii de concerte până la sfârşitul anului. Lista invitaţilor din străinătate pentru luna Octombrie 2015 (atât s-a anunţat pe site-ul Filarmoncii) este: Elena Bashkirova – pian (1, 2 Octombrie), Christian Ihle Hadland – pian (8, 9 Octombrie), Koichi Inoue – dirijor, Akiko Kamata – pian (4 Octombrie), Juan Barahona – pian (13 Octombrie), Abel Corban – pian (20 Octombrie), Hyun Jin Yun – dirijor (29, 30 Octombrie).

La Sala Radio, stagiunea a fost anunţată pe site până la sfârşitul anului, iar invitaţii sunt: Julien Salemkour – dirijor, Peter Feranec – dirijor, Stefan Geiger – dirijor, Olivier Robe – dirijor, Martin Panteleev – dirijor.

E un recul imens, care se resimte imediat după încheierea unei ediţii de Festival Enescu. După defilarea maeştrilor urmează mica paradă a elevilor lor.

Dar haideţi să ne uităm la o altă listă:

Váša Příhoda (15 Ianuarie), Bernardino Molinari (25 Ianuarie), Adele Kern (11 Februarie), Carmen Studer-Weingartner (22 Februarie), Elisabeth Schumann (3 Aprilie), Gaspar Cassadó (5 Aprilie, 7 Noiembrie), Erika Morini (5, 13 Octombrie), Kedroff Quartet (15, 19 Octombrie), Henryk Szeryng (24 Octombrie), Gregor Piatigorsky (28 Octombrie, 1 Noiembrie), Wilhelm Kempff (31 Octombrie, 3 Noiembrie), Claudio Arrau (14 Noiembrie), Wanda Luzzato (21 Noiembrie), Nathan Milstein (24 Noiembrie), Mieczysław Mierzejewski (25 Noiembrie), Alfred Cortot (28, 30 Noiembrie), Rudolf Serkin (5 Decembrie), Adolf Busch (12, 15 Decembrie), Ornella Puliti Santoliquido (19 Decembrie).

Nu, nu este lista de invitaţi de la Carnegie Hall de pe vremea lui George Enescu. Nici de la Royal Albert Hall sau de la Salle Pleyel. Şi nu, nu este nici lista invitaţilor primei ediţii a Festivalului Enescu. Acest Who's Who din muzica clasică este format din cei care au cântat la Ateneul Român în stagiunea din 1935, acum 80 de ani. Să-i ai la Bucureşti într-un singur sezon pe cei trei poeţi ai pianului (Arrau, Kempff, Serkin) dar şi pe Cortot, alături de imenşi violonişti precum Szeryng, Milstein, Busch sau Příhoda, e de-a dreptul un vis. Bernardino Molinari era directorul Academiei Santa Cecilia (în 1935 se numea Augusteo Orchestra). Violonceliştii erau şi ei de top: Piatigorski şi Cassadó.

Azi, toate citările care se fac din memorialistică amintesc aproape exclusiv concertele lui George Enescu. Dar în 1935, Enescu nu a susţinut nici un concert la Ateneu. Azi, o asemenea distribuţie de staruri nu putem vedea decât o dată la doi ani, înghesuită în 3-4 săptămâni festivaliere. În rest, nimic, sau aproape nimic în ceea ce priveşte vedetele invitate la Bucureşti. Concluzia este clară: Festivalul Enescu are efectul unei bombe cu napalm aruncate peste stagiunile regulate ale instituţiilor muzicale româneşti.

Pe de altă parte, aceste instituţii nu au în fruntea lor nişte manageri care să viseze la mai mult decât la strategii de menţinere pe viaţă în post. Poate că atunci când se privesc dimineaţa în oglindă, bărbierindu-se, se simt într-adevăr mândri că sunt urmaşii celor care au înfiinţat Ateneul Român şi l-au condus în vremuri de glorie. Şi au dreptate să se mândrească. Dar apoi, în loc să deplângă lipsa de bani, ar trebui să bată anticamerele Ministerului Culturii (şi nu numai) cu proiecte viabile şi de mare calitate, în care să demonstreze beneficiile unei vieţi muzicale de nivel european, nu de ţară izolată ca şi cum comunismul nu s-ar fi sfârşit niciodată.

Au trecut două săptămâni de la încheierea Festivalului Enescu. Director artistic tot n-avem. Nu este această impotenţă managerială un simptom? Dacă până şi la cel mai înalt nivel, cel al unui festival care are orgoliul de a se compara cu BBC Proms, Verbier sau Salzburg, nu există un plan de succesiune, aşa cum există până şi în cea mai banală corporaţie, atunci înseamnă că în România nu există decât vechea tradiţie bizantină a uzurpării pentru ocuparea unei funcţii.

Perioada interbelică, la care nu suntem obişnuiţi să ne raportăm victoriile culturale, ci doar  eşecurile, a durat 22 de ani, din 1918 până în 1940. Suntem la 25 de ani de la căderea comunismului. Ar trebui să putem mult mai mult.

Veţi zice poate că această stagiune a anului 1935 o fi fost una excepţională, mai ales că George Enescu nu a fost prezent şi a fost înlocuit de artişti de acelaşi calibru cu el. Staţi să vedeţi cum a fost în 1930:

Arthur Rubinstein (15, 17 Ianuarie), Marcelle Meyer (19 Ianuarie), Paul Robeson (20 Ianuarie), Casimir Wilkomirski (9 Februarie), Igor Stravinski (12, 17 Februarie), Erich Kleiber (6, 9 Martie), Ernst Kunwald (6, 13 Aprilie), Claudio Arrau (30 Martie), Lubka Kolessa (6, 9 Aprilie), Arnold Földesy (13 Aprilie), Joseph Szigeti (27, 30 Aprilie), Boleslav Jirák (4 Mai), Tito Schipa (11 Noiembrie), Gaspar Cassadó (16, 19 Noiembrie), Nathan Milstein (18, 22 Noiembrie), Jacques Thibaud, Alfred Cortot (21, 24 Noiembrie), Georg Kulenkampff (23 Noiembrie), Bronisław Huberman (6 Decembrie), Emil von Sauer (7, 10 Decembrie), Karl Elmendorff (14, 21 Decembrie), Ernő Dohnányi (19 Decembrie).

Da, Stravinski dirijându-şi propriile compoziţii, Paul Robeson, marele bas de negro spirituals, tenorul Tito Schipa (unul dintre cei mai buni Nemorino din istoria operei, e ca şi cum, la Bucureşti, ar veni azi Rolando Villazón), Karl Elmendorff era dirijor la Bayreuth...

Să aruncăm o privire şi prin stagiunea anului 1931:

Anna-Maria Guglielmetti (16 Ianuarie), Váša Příhoda (20 Ianuarie), Lotte Lehman (28 Ianuarie), Marcelle Meyer (1 Februarie), Felix Galimir (7 Februarie), Frederic Lamond (13, 15 Februarie), Jeanne-Marie Darré (16 Februarie), Alma Moodie (22, 26 Februarie), Claudio Arrau (1 Martie, 22 Noiembrie), Ninon Valin (6 Martie), Leopold Muenzer (15, 22 Martie), Wilhelm Backhaus (24, 29 Martie), Serghei Prokofiev (25, 27 Martie), Alice Viardot-Garcia (30 Martie), Clemens Krauss (5 Aprilie), Robert Casadesus (1, 4 Noiembrie), Karl Elmendorff (29 Noiembrie, 6 Decembrie), Adele Kern (13, 15 Decembrie), Robert Shilton (18 Decembrie).

Ninon Valin, azi contestată, dar în epocă era cea mai celebră soprană franceză, Lotte Lehman, cea mai mare soprană germană a timpului, Backhaus – integralele lui de concerte şi sonate de Beethoven sunt considerate cele mai bune înregistrări din toate timpurile, Prokofiev – şi el în calitate de interpret al propriilor compoziţii. Şi alături de toate aceste nume, George Enescu susţine 12 concerte la Ateneu în acelaşi an!

Să continuăm, poate că locul nostalgiei va fi ocupat de revoltă faţă de situaţia actuală, care este deplorabilă. 1937, Ateneul Român:

Arthur Rubinstein (15, 19, 22 Ianuarie, 11, 13, 16 Decembrie), Zino Francescatti (20 Februarie), Clemens Krauss (27 Februarie), Jacques Thibaud (7, 9 Martie), Ricardo Odnoposoff (19 Martie), Alexander Uninsky (2 Aprilie), Jodler Sextett (17 Aprilie), Vittorio Gui (23 Aprilie), Irena Dubiska (30 Aprilie), Berliner Philharmoniker, Hermann Abendroth (22, 23 Mai), Ruth Gehrs (actriţă, 13 Iunie), Nathan Milstein, Paul Breisach (11 Octombrie), Karel Šejna, Pia Igy (28 Octombrie), Bronislaw Hubermann (9, 13 Noiembrie), Pierre Fournier (19, 22 Noiembrie), Alexander Brailowsky (20, 23 Noiembrie), Bernardino Molinari, Ornella Puliti Santoliquido (26 Noiembrie), Wilhelm Kempff (17, 20 Decembrie).

Plus Dinu Lipatti (7, 12 Noiembrie), Lola Bobescu (19 Aprilie), Viorica Ursuleac (27 Februarie), Cella Delavrancea (6 Decembrie) şi nu mai puţin de 13 concerte susţinute de George Enescu.

Şi da, în 1937 Berliner Philharmoniker venea la Bucureşti în stagiunea regulată. Arthur Rubinstein susţinea şase concerte de pian, Vittorio Gui era directorul lui Maggio Musicale Fiorentino ş.a.m.d.

Cu riscul de a plictisi, iată cine venea la Bucureşti în 1938:

Germaine Leroux (13 Ianuarie), Emil von Sauer (17, 19 Ianuarie), Erik Then-Bergh (20 Ianuarie), Albert CoatesVera de Villiers (26 Ianuarie), Adolf Steiner (10 Februarie), T. B. Lawrence & Fleet Street Chorus (14 Februarie), Antonio Janigro (17 Februarie), Václav Talich (24 Februarie), Leopold Wininger & Wiener Sängerknaben (28 Februarie), Yvonne Lefébure (3 Martie), Imre Ungár (10, 12 Martie), Hans von Benda & Berliner Philharmoniker, Orchestra de cameră (17, 19 Martie), Wilhelm Kempff (24, 26 Martie), Ginette Neveu (31 Martie), Wilhelm Backhaus (7, 9 Aprilie), Oswald Kabasta (14 Aprilie), Franz Konwitschny, Frankfurt Opera (2 Mai, 7 Noiembrie), Albert Wolff (5 Mai), Claudio Arrau (26 Octombrie), Toti dal Monte (6, 9 Noiembrie), Annie Fischer (10 Noiembrie), Pablo Casals (19 Noiembrie), Gioconda de Vito (24 Noiembrie), Pia Igy (1 Decembrie), Jacques Thibaud (7 Decembrie), Alfred Hoehn (8 Decembrie).

Un tablou completat de Clara Haskil (3 Noiembrie), Lola Bobescu (22 Decembrie) dar şi de cele 5 concerte susţinute de George Enescu.

Ce nume! Annie Fischer! Arrau şi Kempff păreau abonaţi la stagiunea bucureşteană. Casals! Albert Coates era directorul LSO...

În toţi aceşti ani, dirijor era George Georgescu, secondat de Alfred Alessandrescu, Ionel Perlea etc., fiecare adunând zeci de apariţii.

Cum credeţi că va putea fi vreodată plină sala Ateneului? Doar aşa, la un asemenea nivel artistic. Numai aşa putem spera ca media de vârstă a spectatorilor să scadă de la vreo 70 de ani, cât este acum, la 40. Numai aşa se poate crea cu adevărat nevoia unei noi săli de concert, mai mare, mai modernă, mai încăpătoare, printr-o presiune continuă, nu prin lamentouri bienale.

Numai aşa putem spera că muzicienii români, prin emulaţia produsă de succesul alături de mari artişti, ar putea să-şi îmbunătăţească stilul şi tehnica. Dar atâta vreme cât Filarmonica bucureşteană nu are nici dirijor permanent, nici concert-maistru şi nici măcar un efectiv complet, nu putem decât să privim cum situaţia se înrăutăţeşte. Şi nici Orchestra Naţională Radio nu stă mai bine (cu un director condamnat cu suspendare, de exemplu). De ce ne mai mirăm atunci că Festivalul Enescu a rămas fără director artistic? Nu este decât o continuare a aceloraşi neputinţe.

Această situaţie trebuie să înceteze. Altfel, va înceta muzica.

Notă: Datele istorice au fost culese din colecţia Anuarului Ateneului Român, disponibilă pe site-ul Bibliotecii Digitale a Bucureştilor.